Ascultă Radio România Constanța Live

Theresa May va conduce de acum negocierile cu UE privind BREXIT-ul

Theresa May va conduce de acum negocierile cu UE privind BREXIT-ul

Publicat de Arantxa Catană, 24 iulie 2018, 17:20

Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi că ea va conduce de acum negocierile cu Uniunea Europeană, mutând atenţia Departamentului pentru Brexit spre pregătirea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, în timp ce Londra a precizat de asemenea că va menţine legile UE în perioada de tranziţie, relatează Reuters.

În ultimele luni, o unitate specială din cadrul biroului premierului Theresa May a început să joace un rol tot mai mare în negocierile privind Brexit-ul, astfel că anunţul de marţi nu face decât să formalizeze acest transfer de responsabilitate.

„Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană, iar secretarul de stat pentru ieşirea din Uniunea Europeană îmi va ţine locul atunci când va fi nevoie”, a precizat May într-o declaraţie scrisă transmisă parlamentului.

„DExEU (Departamentul pentru ieşirea din UE) va continua să conducă toate pregătirile guvernului pentru Brexit: pregătirile interne atât pentru scenariul în care există un acord cât şi pentru scenariul în care nu există un acord şi pregătirile pentru negocierile în vederea implementării detaliilor viitorului cadru”, se mai arată în documentul citat.

În acelaşi timp, Londra a anunţat marţi cu intenţionează să păstreze legislaţia UE pe timpul perioadei de tranziţie după oficializarea Brexit-ului în luna martie a anului viitor, spunând că elemente ale legilor din 1972 care au făcut Marea Britanie membră a UE vor trebui conservate, inclusiv un rol pentru Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Conform unui document de politică privind legislaţia, este nevoie de implementarea termenilor oricărui acord final privind Brexit-ul negociat între Londra şi Bruxelles, odată ce a fost aprobat de principiu de parlament.

Documentul este cea mai clară prezentare de până acum privind modul în care guvernul britanic intenţionează ca relaţia dintre Marea Britanie şi UE să fie puţin schimbată pe parcursul aşa-numitei perioade de implementare, care ar urma să dureze până în decembrie 2020.

Documentul prevede o continuare a rolului CEJ pe întreaga perioadă de tranziţie, precum şi aplicarea legilor UE.

„Ca parte a stabilirii unei ieşiri line şi ordonate, Marea Britanie şi UE au convenit ca în perioada de implementare actualele mecanisme ale UE pentru supervizare şi aplicarea legii vor continua să funcţioneze în Marea Britanie”, se arată în documentul Departamentului pentru Brexit.

Secretarul pentru Brexit, Dominic Raab, a spus că menţinerea legilor UE a fost necesară pentru a oferi siguranţă în timpul procesului de ieşire din blocul comunitar.

Sursă: Agerpres

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:08

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei

Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) a înregistrat prima sesizare privind ruperea din aria naturală a unor ghiocei, specie...

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:12

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai. Intervențiile se desfășoară pe trei sectoare. Unul dintre ele este...

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:04

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii

Peste 3.500 de constănțeni au fost diagnosticați cu infecții respiratorii în prima săptămână din martie. Potrivit raportării Direcției de...

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:00

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare

Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare. Dacă la Costinești Tabără și Neptun Haltă lucrările sunt...

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:56

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”

Primăria Murfatlar anunță organizarea concursului transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”. Acesta...

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:49

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Angajatorii care încadrează în muncă mame care au în întreținere cel puțin trei copii minori, pot beneficia de o subvenție lunară din...

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:45

ISACCEA: Activități de educație rutieră la Liceul Teoretic „Constantin Brătescu”

La data de 12 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea – Compartiment Rutier au desfășurat activități de educație...

ISACCEA: Activități de educație rutieră la Liceul Teoretic „Constantin Brătescu”
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:21

Președintele Ucrainei – primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care efectuează joi o vizită în România, a fost primit cu onoruri militare, la Palatul Cotroceni, de...

Președintele Ucrainei – primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni