Ascultă Radio România Constanța Live

Vremea continuă să se amelioreze ușor

Vremea continuă să se amelioreze ușor

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 ianuarie 2018, 08:58

Astăzi, vremea va fi predominant frumoasă în Dobrogea, cu cer mai mult senin şi condiţii de ceaţă dimineaţa.

Vântul va sufla în general slab, iar temperaturile exterioare vor fi în creştere.

Maximele se vor încadra între 0 si 4 grade Celsius.

Meteorologii anunţă că, de mâine, valorile termice vor continua să crească în majoritatea zonelor, totuşi dimineaţa şi noaptea vor fi reci, local geroase.

Săptămâna viitoare, mercurul din termometre va ajunge până la 15 grade Celsius.

Vremea se va menţine rece în zonele joase din sudul, centrul şi estul ţării, unde local va fi ger, dar în celelalte zone valorile termice vor fi mai ridicate decât în noaptea precedentă.

Astfel, temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 1…2 grade în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în regiunile estice şi nordice.

Vântul va sufla slab şi moderaţ cu unele intensificări în sudul Banatului şi în zona montană înaltă.

Pe arii restrânse va fi ceaţă asociată şi cu depunere de chiciură, în special în zonele joase de relief din estul, sud-estul şi centrul teritoriului.

vreme, Lacul Tabacarie - foto - ds
Meteo luni, 6 aprilie 2026, 21:59

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral

Vremea se răcește ușor, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 17...

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral
Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 6 aprilie 2026, 07:22

Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme însorită și deosebit de caldă, luni, în Dobrogea și la malul mării. Astăzi, cerul va fi variabil, mai mult senin,...

Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral
Meteo duminică, 5 aprilie 2026, 07:42

Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme frumoasă și caldă, duminică, în Dobrogea și la malul mării, tendință ce se menține și la început de...

Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral
Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 4 aprilie 2026, 07:36

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral. Termometrele vor indica cel mult 18 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros...

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 3 aprilie 2026, 06:41

Cresc temperaturile, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi caldă, vineri, în Dobrogea, cu o maximă termică de 18 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros și local vor fi ploi și sub formă...

Cresc temperaturile, în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 2 aprilie 2026, 21:48

Vremea va fi închisă, în Dobrogea

Vremea va fi caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când temperaturile maxime se vor situa între 14 și 18 grade, iar...

Vremea va fi închisă, în Dobrogea
Meteo joi, 2 aprilie 2026, 07:08

Ploi și intensificări ale vântului, în Dobrogea și pe litoral

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în toată țara până sâmbătă...

Ploi și intensificări ale vântului, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 1 aprilie 2026, 21:07

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea, iar temperaturile nu vor depăși 15 grade Celsius. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea și pe litoral