Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral
Săptămâna începe cu vreme caldă, dar de marți revin ploile și se răcește.
Publicat de Adina Sîrbu, 5 aprilie 2026, 07:42
Meteorologii anunță vreme frumoasă și caldă, duminică, în Dobrogea și la malul mării, tendință ce se menține și la început de săptămână.
Astăzi, cerul va fi variabil, mai mult senin, vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor situa între 17 și 21 de grade. Pe litoral, mercurul din termometre va urca până la 19 grade, iar valorile minime în regiune se vor situa între 7 și 10 grade.
Luni, vremea se va menține predominant însorită, cu temperaturi maxime de 23 de grade și minime între 6 și 11 grade.
De marți, revin ploile, însoțite de intensificări ale vântului, și vremea se mai răcește, fiind anunțate valori diurne între 12 și 16 grade, iar cele minime, între 3 și 7 grade.