Ascultă Radio România Constanța Live

Tulcea are de azi o statuie a lui Mihai Eminescu

Tulcea are de azi o statuie a lui Mihai Eminescu

Publicat de Adrian Băncilă, 15 ianuarie 2023, 17:08

Începând de astăzi, 15 ianuarie 2023, municipiul Tulcea onorează personalitatea poetului național Mihai Eminescu dedicându-i un monument, amplasat în centrul orașului.

La inaugurare au luat parte oficialități, profesori și elevi ai liceelor din municipiu, precum și numeroși alți membri ai comunității. Cei prezenți au evocat viața și activitatea lui Mihai Eminescu, iar reprezentanții Episcopiei Tulcii au oficiat un serviciu religios.

Bustul a fost dezvelit de două eleve de la Colegiul Dobrogean ,,Spiru Haret”, Yeliz Meryem Mustafa și Beatrice Rusu. Ulterior, asistența a fost invitată la sala Toma Caragiu de la hotelul ,,Delta”, unde ceremonia a continuat cu o recepție oficială însuflețită de repertorii inspirate de opera poetului, interpretate de elevi ai Liceului de Arte ,,George Georgescu” și membri ai Ansamblului ,,Baladele Deltei”.

Trebuie menționat faptul că lucrarea ce va înfrumuseța de acum înainte orașul Tulcea aparține sculptorului Ovidiu Romeo Protopopescu. Totodată, parcul în care este amplasat bustul va purta numele poetului național Mihai Eminescu.

Text și foto: Facebook Primăria Tulcea

Toți judecătorii CCR au intrat în ședință; sunt prezenți și cei ce au boicotat discuțiile pe proiectul de reformă a pensiilor magistraților
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 10:16

Toți judecătorii CCR au intrat în ședință; sunt prezenți și cei ce au boicotat discuțiile pe proiectul de reformă a pensiilor magistraților

Toți cei nouă judecători ai Curții Constituționale a României sunt prezenți, vineri, la ședința în care urmează să se discute sesizarea...

Toți judecătorii CCR au intrat în ședință; sunt prezenți și cei ce au boicotat discuțiile pe proiectul de reformă a pensiilor magistraților
mare, vreme frumoasa - foto - DS
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 10:08

Comisia Europeană agreează propunerea înființării unui Centru European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, în România

Comisia Europeană agreează propunerea înființării unui Centru European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, în România. Demersul este...

Comisia Europeană agreează propunerea înființării unui Centru European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, în România
AUDIO | În ce stadiu sunt proiectele parcărilor supraetajate din zonele Tomis Nord și KM 4-5
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 08:52

AUDIO | În ce stadiu sunt proiectele parcărilor supraetajate din zonele Tomis Nord și KM 4-5

Un proiect import al Primăriei Constanța, aprobat în ultima ședință de Consiliu Local de anul trecut, începe cu stângul. Este vorba despre...

AUDIO | În ce stadiu sunt proiectele parcărilor supraetajate din zonele Tomis Nord și KM 4-5
Două decizii cu impact pe reforma pensiilor magistraților, așteptate la CCR și CAB
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 08:20

Două decizii cu impact pe reforma pensiilor magistraților, așteptate la CCR și CAB

Două decizii importante cu impact pe reforma pensiilor speciale ale magistraților sunt așteptate vineri la Curtea Constituțională și Curtea de...

Două decizii cu impact pe reforma pensiilor magistraților, așteptate la CCR și CAB
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 07:55

Opozanta venezueleană Machado i-a ‘oferit’ președintelui Trump medalia Premiului Nobel pentru Pace

Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, a afirmat joi că i-a ‘oferit’ lui Donald Trump medalia Premiului Nobel pentru Pace,...

Opozanta venezueleană Machado i-a ‘oferit’ președintelui Trump medalia Premiului Nobel pentru Pace
Actualitate vineri, 16 ianuarie 2026, 07:22

AUDIO | Spectacolul “De dragoste, de nu” a avut loc pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”

Versurile poetului Mihai Eminescu au răsunat ieri, De Ziua Culturii Naționale, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”...

AUDIO | Spectacolul “De dragoste, de nu” a avut loc pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 20:28

România, în primul val de finanțare a apărării în cadrul programului SAFE

Comisia Europeană a aprobat planurile naționale de apărare a opt state membre și a înaintat Consiliului o propunere de aprobare a asistenței...

România, în primul val de finanțare a apărării în cadrul programului SAFE
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 20:19

Achizițiile de mașini de lux, controlate de ANAF

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a inițiat, în cadrul unui proiect-pilot, mai multe controale pentru identificarea achizițiilor de...

Achizițiile de mașini de lux, controlate de ANAF