Ascultă Radio România Constanța Live

Ședinţa Colegiului prefectural Constanţa

Ședinţa Colegiului prefectural Constanţa

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 decembrie 2017, 10:48

Astăză la ora 11.00, a avut loc şedinţa Colegiului prefectural Constanţa.

Temele abordate au fost:

1. Protejarea și menținerea integrității fondului forestier național administrat de Direcția Silvică Constanța ca măsură determinantă pentru viitorul silviculturii județului și pentru protecția mediului ambiental

2. Prezentarea măsurilor care vor fi luate pe perioada Sărbătorilor de iarnă 2017-2018 în vederea verificării respectării normelor legale în privința depozitării şi vânzării produselor agroalimentare, comercializării materialelor pirotehnice şi a pomilor de Crăciun; măsuri dispuse în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada sărbătorilor.

Directorul Direcției Silvice Constanța, Ion Bogdan, a precizat, la ședința Colegiului prefectural de astăzi, ca la nivel județean în 1975 erau 26.000 hectare de pădure, numărul acestora crescând la 38.700 de hectare.

„Numai în 2017 s-a împădurit cu puieți o suprafață de 150 de hectare, pe 910 hectare efectuandu-se diverse lucrări”, a spus Ion Bogdan.

Acesta a precizat că mai multe unități administrativ teritoriale vor să transfere fond forestier în administrare proprie.

Acestea sunt: Independența, Chirnogeni, Limanu, Năvodari, Albești, Valu luiTraian, Ovidiu și Grădina.

„Anul acesta am aplicat 1.300 de sanctiuni pentru depistararea celor care sustrag bunuri forestiere. Au fost stabilite 248 de contraventii, in valoare de peste 200.000 de lei. Nu în ultimul rand, directia este in litigiu cu șapte comune pentru că sunt suprapuneri de terenuri care apartin dir silvice si UAT-rilor in cauză” a spus Ion Bogdan.

Acesta a precizat ca la nivelul judetului, rata de sustrage a materialelor forestiere este mică.

Sunt înregistrate sustrageri în zona de vest a județului, zona care este mai saracă.

Gheorghe Popa, inspector sef al ISU Dobrogea, a anuntat că deja au fost demarate controale la unităti de cazare, restaurante și biserici.

„Au fost aplicate 70 de avertismente si 15 amenzi. De asemenea, IDU a acordat avize pentru 37 de agenti economici care vor comercializa materiale pirotehnice” a spus acesta.

Constantin Dancu, împuternicit inspector sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, a precizat în cadrul colegiului prefectural, că în perioada aceasta a lunii vor fi efectuate mai multe controale în piețe. Alături de directorul Directiei silvice, va efectua și controale pentru a preveni vanzarea ilegala a brazilor de Crăciun.

Poliția de Frontieră Constanța a luat măsuri suplimentare în perioada sărbătorilor de iarnă prin suplimentarea echipajelor de poliție la punctele de trecere a frontierei, a declarat directorul adjunct de la Garda de Coasta, Bogdan
Guiu.
Au fost suplimentate echipajele la punctele de frontieră Vama Veche, Negru Vodă și Ostrov, asta și pentru ca numărul românilor care vin în țară din străinătate de sărbători crește.

De asemenea, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor va asigura permanență în perioada sărbătorilor de iarnă, cetățenii putând face reclamații la telefon 0241550550.

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 17:05

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde...

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă este investigată de Comisia Europeană
CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:51

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“

În contextul aniversării a 146 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul la cea de-a șasea ediție a evenimentului...

CONSTANȚA: Banca Națională a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise“
Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 16:31

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră

Drone ucrainene au lovit în Marea Neagră un petrolier sub pavilion liberian, iar căpitanul turc al acestei nave este rănit şi spitalizat, au...

Rusia anunţă că drone ucrainene au lovit un petrolier în Marea Neagră
Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:56

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!

Opt din zece participanți la un sondaj recent spun că educaţia financiară ar trebui predată în şcoală. Studiul, realizat de filiala ”Ipsos...

Dialoguri la Zi: Educația financiară – necesară din școală!
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:13

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc

Calea ferată Constanța-Mangalia se va redeschide circulației la finele acestei luni, pentru ca turiștii să poată ajunge în sudul litoralului...

Linia CFR Constanța – Mangalia se redeschide de 1 Mai, după care se închide la loc
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 15:05

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani

La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul de Investigare a Criminalității...

TULCEA: Percheziție domiciliară într-un dosar de delapidare. Suspect este un administrator al unei asociații de proprietari din oraș, în vârstă de 73 de ani
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:44

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar

CT BUS informează că din seara zilei de 16 aprilie, aplicația 24Pay va fi inactivă temporar, din cauza lucrărilor periodice de mentenanță. Pe...

CT BUS: Aplicația 24Pay va fi inactivă temporar
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 14:20

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța, sub semnul întrebării. Scrutinul stabilit pentru data de 24 aprilie s-ar...

Alegerile pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța s-ar putea amâna