Ascultă Radio România Constanța Live

Vremea în Dobrogea revine la normalul perioadei. Ce spun specialiștii că va urma

Vremea în Dobrogea revine la normalul perioadei. Ce spun specialiștii că va urma

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 octombrie 2017, 06:32

Vremea în Dobrogea se ameliorează în următoarele ore.

Maximele termice de marți vor ajunge la 20 de grade Celsius.

Cerul va fi mai mult senin şi vântul va sufla moderat.
––––––––––––––––––––-
Valorile termice se vor situa în limitele perioadei, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar precipitațiile își vor face simțită prezența atât în primele zile ale intervalului de prognoză, cât și după data de 6 octombrie, potrivit prognozei valabile în perioada 2-15 octombrie emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Dobrogea, temperatura aerului va crește treptat în prima parte a intervalului, apoi nu va avea variații semnificative. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze, atât diurne, cât și nocturne, va fi apropiată de cele normale ale perioadei.

În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 15 și 21 de grade și minime între 7 și 12 grade, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime vor oscila în jurul a 19 grade, iar minimele în jurul a 11 grade.

Vor fi posibile ploi, dar slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie.

vreme, Lacul Tabacarie - foto - ds
Meteo luni, 6 aprilie 2026, 21:59

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral

Vremea se răcește ușor, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 17...

Vremea se răcește, în Dobrogea și pe litoral
Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 6 aprilie 2026, 07:22

Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme însorită și deosebit de caldă, luni, în Dobrogea și la malul mării. Astăzi, cerul va fi variabil, mai mult senin,...

Vreme caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral
Meteo duminică, 5 aprilie 2026, 07:42

Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme frumoasă și caldă, duminică, în Dobrogea și la malul mării, tendință ce se menține și la început de...

Vreme însorită cu 21 de grade în termometre, duminică, în Dobrogea și pe litoral
Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 4 aprilie 2026, 07:36

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral. Termometrele vor indica cel mult 18 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros...

Sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 3 aprilie 2026, 06:41

Cresc temperaturile, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi caldă, vineri, în Dobrogea, cu o maximă termică de 18 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros și local vor fi ploi și sub formă...

Cresc temperaturile, în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 2 aprilie 2026, 21:48

Vremea va fi închisă, în Dobrogea

Vremea va fi caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când temperaturile maxime se vor situa între 14 și 18 grade, iar...

Vremea va fi închisă, în Dobrogea
Meteo joi, 2 aprilie 2026, 07:08

Ploi și intensificări ale vântului, în Dobrogea și pe litoral

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în toată țara până sâmbătă...

Ploi și intensificări ale vântului, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 1 aprilie 2026, 21:07

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea, iar temperaturile nu vor depăși 15 grade Celsius. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Vremea va fi închisă, joi, în Dobrogea și pe litoral