Haytarma, întoarcerea spre origini
Publicat de , 19 mai 2018, 10:50
Suferința nu face selecție etnică. O întâlnești pretutindeni, dar drama se amplifică atunci când este absurdă, generată de hotărâri inumane. Sunt suferințe pe care nu le poți atenua sau mângâia în niciun fel. Cum ar fi pierderea cuiva drag… Sau a unei familii… Sau, mai cumplit, a unei întregi comunități… Adică un genocid… Este o lungă listă a genocidurilor în istorie. Despre unele știm foarte mult, despre altele mult prea puțin.
Dacă ai întreba în Dobrogea, unde se află de veacuri o comunitate de tătari, ce înseamnă data de 18 mai pentru această comunitate, destul de puțini români ar ști să răspundă. Dar toți tătarii știu. Ei își amintesc în fiecare an că, pe data de 18 mai 1944, trupele NKVD ale lui Stalin au încercuit satele de tătari din Crimeea şi le-au dat etnicilor un răgaz de două ore să îşi strângă lucrurile, înainte de a fi duşi la mii de kilometri depărtare. A fost un genocid. Documente din arhivele sovietice arată că tătarii din Crimeea a fost deportați aproape toți, în trei zile, în total aproape o jumătate de milion de oameni. Închiși în vagoane, au făcut această călătorie a morţii, care a durat 10-12 zile şi care i-a decimat. Cei rămaşi în viaţă au fost surghiuniți în Asia Centrală, Siberia și Urali.
În seara zilei de 18 mai a acestui an, la invitația Asociației Agiacai Saladin, am participat la o masă de iftar, masa care este luată în fiecare seară, de către musulmani, după apusul soarelui, în timpul postului din luna Ramazan. Am înțeles că este un gest de mare delicatețe, ca un simbol al prieteniei și al bunei înțelegeri interetnice. O masă împreună, în memoria celor uciși în Crimeea. A fost impresionant și sfâșietor de dureros, în același timp. Rugăciunile Hogei s-au îmbinat cu cele ale credincioșilor, tonurile profunde și grave au accentuat tristețea aducerii aminte. Profesorul Ekrem Gafar a reamintit în câteva cuvinte cele ce s-au întâmplat. Și astăzi, în Crimeea, situația lor ca grup etnic este incertă. Pe un ecran au fost difuzate imagini ale filmului tătar Haytarma, realizat în anul 2013, lansat în Ucraina, care abordează această temă a surghiunului.
Personajul central al filmului, Amet-Han Sultan (maior de aviație), luptase în tot războiul, pentru Armata Roșie. Pe 29 iunie 1945, deci după valul de deportări, el primea a doua medalie „Steaua de Aur” și i se conferea, tot pentru a doua oară, titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Drama lui era însă cumplită, căci asistase cu un an în urmă neputincios, cum familia și prietenii lui fusesră scoși din case în mai 1944, încărcați precum cirezile de vite în camioane și înghesuiți în vagoane de marfă cu destinații lugubre…
Absurditatea deciziilor este întărită de o întâmplare, pe care mi-a povestit-o Mery Mambet, președinta Asociației Saladin Agiacai: “Cum i se raportase lui Stalin că operaţiunea s-a încheiat cu succes, tătarii care au fost prinşi în Crimeea după 18 mai 1944 au fost asasinaţi. Uitaseră și de locuitorii unui mic sat din munți… Au intrat peste ei, i-au arestat șin apoi au fost urcaţi pe nişte nave vechi, care au fost scufundate intenționat. Au fost înecați mii de tătari în golful Kerci”.
După Revoluția din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunității tătare din România participau la un astfel de marș la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situației politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014.
Haytarma înseamnă „întoarcere”. După zeci de ani de ani, iată, noile generații de tătari visează să se întoarcă, să-și cunoască sau să revadă patria lor sufletească, Crimeea. Deocamdată însă, e dificil…
Steliana Bajdechi
