Ascultă Radio România Constanța Live

BREXIT: MAREA BRITANIE, foarte aproape de un acord cu UE privind protejarea drepturilor cetățenilor

BREXIT: MAREA BRITANIE, foarte aproape de un acord cu UE privind protejarea drepturilor cetățenilor

Publicat de Arantxa Catană, 14 septembrie 2017, 18:17

Marea Britanie este foarte aproape de un acord cu Uniunea Europeană cu privire la protejarea drepturilor cetățenilor lor după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar, a declarat joi ministrul britanic de finanțe Philip Hammond, aflat în vizită la Budapesta, transmite Reuters.

Drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie, după Brexit, este unul din aspectele prioritare ale negocierilor cu privire la ieșirea țării din Uniune.

„Am făcut progrese foarte importante. Ne-am aliniat foarte mult. Încă nu am definitivat, dar suntem foarte aproape de un acord despre cum ne vom proteja reciproc cetățenii”, a spus Hammond, după o întâlnire cu miniștri din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia).

„Dorința și intenția noastră constau în aceea ca oamenii care au venit să lucreze și să-și facă traiul în Marea Britanie să poată continua să trăiască în această țară, la fel ca înainte. Aceasta este intenția noastră clară și declarată”, a subliniat ministrul britanic.

El a menționat că, în același timp, cetățenii britanici care trăiesc în țări ale UE trebuie să beneficieze de același tratament. „Pe bază de reciprocitate, obiectivul este ca totul să arate exact cum arăta în ziua dinaintea ieșirii (Marii Britanii) din UE”, a precizat Hammond.

Ministrul britanic al finanțelor a adăugat că negocierile privind Brexitul trebuie să stabilească și o „foaie de parcurs”. „Dorim să-i asigurăm pe oamenii de afaceri de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii și de ambele laturi ale graniței irlandeze că nu vor rămâne în fața abisului când vom ieși din UE”, a declarat el.

„De aceea, propunem o perioadă de tranziție limitată în timp, care să confere certitudinea că granițele vor continua să funcționeze fără piedici, firmele noastre vor putea continua să-și aprovizioneze clienții și cetățenii noștri își vor putea continua traiul zilnic în Europa continentală”, a mai explicat ministrul britanic.

Sursă: Agerpres

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 12:28

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța

Ziua Armatei României a fost marcată și la Constanța, printr-o ceremonie religioasă și prin depuneri de coroane de flori la Monumentul...

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:53

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai...

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:34

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”

Noul ministru al Apărării, Ştefan Radu Oprea, a transmis, duminică, un mesaj Ziua Armatei României. „De ziua Armatei României, gândul nostru...

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe...

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 10:13

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat...

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară