Ascultă Radio România Constanța Live

PORTRET | Epsen Memet, meșterul care păstrează tradiția cusăturilor și a podoabelor cu mărgele

PORTRET | Epsen Memet, meșterul care păstrează tradiția cusăturilor și a podoabelor cu mărgele

Publicat de , 24 iunie 2022, 14:34

Astăzi, de „Ziua Universală a Iei”, vă prezentăm povestea unei doamne de origine tătară, iubitoare a iei tradiționale românești și păstrătoare a tradiției turco-tătare prin cusături, broderii, creatoare a obiectelor de artizanat și a podoabelor din mărgele.

Constănţeanca Epsen Memet a devenit un brand în sine de când a dus costumele populare decorate și podoabele cusute de mâna sa peste tot în țară, dar și peste hotare. Împreună cu alţi meşteri populari, Epsen Memet este membră de onoare a Asociației „Cusături Dobrogene”.

În urmă cu mulți ani am descoperit-o într-o lume misterioasă și bogată în simboluri a tătarilor dobrogeni, un artist desăvârșit pentru care bijuteria („moșaq” – în limba tătară) reprezintă mai mult decat o manifestare artistică, fiind o alegere personală a existenței al cărui scop este chiar manifestarea personalității sale. „Mă consider foarte norocoasă că strămoşii mei s-au aşezat în Dobrogea, pământul care a devenit casa noastră. Aici nu există diferenţe între oameni şi este o atitudine frăţească între toate etniile. Aşa e firesc, aşa e obiceiul la noi, în Dobrogea. Eu sunt dobrogeancă tătăroaică, în casă vorbesc limba maternă, dar eu gândesc în româneşte. De când mă ştiu am fost pasionată de handmade. Una dintre mătuşi m-a învăţat să croşetez, atunci era la modă macrameul, alta m-a învăţat să cos şi să tricotez. Pasiunea pentru mărgele a început cu o provocare. În momentul în care s-a creat grupul Şezătoare Constanţa (actualmente Cusături dobrogene) am fost printre primele, care au răspuns prezent, iar de aici a început totul. Vedeam fetele cum se mândreau cu moștenirea lor, multe lucruri frumoase, ii, ștergare, etc. Așa că am început să caut și eu. Văzusem ceva în trecut, dar nu știam de unde să le mai găsesc. Noroc cu mama mea! Le păstrase, obiectele cusute manual și țesute la război, iar pe 1 decembrie 2015 le-am scos pentru prima dată în lume, creând un colț tătăresc în cadrul șezătorii. O altă provocare  a fost participarea mea la târguri dedicate obiectelor tradiționale, lucrate manual. Am împodobit un „koșe” un colț cu obiecte lucrare manual cu ștergare, prosoape, batiste colorate cu margini din dantelă, cămăși din in și multe podoabe  precum, brățări și coliere din mărgele”, povestește Epsen Memet, în cadrul interviului acordat pentru Radio Constanța.

După ce a cunoscut cultura tradițională românească, meșterul artizan Epsen Memet și-a propus să reînvie tradiția comunității pe care o reprezintă și recuperează țesături vechi tradiționale pe are le folosește drept model.

Creează bijuterii brodate după tehnici vechi de lucrat cu acul. Proiectul ei de suflet este să învețe să coasă, încât să reproducă un vechi meșteșug de țesut tătărăsc – „șevre”.

„Cusătura arată identic și pe față și pe spate. Este cusută pe borangic, cu mătase. Nu se mai face în ziua de astăzi, dar încerc să readuc la viață. Mai am mult de lucru, pentru a putea să fac așa. Nu mai sunt bătrâni care să cunoască, însă sper că, anul viitor voi putea să fac,” spune  Epsen Memet.

Confecționează bijuterii cu motive geometrice de profundă încărcătură spirituală „muska” (talisman care te ferește de deochi, care apare în amble culturi – tătară și cea turcă), inspirate din natură sau stilizate, florale ori simboluri religioase. Bijuteriile sunt realizate cu acul din mii și mii de mărgeluțe de sticlă și pietre semiprețioase, perle, cristale, piese textile și elemente metalice.

