Ascultă Radio România Constanța Live

Bate vântul în centrele de vaccinare anti-COVID din Dobrogea!

vaccin covid - foto - unsplash

Publicat de Adina Sîrbu, 21 martie 2023, 08:40

Deschise la sfârșitul anului trecut, centrele de vaccinare anti-COVID sunt acum mai mult pustii. La centrul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, aproximativ 10 doze sunt administrate săptămânal. La Tulcea, numărul celor care  trec pragul centrului de vaccinare de la DSP este și mai mic, de la începutul acestui an, aici fiind imunizate doar șapte persoane.

Este și motivul pentru care programul a fost redus la centrul din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, spune managerul instituției, dr. Claudia Cambrea: În acest moment, solicitările nu mai sunt ca la început. Practic, în acest moment, avem câte două zile rezervate pentru vaccinare. Să știți că la vaccinare trebuie să avem un anumit număr de persoane. Sunt aproximativ 10 persoane pe săptămână care se vaccinează de ceva timp, de mai bine de o lună de zile. Sunt vârstnici și cei care lucrează în străinătate.

Cei care vor să se imunizeze trebuie să își facă o programare la adresa de email vaccinare@infecțioaseconstanța.ro sau la numărul de telefon 0770445.150.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Tudorel Ene, spune că vaccinul poate fi administrat și la medicii de familie, tot pe baza unei programări:  De la începutul anului și până la acest moment, pe raza județului Constanța s-au administrat 1.248 de doze de vaccin anti-COVID. De la începutul campaniei de vaccinare, pe raza județului Constanța s-au administrat peste 700.000 de doze de vaccin. Cei care doresc în continuare să se vaccineze o pot face fie la medicii de familie, fie la centrul de vaccinare de la Spitalul de Boli Infecțioase.

În județul Tulcea, de la începutul acestui an, au fost administrate doar 65 de doze de vaccin anti-COVID. Cei mai mulți tulceni au apelat la medicul de familie pentru imunizare și doar șapte la centrul de vaccinare din cadrul Direcției de Sănătate Publică Tulcea.

***

În același timp, numărul cazurilor de COVID continuă să crească.

Ministerul Sănătăţii a informat că, în perioada 13 – 19 martie, au fost înregistrate 7.483 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.  1.464 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, iar la ATI sunt trataţi 142 de pacienţi, dintre care 119 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 155 sunt minori, toţi fiind în secţii.

În spitalele constănțene sunt internați 19 bolnavi, dintre care 2 sunt copii, iar la Tulcea, 5 adulți.

Săptămâna trecută, INSP a raportat 48 de decese la pacienții cu COVID. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 50-59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 26 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii prezentau comorbidităţi şi doar 12 dintre aceştia erau vaccinaţi anti-COVID.

Tot în săptămâna de referință, doar 425 de persoane au fost vaccinate anti-COVID, majoritatea cu serul adaptat variantei Omicron.

 

Redactor: Cătălina Radu/ Redactor online: Adina Sîrbu

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 18:03

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite

Primăria Cernavodă are datorii de peste un milion de euro la CNE Cernavodă, pentru agentul termic furnizat în sezonul rece trecut. Încălzirea...

AUDIO | Furnizarea căldurii în Cernavodă se face prin instalații alternative după ce reactoarele nucleare au fost oprite
CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 17:53

CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului

Cluburile Rotary din Constanța și Mangalia, alături de Rotaract, Interact și RotaKids, organizează sâmbătă, în data de 24 octombrie 2026, de...

CONSTANȚA: O acțiune de conștientizare dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Poliomielitei va avea loc pe faleza Cazinoului
Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 17:46

Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Română atenționează că în mediul online circulă imagini FALSE în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care...

Imagini FALSE în mediul online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 17:37

Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan

Reprezentanții USR Constanța au făcut astăzi un bilanț al activității miniștrilor și șefilor de instituții promovați de formațiune în...

Bilanțul USR Constanța după guvernarea Bolojan
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 16:53

În ce stare sunt marinarii salvați din Marea Neagră, după ce nava lor a fost lovită de drone

Nouă persoane au fost salvate din Marea Neagră, după ce nava pe care se aflau a fost lovită de drone în Marea Neagră.   “Cinci marinari...

În ce stare sunt marinarii salvați din Marea Neagră, după ce nava lor a fost lovită de drone
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 16:18

DIALOGURI LA ZI | Lect. univ. dr. Dorin Iordache, specialist în securitate cibernetică la Universitatea „Ovidius”, invitat în emisiunea de astăzi

Securitatea cibernetică nu mai poate fi privită doar ca o problemă a calculatoarelor sau a informațiilor stocate în rețele. Într-o lume în...

DIALOGURI LA ZI | Lect. univ. dr. Dorin Iordache, specialist în securitate cibernetică la Universitatea „Ovidius”, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 15:57

Dan Cărbunaru – numit purtător de cuvânt al Guvernului

Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri...

Dan Cărbunaru – numit purtător de cuvânt al Guvernului
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 15:14

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră au ajuns la țărm

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră din această dimineață, au ajuns în siguranță la țărm, transmit...

Cele nouă persoane salvate în urma incidentului din Marea Neagră au ajuns la țărm