Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Încep atelierele despre arta actorului din cadrul Caravanei Metropolis

TULCEA: Încep atelierele despre arta actorului din cadrul Caravanei Metropolis

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iulie 2022, 12:43

Casa Avramide găzduieşte, începând de vineri, ora 11.00, atelierele despre arta actorului şi tehnici de cinematografie organizate în cadrul Caravanei Metropolis – cinema în aer liber, a anunţat Primăria municipiului Tulcea.

Primele două ateliere sunt dedicate copiilor cu vârste între 9 şi 15 ani, durează două ore fiecare şi includ jocuri de dezvoltare a aptitudinilor şi imaginaţiei pornind de la metodologia Viola Spolin.

„Viola Spolin a fost un academician de teatru american, educator şi antrenor de actorie. Ea este considerată un inovator important în teatrul american din secolul al XX-lea pentru crearea de tehnici regizorale pentru a ajuta actorii să se concentreze în momentul prezent şi să găsească alegeri improvizaţionale, ca în viaţa reală”, se specifică în comunicatul autorităţii locale.

Sâmbătă, de la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, se vor desfăşura alte două ateliere pe tema tehnicilor cinematografice, iar coordonatorul atelierelor, actorul Paul Grec, şi-a propus ca în cadrul acestora să creeze un scurt film.

„Cu un pic de răbdare şi curiozitate, vom crea împreună un scurt film, dând viaţă obiectelor şi jucăriilor. Cursul de Animaţie stop motion este o ocazie foarte bună pentru copii să îşi antreneze imaginaţia, să dobândească abilităţi noi şi, mai ales, să înveţe cum să lucreze în echipă. Printre beneficii, se numără dezvoltarea puterii de concentrare, a gândirii vizuale şi a abilităţii de a colabora cu ceilalţi”, se menţionează în sursa amintită.

Absolvent al UNATC Bucureşti, actorul Paul Grec are o experienţă de peste 15 ani în programe de dezvoltare personală şi de educaţie non-formală. A susţinut numeroase sesiuni de training pentru adulţi, tineri şi copii din diferite medii sociale, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Caravana Metropolis-cinema în aer liber a început marţi, 5 iulie, în centrul oraşului Tulcea, cu proiecţia dramei inspirate din fapte reale „Succes de public”, regizată de Emmanuel Courcol.

Filmul „Unde este Anne Frank?”, regizat de Ari Folman, nominalizat la European Film Awards în 2021, va fi prezentat vineri, 8 iulie, începând cu ora 21.30, în centrul oraşului, iar pelicula „Metronom”, de Alexandru Belc, distins cu premiul pentru regie Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes, 2022, va fi adusă în faţa publicului sâmbătă, 9 iulie, proiecţia fiind considerată specială, în contextul în care este printre primele în afara festivalurilor de film.

Duminică, 10 iulie, Caravana Metropolis – cinema în aer liber se va încheia la Tulcea cu pelicula „Anii noştri de glorie”, regizată de Gabriele Muccino.

Evenimentul, iniţiat în anul 2012, îşi propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor şi urmăreşte să atragă publicul larg către filmele de autor şi este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, membru în reţeaua Europa Cinemas. Proiectul este cofinanţat de Primăria Municipiului Tulcea, de Consiliul Judeţean Tulcea şi de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Sursa – Agerpres

Achizițiile de mașini de lux, controlate de ANAF
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 20:19

Achizițiile de mașini de lux, controlate de ANAF

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a inițiat, în cadrul unui proiect-pilot, mai multe controale pentru identificarea achizițiilor de...

Achizițiile de mașini de lux, controlate de ANAF
DIALOGURI LA ZI | Laura Abibula Stroe, managerul Centrului Cultural Județean Constanța, și Sorin Ailincăi, managerul ICEM Tulcea, invitați în emisiune
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 17:41

DIALOGURI LA ZI | Laura Abibula Stroe, managerul Centrului Cultural Județean Constanța, și Sorin Ailincăi, managerul ICEM Tulcea, invitați în emisiune

Cultura modelează societăți, formează oameni și oferă repere pentru acțiunile de zi cu zi. În ediția de astăzi a emisiunii „Dialoguri la...

DIALOGURI LA ZI | Laura Abibula Stroe, managerul Centrului Cultural Județean Constanța, și Sorin Ailincăi, managerul ICEM Tulcea, invitați în emisiune
Precizări ale Autorității Vamale despre accidentul mortal în care a fost implicat un lucrător de la Biroul Vamal Constanța
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 15:50

Precizări ale Autorității Vamale despre accidentul mortal în care a fost implicat un lucrător de la Biroul Vamal Constanța

În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un accident rutier în care a fost implicat un lucrător vamal din Biroul Vamal...

Precizări ale Autorității Vamale despre accidentul mortal în care a fost implicat un lucrător de la Biroul Vamal Constanța
TULCEA: Acțiuni de ecologizare pe litoral și în Deltă
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 15:46

TULCEA: Acțiuni de ecologizare pe litoral și în Deltă

În județul Tulcea, echipele de inspectori ecologi ai ARBDD au efectuat primele acțiuni de igienizare din acest an, în mai multe zone din...

TULCEA: Acțiuni de ecologizare pe litoral și în Deltă
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 15:24

Radio România a lansat eteatru.ro, cea mai mare colecție de teatru radiofonic autohton

De Ziua Culturii Naționale, Radio România a lansat noua platformă eteatru.ro, cea mai mare colecție on-demand de teatru radiofonic. Noua...

Radio România a lansat eteatru.ro, cea mai mare colecție de teatru radiofonic autohton
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 15:21

FOTO | Lucrările de restaurare de la Sinagoga Mare din Constanța, aproape de finalizare

Lucrările de restaurare de la Sinagoga Mare din Constanța, unul dintre cele mai emblematice lăcășuri de cult iudaic din România, sunt realizate...

FOTO | Lucrările de restaurare de la Sinagoga Mare din Constanța, aproape de finalizare
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 15:19

CONSTANȚA: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru restaurarea și consolidarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie

Veste bună pentru constănțeni și iubitorii de istorie, de Ziua Culturii Naționale. A fost emis ordinul administrativ de începere a lucrărilor...

CONSTANȚA: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru restaurarea și consolidarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie
Actualitate joi, 15 ianuarie 2026, 14:53

TVR a dat start înscrierilor pentru Selecția Națională Eurovision 2026

Televiziunea publică a anunțat miercuri startul înscrierilor pentru pentru Selecția Națională a concursului Eurovision 2026. Compozitorii pot...

TVR a dat start înscrierilor pentru Selecția Națională Eurovision 2026