TULCEA: Consiliul Județean va distribui peste 130.000 măști pentru populație
Publicat de , 5 mai 2020, 14:43
Consiliul Județean Tulcea va distribui, de săptămâna viitoare, peste 130.000 de măști destinate protejării populației din județ, informează instituţia într-un comunicat de presă.
După cum a declarat președintele Horia Teodorescu, Consiliul Județean Tulcea, prin intermediul Societății Naționale de Crucea Roșie din România – Filiala Tulcea, vor fi distribuite 60.000 de măști pentru populația municipiului Tulcea, de la începutul săptămânii viitoare.
Măştile vor ajunge la cele 151 de asociații de locatari din oraş, ținând cont de numărul de locuințe de la bloc precum și numărul gospodăriilor individuale.
„De asemenea, diferența va fi distribuită în județ, pe localități, în funcție de numărul de locuitori, prin intermediul comitetului pentru situații de urgență de la nivelul fiecărei localități“, informează reprezentanţii Consiliului Judeţean.
„Încercam să venim în sprijinul tuturor având în vedere obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise începând cu 15 mai. În acest sens, urmează să procedăm la o nouă achiziție într-un termen destul de scurt, astfel încât să acoperim, atât cât putem, minima nevoie pe care populația județului nostru o va avea“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Foto: unsplash.com