Ascultă Radio România Constanța Live

Ciocârlia de Jos: „România în sărbătoare”

Ciocârlia de Jos: „România în sărbătoare”

Publicat de Liliana Fustanela, 14 martie 2019, 19:58

România în sărbătoare” – proiect școlar-educațional aflat la a II-a ediție, a continuat astăzi, la școala din comuna Ciocârlia de Jos, cu participarea inspectorului de religie Daniela Stan, a istoricului Cristian Cealera, a președintelui Remus Macovei, de la Asociația Cultul Eroilor, a artistului Walter Ghicolescu, a președintelui Asociației Casa Mării Negre, Dorin Popescu și a președintelui Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Cristian Crăciun. Cu o donație de carte din partea Bibliotecii I.N. Roman s-a aflat printre elevii din Ciocârlia și bibliotecarul Ștefan Pleșoianu.

Primarul Traian Dragomir s-a născut aici. Și tatăl său s-a născut în Ciocârlia, dar bunicul a fost mocan venit din părțile Sibiului, de la Săliștea. Este primar din 2004. Nu se vedea primar în anii copilăriei. Este conștient că populația îmbătrânește și că trebuie să creeze locuri de muncă pentru ca tinerii să rămână în satul natal. Se mândrește cu o tânără care a învățat la Ciocârlia și a ajuns comandant de navă, dar și cu cele 83 de societăți care au în jur de 200 de angajați, cu școlile dotate corespunzător și cu cele 5 lăcașe de cult ( 2 ortodoxe, 2 moschee și una pendicostală).

„ 32 de plugari din comuna Ciocârlia au murit pe câmpul de luptă în primul Război Mondial, 6 au rămas invalizi și tot atunci 58 de copii au rămas orfani. Jertfa lor nu a fost în zadar și au contribuit la întregirea României. Peste ani, copiii eroilor din 1916-1918, au plecat în cel de-al doilea Război Mondial. 19 dintre ei, printre care și învățătorul satului și-au pierdut viața. Din păcate, elevii nu știu nimic despre înaintașii lor și de aceea le-am cerut astăzi, să scrie un Eseu despre eroii localității,  a afirmat Remus Macovei, președintele Asociației Cultului Eroilor „Regina Maria” din Constanța.

Mulțumită unui catalog școlar care există din 1918, se știe că școala din Ciocărlia ar fi de vârsta României Mari, chiar dacă prima sală de clasă se pare că s-ar fi înființat în 1908.  Directorul școlii din Ciocârlia de jos, Florica Nicolae, a copilărit pe plaiuri muscelene. A ajuns în Dobrogea prin căsătorie, dar a păstrat în sufletul său locul de unde a pornit în viață. În holul instituției are expuse costume și obiecte populare din lada sa de zestre, din Câmpulung Muscel, județul Argeș.

Deși, sunt multe exemple bune de urmat, la sate, Florica Nicolae spune că „din păcate, acestea rămân în umbră și astfel, elevii au parte de false modele. Cele adevărate ori nu sunt promovate, ori nu se lasă a fi descoperite”.

După ce săptămâna trecută le-a vorbit elevilor de la Mihai Viteazu că satul românesc înseamnă: vatră, icoană, poveste și că rădăcinile s-au născut la sat, dar, din păcate, satul românesc riscă să dispară din cauza a două amenințări: viața modernă și clasa politică, Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre, le-a creat copiilor din Ciocârlia, o Poveste despre prezent cu eroii timpurilor noastre. Interactiv au stabilit că un erou al zilelor noastre are nevoie de: cultură, credință, curaj și cinste.

 

 

 

 

 

Elevii din Ciocărlia le-au prezentat invitaților care este Legenda comunei Ciocârlia:

„Cândva, prin locurile unde astăzi se află cele două sate: Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos, n-ar fi existat aşezări omeneşti, ci terenuri cu iarbă grasă şi fragedă cum nu se mai găseau altele in tot ţinutul dintre Dunăre si Marea Neagră. În aceste locuri, veneau toamna ciobanii cu turmele lor de la munte pentru iernat şi se spune că tot aici era o ciobaniţă nespus de frumoasă căreia i se dusese vestea. Cât era ziua de lungă ea işi purta oile la păşunat. Când găsea un loc cu iarba bună pentru oiţele sale, se aşeza la umbra unui salcâm bătrân unde cânta și torcea atât de frumos, încât mai toate păsările cerului se apropiau să asculte.

Într-una din zile, în timp ce se plimba pe câmp, un bei auzi minunatul ei glas. El s-a îndreptat spre salcâm şi, văzând cât era de frumoasă fecioara, pe loc i-a căzut dragă şi a cerut-o de soţie. Atrasă de căldura glasului, dar şi de înfăţişarea voinicului, fata a acceptat propunerea şi l-a urmat la palat, iar turma sa a dăruit-o unui bătrân nevoiaş de la curtea beiului.

