Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Pescuitul comercial pe braţul Chilia, imposibil ca urmare a creşterii numărului navelor care tranzitează zona

TULCEA: Pescuitul comercial pe braţul Chilia, imposibil ca urmare a creşterii numărului navelor care tranzitează zona

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iunie 2023, 12:39

Pescuitul comercial pe braţul Chilia al Dunării este imposibil de peste un an, ca urmare a creşterii numărului navelor care tranzitează zona pe fondul războiului din Ucraina, iar asociaţiile de pescari din Delta Dunării se tem să ceară statului român compensaţii financiare similare cu cele acordate în Bulgaria, din cauză că ar putea să le fie cerute înapoi, aşa cum se întâmplă în această perioadă cu despăgubirile acordate pescarilor de la Marea Neagră pentru perioada de pandemie.

Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, a declarat, pentru AGERPRES, că deşi teoretic pescuitul este deschis pe braţul Chilia al Dunării de o săptămână, practic activitatea nu se poate desfăşura din cauza numărului mare de nave, această situaţie înregistrându-se de peste un an, de la declanşarea războiului din Ucraina.

„Cu toate că normal ar fi (ca navele – n.r.) să fie ancorate pe malul ucrainean, ele sunt ancorate oriunde, să-şi aştepte rândul la încărcare sau descărcare. E dificil pentru pescar să trăiască din activitate în condiţiile astea. Cu toate că de anul trecut am semnalat această problemă şi există posibilitatea acordării unor compensaţii pentru întreruperea pescuitului din cauza războiului, nu am avut nicio reacţie din partea statului român. Dimpotrivă, ni s-a spus că nu s-ar putea deconta compensaţii, deoarece nu am putea demonstra pierderile suferite de pescari”, a afirmat preşedintele FOPPDD.

Dan Verbina a mai spus că pescarii bulgari primesc sume forfetare drept compensaţii din cauza războiului din Ucraina, în funcţie de mărimea ambarcaţiunilor cu care-şi desfăşoară activitatea, în timp ce statul român le cere acum banii înapoi crescătoriilor de peşte şi pescarilor de la Marea Neagră care au primit compensaţii pentru pandemie.

„Acum, pescarii ar sufla şi în iaurt să nu se întâmple asta (returnarea compensaţiilor – n.r.)”, a menţionat Verbina.

Potrivit sursei, din cei 1.200 de pescari din Deltă, 300 nu-şi pot desfăşura activitatea din cauza aglomerării de nave din zona de frontieră a României cu Ucraina.

„Mulţi sunt în Grindu, Isaccea. Cei din Somova nu mai pot pescui în complex cu setci şi au fost nevoiţi să pescuiască pe Dunăre. Ne aglomerăm pe Dunăre şi nu avem ce să prindem. O să prindem vapoare până la urmă. O să mâncăm fier”, a conchis preşedintele FOPPDD.

Pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv pe Dunăre în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, precum şi în sectorul care constituie frontieră cu Bulgaria, s-a reluat începând de joi, 1 iunie, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an emis de Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului.

Pescuitul în toate apele naturale din România a fost reluat joi, 8 iunie, cu excepţiile prevăzute în actul normativ amintit.

De la declanşarea războiului din Ucraina, tranzitul cerealelor din ţara aflată în război a creat mai multe probleme, atât la nivelul transportului rutier, cât şi la nivelul celui naval. Astfel, vama din Isaccea a fost aglomerată de camioanele care transportă cereale, iar şoferii au fost obligaţi să aştepte în apropierea oraşului tulcean de pe malul Dunării chiar şi o săptămână. Timpi mari au înregistrat şi navele maritime, care au aşteptat chiar şi o săptămână în Marea Neagră să intre pe braţul Sulina al Dunării şi să ajungă în porturile ucrainene.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 18:03

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite

Primăria Cernavodă are datorii de peste un milion de euro la CNE Cernavodă, pentru agentul termic furnizat în sezonul rece trecut. Încălzirea...

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite
CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 17:53

CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului

Cluburile Rotary din Constanța și Mangalia, alături de Rotaract, Interact și RotaKids, organizează sâmbătă, în data de 24 octombrie 2026, de...

CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului
Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 17:46

Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Română atenționează că în mediul online circulă imagini FALSE în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care...

Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 17:37

Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan

Reprezentanții USR Constanța au făcut astăzi un bilanț al activității miniștrilor și șefilor de instituții promovați de formațiune în...

Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 16:53

În ce stare sunt marinarii salvați din Marea Neagră, după ce nava lor a fost lovită de drone

Nouă persoane au fost salvate din Marea Neagră, după ce nava pe care se aflau a fost lovită de drone în Marea Neagră.   “Cinci marinari...

În ce stare sunt marinarii salvați din Marea Neagră, după ce nava lor a fost lovită de drone
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 16:18

DIALOGURI LA ZI | Lect. univ. dr. Dorin Iordache, specialist în securitate cibernetică la Universitatea „Ovidius”, invitat în emisiunea de astăzi

Securitatea cibernetică nu mai poate fi privită doar ca o problemă a calculatoarelor sau a informațiilor stocate în rețele. Într-o lume în...

DIALOGURI LA ZI | Lect. univ. dr. Dorin Iordache, specialist în securitate cibernetică la Universitatea „Ovidius”, invitat în emisiunea de astăzi
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 15:57

Dan Cărbunaru – numit purtător de cuvânt al Guvernului

Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri...

Dan Cărbunaru – numit purtător de cuvânt al Guvernului
Ştiri vineri, 23 octombrie 2026, 15:14

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră au ajuns la țărm

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră din această dimineață, au ajuns în siguranță la țărm, transmit...

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră au ajuns la țărm