Eminescu, în unica și scurta sa vizită la mare, a promovat Dobrogea cu toată bogăția sa multietnică

Publicat de Adina Sîrbu, 17 iulie 2023, 16:33 / actualizat: 18 iulie 2023, 15:48

Eminescologul Marina Cap-Bun: Felul în care vorbește Eminescu despre problema Dobrogei demonstrează din plin că are această înțelegere înaltă a felului în care un teritoriu cu mai multe etnii, cu mai multe culturi, mai multe religii, este de fapt, o bogăție umană pentru România.

Vara, când mai toate drumurile noastre duc la mare, inevitabil și gândurile ne trimit către Eminescu și unica sa vizită la Constanța. Poetul nepereche și-a dorit atât de mult să vadă și să contemple imensitatea mării, să se odihnească puțin și să-și vindece rănile trupești în orașul nostru, încât, în vara anului 1882, a lăsat totul deoparte și a sosit în Dobrogea, revenită de puțin timp la Patria Mama. De la mansarda hotelui D’Angleterre, actualul Intim, Eminescu i-a trimis iubitei sale Veronica Micle nu numai celebrele epistole de dragoste, ci și importante însemnări despre starea în care se afla acest ținut românesc și despre traiul etnicilor dobrogeni. Detalii surprinzătoare ne-a oferit prof univ. dr. Marina Cap-Bun de la Facultatea de Litere a Universității Ovidius, într-un dialog cu Silvia Pascale.

Pe aleile pietruite ale Constanței, pe care în urmă cu mai bine de 140 de ani a pășit poetul Mihai Eminescu în drumul său spre mare, ne-am întâlnit, într-o zi toridă de vară, cu prof. univ. dr. Marina Cap-Bun de la Facultatea de Litere a Universității Ovidius. Într-o ambianță asigurată de pescăruși, de murmurul mașinilor și de  pașii trecătorilor, am discutat despre singura vizită a poetului nepereche, Mihai Eminescu în orașul nostru și despre demersul său jurnalistic de a promova Dobrogea, descoperită de poet la numai  5 ani de la revenirea ei la Patria Mamă. Și iată ce ne-a povestit eminescologul prof. univ. dr. Marina Cap-Bun:

Marina Cap-Bun:

Scăpând o dată de la “Timpul”, pentru că era sclavul redacției, ducând singur aproape tot ziarul, Eminescu vine la mare. Sigur că într-un prim  nivel vine, ca orice turist, pentru briza mării, pentru băi, pentru faptul că această cură îi fusese recomandată de medici pentru rănile de pe picioare și știm din scrisorile către Veronica că ele chiar funcționează. Deci, putem să îl socotim pe Eminescu, un turist, ca toți turiștii. Dar ceea ce mie mi se pare mai interesant ar fi latura de turism cultural. Faptul că scriitorii, că oamenii publici, toți, vin la mare, nu doar ca turiști, ci vin pentru a celebra revenirea Dobrogei la patria mamă, are o însemnătate culturală deosebită, pentru că sigur, Eminescu fusese foarte implicat, ca jurnalist, în dezbaterile privind această integrare identitară și culturală a Dobrogei. Sunt acele articole despre Dobrogea în care el atrage atenția că trebuie ca Dobrogea să rămână un spațiu multicultural, pentru că este multietnic și multireligios, că trebuie să se respecte drepturile, începând cu cele economice, sigur, și drepturile identitare, ca să acoperim sub această umbrelă și latura culturală, și pe cea religioasă, ale minorităților. Și vorbește foarte frumos despre necesitatea cultivării, de pildă, minorității turco-tătare în Dobrogea și despre cât e ea de valoroasă pentru identitatea acestui spațiu, despre felul în care România trebuie să încerce nu să unifice și să șteargă urmele diversității, ci să profite, să învețe din acest experiment al diversității etnice și culturale, care este Dobrogea. Felul în care vorbește Eminescu despre problema Dobrogei demonstrează din plin că are această înțelegere înaltă a felului în care un teritoriu cu mai multe etnii, cu mai multe culturi, mai multe religii, este de fapt, o bogăție umană pentru România.

Rep.: De altfel, și în scrisorile trimise către Veronica Micle, poetul nu făcea doar declarații de dragoste, avea și acele cugetări politice și culturale în ele.

Marina Cap-Bun:

E adevărat, mă rog, s-a făcut caz de faptul că folosește într-o scrisoare numele turcesc  Chiustenge, dar o face cu drag de elementul turcic. N-o face cu dispreț sau cu vreo nuanță peiorativă. Nici vorbă! Ba chiar îi scrie Veronicăi Micle: Uite aici, verdețurile ne vin direct de la Ţarigrad. În același timp, el, ca jurnalist, se interesează și îi scrie iubitei sale, de pildă, despre ariditatea solului din Dobrogea. De ce vin verdețurile de la Țarigrad? Fiindcă aici nu crește nimic! Dar, încă o dată, ca și Caragiale, ca și alți scriitori, venirea la Constanța nu e doar un act turistic, ci este și un mod de a înțelege acest spațiu, de a se bucura de faptul că, iată, Dobrogea este parte din România, așa cum aș face previziunea că dacă vreodată s-ar întâmpla visul utopic să ne unim cu Moldova, poate doar prin intrarea Moldovei în Uniunea Europeană, probabil că ar fi un mare exod de români care ar simți nevoia să meargă în acest spațiu numai pentru faptul că el ar fi, cumva, din nou al României.