Au trecut ani şi soţia i-a dăruit două fete care au moştenit frumuseţea de netăgăduit a părinţilor, dar mai ales glasul cristalin al mamei. De mici, fetele colindau câmpurile şi dumbrăvile, adunând florile şi imitând glasurile păsărelelor. Într-o seară, ele se aflau în veranda casei şi se întreceau in trilurile ciocârliei. Mai toţi supuşii beiului s-au apropiat şi, ascultându-le fermecaţi, ei au zis în cor: “Buyuk-Bulbul şi Kiuciuk-Bulbul” ( Ciocârlia Mare şi Ciocârlia Mică).

Când le-a venit vremea de măritat, cea mare s-a căsătorit cu un fecior din sat, iar pe cea mică a furat-o un voinic dintr-un sat apropiat. Mult timp cele două sate unde trăiau fetele s-au numit Buyuk-Bulbul şi Kiuciuk-Bulbul, aşa cum le spuneau localnicii fetelor. Cu trecerea anilor, românii, folosind graiul autohton, le-au numit: CIOCÂRLIA DE SUS şi CIOCÂRLIA DE JOS.”

Proiectul: „România în sărbătoare” va continua și în alte școli rurale. Tema dedicată acestui semestru școlar este: „Figura emblematică a satului românesc”. Proiectul este circumscris „Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, așa cum a fost declarat 2019 de către Patriarhia Română. Proiectul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural – Patrimoniu, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța, Asociația „Casa Mării Negre/Black Sea House”, Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța și Asociatia militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități, Sucursala Constanța, în colaborare cu artistul Walter Ghicolescu.

Cum s-a desfășurat proiectul în comunele Mihai Viteazu și Ciocărlia de Jos, aflați în emisiunea: „Stil de viață”, vineri ,15 martie, după știrile orei 18.00.

Liliana Fustanela

 

 

 

 

 

 

Trafic intens pe Autostrada A2 Constanța – București și pe DN 39, în zona Eforie Nord
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 15:47

Trafic intens pe Autostrada A2 Constanța – București și pe DN 39, în zona Eforie Nord

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe principalele artere rutiere din țară se circulă în condiții...

Trafic intens pe Autostrada A2 Constanța – București și pe DN 39, în zona Eforie Nord
TULCEA: Cum construiești un business într-un mic oraș de provincie?
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 15:25

TULCEA: Cum construiești un business într-un mic oraș de provincie?

În timp ce mulți tineri din orașele mici își caută norocul în marile centre universitare sau economice ale țării, Alexe Anastase a ales să...

TULCEA: Cum construiești un business într-un mic oraș de provincie?
MANGALIA: Adolescent de 16 ani la volanul unui autoturism, urmărit în trafic de polițiști
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 14:53

MANGALIA: Adolescent de 16 ani la volanul unui autoturism, urmărit în trafic de polițiști

În noaptea de 14 spre 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat activități în cadrul acțiunii...

MANGALIA: Adolescent de 16 ani la volanul unui autoturism, urmărit în trafic de polițiști
Peste 1.000 de controale pentru prevenirea braconajului piscicol și comerțului ilicit cu pește
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 14:48

Peste 1.000 de controale pentru prevenirea braconajului piscicol și comerțului ilicit cu pește

În perioada 14 aprilie – 7 iunie 2025, polițiștii din cadrul structurilor teritoriale de oliție transporturi navale, sub coordonarea Direcției...

Peste 1.000 de controale pentru prevenirea braconajului piscicol și comerțului ilicit cu pește
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 14:32

IPJ Constanța: Blocada și acțiuni de tip Blitz, în Constanța, stațiunea Mamaia și în port

În perioada 14-15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada,...

IPJ Constanța: Blocada și acțiuni de tip Blitz, în Constanța, stațiunea Mamaia și în port
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 14:24

Județul CONSTANȚA: 11 deținători de arme, verificați de polițiști

La data de 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru...

Județul CONSTANȚA: 11 deținători de arme, verificați de polițiști
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 14:17

Dezastrul de la Salina Praid, urmat de o catastrofă ecologică pe Târnava Mică

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, sâmbătă, la Târnăveni, că pe râul Târnava Mică şi pe pârâul Corund...

Dezastrul de la Salina Praid, urmat de o catastrofă ecologică pe Târnava Mică
Actualitate duminică, 15 iunie 2025, 13:37

Elevi din Tulcea și Constanța, premiați la Concursul de discursuri publice „Vocea unei Generații”

Concursul de discursuri publice pentru elevi „Vocea unei Generaţii”, şi-a desemnat câştigătorii pe scena Teatrului Naţional „Ion Luca...

Elevi din Tulcea și Constanța, premiați la Concursul de discursuri publice „Vocea unei Generații”