Meșteșugurile au fost cele care ne definesc dintotdeauna, încă din cele mai vechi timpuri. Ele sunt cele care duc mai departe tradiția și obiceiurile, care creează lucruri unice, speciale în toate domeniile.

Epsen Memet participă la diverse târguri și expoziții naționale și internaționale, încercând să readucă la viață acea tradiție a cusutului, a broderiei tătărești, care este complexă, variată și fenomenală.

Redactor: Ghiulșen Ismail-Iusuf / Foto: arhiva personală și arhiva interlocutoarei

„Kîzîm”: O poveste despre dragoste și tradiție în comunitatea tătară, în premieră pe marile ecrane
Cultură duminică, 1 martie 2026, 18:23

„Kîzîm”: O poveste despre dragoste și tradiție în comunitatea tătară, în premieră pe marile ecrane

La Constanța, a avut loc premiera de gală a filmului „Kîzîm”, în regia lui Radu Potcoavă, după un scenariu semnat de Elias Ferchin și...

„Kîzîm”: O poveste despre dragoste și tradiție în comunitatea tătară, în premieră pe marile ecrane
Scriitorul Adrian Nicola, invitat la Povești din Dobrogea
Cultură sâmbătă, 28 februarie 2026, 17:36

Scriitorul Adrian Nicola, invitat la Povești din Dobrogea

Scriitorul Adrian Nicola, fost comisar-șef de poliție și membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, are în pregătire noi...

Scriitorul Adrian Nicola, invitat la Povești din Dobrogea
Calendar istoric MINAC: Rolurile educatorului și familiei în formarea copiilor au rămas aceleași ca în urmă cu un veac
Cultură sâmbătă, 28 februarie 2026, 15:39

Calendar istoric MINAC: Rolurile educatorului și familiei în formarea copiilor au rămas aceleași ca în urmă cu un veac

Educația copiilor se construiește pe doi piloni esențiali: familia și școala. Dezbaterile actuale se poartă în termeni moderni, precum...

Calendar istoric MINAC: Rolurile educatorului și familiei în formarea copiilor au rămas aceleași ca în urmă cu un veac
95 de piese din patrimoniul MINAC, expuse la Muzeul Vasile Pîrvan din Bârlad
Cultură joi, 26 februarie 2026, 08:42

95 de piese din patrimoniul MINAC, expuse la Muzeul Vasile Pîrvan din Bârlad

95 de piese din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, toate cu temă creștină, au fost expuse, zilele trecute, la...

95 de piese din patrimoniul MINAC, expuse la Muzeul Vasile Pîrvan din Bârlad
Cultură miercuri, 25 februarie 2026, 10:49

MINAC: 25 februarie 1988 – Descoperirea Mormântului Hypogeu, comoară arheologică a Constanței

Constanța ascunde, sub straturile timpului, o lume fascinantă, în care sunt adunate poveștile și credințele anticului Tomis. Orașul de astăzi...

MINAC: 25 februarie 1988 – Descoperirea Mormântului Hypogeu, comoară arheologică a Constanței
Cultură marți, 24 februarie 2026, 19:44

În premieră filmul „KÎZÎM” – o poveste inspirată din comunitatea tătară din Constanța

„KÎZÎM”, noul film regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu de Elias Ferchin Musuret unește două familii în grija pentru copiii...

În premieră filmul „KÎZÎM” – o poveste inspirată din comunitatea tătară din Constanța
Cultură luni, 23 februarie 2026, 09:31

Premieră a Teatrului Naţional Radiofonic: „Prietenie în limita stocului disponibil” de Petre Barbu

Teatrul Naţional Radiofonic ne invită să ascultăm luni, 23 februarie, de la ora 22.00, la Radio România Cultural, dar şi online pe...

Premieră a Teatrului Naţional Radiofonic: „Prietenie în limita stocului disponibil” de Petre Barbu
Cultură luni, 23 februarie 2026, 09:30

Calendar istoric MINAC: 23 februarie – O crimă pasională, munca silnică și un proces care a făcut vâlvă în oraș

Publicul constănțean interbelic era la fel de interesat de cancanuri precum este și cel de astăzi. Dramele amoroase erau gustate din plin de...

Calendar istoric MINAC: 23 februarie – O crimă pasională, munca silnică și un proces care a făcut vâlvă în oraș