Rep.: Este foarte emoționant doar să ne gândim că pe aceste alei, acum pavate cu granit, atunci pavate cu piatră, a pășit poetul către mare și s-a bucurat de tot acest decor foarte însorit, poate cel mai însorit punct al României.

Marina Cap-Bun:

E adevărat, sunt locurile pe care au pășit generații după generații. Din păcate, Constanța nu știe să folosească aceste branduri culturale, pentru că dacă te duci la Londra, orice loc prin care se presupune că a trecut Shakespeare are un însemn cultural. De altfel foarte mediatizată este vizita lui Caragiale sau vizitele lui Caragiale la Constanța. Şi Caragiale se bucură și mai mult, el care este un mix intercultural, se plimbă, vorbește cu lustragiul lui pe care îl tachinează, vrea să asculte felul în care se vorbește limba română de către turci, de către tătari, de către cei care au învățat-o ca pe o limbă străină, nu ca pe o limbă maternă. De altfel, Dobrogea și astăzi este probabil unul dintre cele mai multietnice colțuri ale Europei, pentru că avem în Dobrogea sate de italieni care au venit ca pietrari și au rămas, avem lipoveni! E un experiment identitar foarte interesant și pentru faptul că neexistând vreo idee de conflict teritorial, vreo revendicare, ne-am simțit bine unii cu alții și nu există antipatie. Dimpotrivă, aș spune că ne bucurăm unii de alții!

Rep.: Ne întoarcem puțin la Eminescu și la starea lui de bucurie pe care a simțit-o venind în această zonă peninsulară scăldată de mare. Şi-a vindecat rănile de trupești, și-a vindecat rănile sufletești și și-a stins dorul de mare, de absolut, de frumusețe! Ne bucurăm că aici a trăit, poate, cele mai fericite clipe din viața sa și cele mai tihnite, pentru că venea dintr-un zbucium teribil din Capitală.

Marina Cap-Bun:

Și dintr-o climă oribilă a Capitalei, pe care o vedem și astăzi.  Mereu mă uit și văd ce temperaturi teribile sunt la București și îmi dau seama de ce și Caragiale și Eminescu simțeau nevoia să fugă de câte ori puteau de acolo. Da, e adevărat, e unul dintre foarte puținele concedii despre care știm, pentru că toată viața a fost un workaholic, că a muncit și de nevoie, e adevărat, materială, dar și de voie, pentru că era prin structura lui un om care, dacă se apuca de o treabă, o onora până la capăt. Adică, atunci când a fost inspector, a lăsat pagini întregi de sugestii de îmbunătățire a educației. Atunci când a fost redactor, își lua notițe meticulos în Parlament și oriunde se ducea, iată, și în concediu, el își adună material despre Dobrogea. Deci, e unul dintre puținele lui concedii şi sigur că dacă vrem o declarație, pentru că unii s-ar putea să ne acuze să spună ce ziceți voi că a fost fericit la Constanța sau că s-a identificat cu acest loc? Dar avem o dovadă în opera lui – testamentele lui lirice, “Mai am un singur dor” și variantele vorbesc despre dorința de a muri la malul mării. El care sigur se născuse sus, în nordul Moldovei, la Ipotești, poate la Botoșani, după alte surse, şi, totuși, ar vrea să moară și să fie îngropat la malul mării. Să se integreze mioritic îmi vine să spun în acest ecosistem minunat și cosmic. Pentru că, vezi, noi avem aici un privilegiu, deși trăim într-un oraș de beton și sticlă și fier, ca mulți orășeni nefericiți, avem totuși marea. Avem această minunată amintire a existenței noastre cosmice. E de ajuns să te duci și să privești la malul mării, să te încarci cu energie, să-ți aduci aminte că viața pe pământ nu e doar despre asfalt, nu? Cerul, marea, nisipul, focul soarelui ne energizează, ca să zic așa, altfel decât într-o metropolă în care oamenii nici nu mai ridică ochii să vadă stelele, câteodată, de ocupați ce sunt. Și sigur că dacă noi, constănțenii, ne bucurăm de asta, turiștii au de două ori dreptul să se bucure, pentru că ei nu au asta în fiecare zi. N-au acest privilegiu în fiecare zi ca noi. E greu să nu iubești Constanța, cu toate problemele ei urbanistice pe care sperăm că le mai depășim în timp. Dar e un loc de care nu poți să nu te îndrăgostești!

Interviu realizat de Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Silvia Pascale, capturi curs prof. univ. dr. Marina Cap-Bun