Ascultă Radio România Constanța Live

Sumanul Reginei Maria: punct de oprire, Freiburg-Germania

Sumanul Reginei Maria: punct de oprire, Freiburg-Germania

Publicat de , 9 mai 2017, 15:52 / actualizat: 11 mai 2017, 15:27

(UPDATE)

Una dintre cele mai plăcute surprize din cariera mea jurnalistică a fost vizita la Biblioteca Română din Freiburg. Avusesem mai multe încercări de a o vedea, dar fatalmente orarul instituției nu se potrivea cu orarul meu dintr-o țară străină. Aveam să îi trec totuși pragul, într-o zi de iarnă, când frigul de afară s-a prelungit și între pereții vechi ai clădirii, rămasă doar în grija diasporei române din landul Baden-Württemberg, în regiunea Breisgau, la marginea vestică a părții de sud a munților Pădurea Neagră. O bibliotecă de care ar fi trebuit să se intereseze mult mai multă lume, o instituție care are nevoie urgentă de un Mecena.

M-a întâmpinat directorul Mihai Neagu, medic, stabilit de mai multă vreme la Freiburg, cel care, cu o perseverență rar întâlnită în aceste vremuri de pragmatism total, menține la înalte standarde culturale spiritul românesc al refugiaților de după al Doilea Război Mondial, care au fugit de teroarea comunistă.
O colecție impresionantă de volume, unele chiar ediții princeps, dar dincolo de toate acestea am fost copleșită de simbolurile românești păstrate cu grijă și dragoste în expoziția de la etaj.

Dr. Neagu20170124_123431

Ceea ce mi se pare remarcabil este faptul că doctorul Neagu continuă tradiția tipăririi Buletinului Bibliotecii Române, cu studii și documente românești, cu o calitate a textului impecabilă științific.
Sun în posesia volumului jubiliar din 2014, dedicat bibliotecii la cea de a 65-a aniversare. Semnături remarcabile precum cele ale profesorilor Matei Cazacu, Alexandru Herlea, dr. Mihai Neagu, Nicolae Stroescu Stânișoară, dr. Ursula Ott, Ioan Iancu Bidian, preotului Sorin Petcu, ne dezvăluie dimensiunea interesului real pentru acest loc minunat de spiritualitate românească.

Căutând site-ul bibliotecii descoperi un univers încărcat de istorie, menținut în viață de un grup tot mai restrâns de intelectuali. Textul de prezentare ne arată că: ”aproape necunoscută în spaţiul cultural românesc, Biblioteca Română din Freiburg este una dintre instituţiile cele mai vechi ale exilului românesc postbelic, sursă de primă importanţă pentru istoria acestuia, prin bogăţia mărturiilor scrise mergând de la articole de presă sau cărţi până la documente de arhivă, unele dintre ele reflectând activitatea sau acţiunile românilor care „au ales libertatea”. Aceasta reflectă (…) faţetele exilului românesc, lupta cu regimul comunist de la Bucureşti dar şi relaţionarea cu autorităţile statului german.

Bazele instituţionale ale Bibliotecii Române din Freiburg au fost puse la 1 mai 1949, de către Virgil Mihăilescu, despre care Dan Ottiger Dumitrescu menţionează că în ţară a lucrat la Biblioteca Academiei Române sub îndrumarea profesorului Ioan Bianu. Ulterior aceasta a fost oficial recunoscută ca persoană juridică şi morală de către autorităţile germane competente din Freiburg, la data de 21 iulie 1950 prin legalizarea unui Statut de constituire şi funcţionare în confirmitate cu legile de atunci din R.F.Germania.”

Am păstrat acest subiect pentru o zi aniversară, cum este aceasta, cu multiple valențe, în perioade istorice diferite: Ziua Independenţei de Stat a României( 140 de ani), Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Uniunii Europene.

Dar ceea ce nu v-am spus până acum vă va surprinde total!
Într-una dintre vitrinele expoziției, am admirat cu răsuflarea tăiată, sumanul lucrat de călugărițele de la Agapia, pentru Regina Maria, purtat la serbătorile dedicate Încoronării de la Alba Iulia, o donație a doamnei Constance Olariu. Minunata Maria a României, pentru care această țară a însemnat patria sa, pentru a-şi demonstra iubirea faţă de poporul căruia îi era regină, fascinată de tradiţiile populare, a purtat cu mândrie costumul popular românesc, chiar și în acele momente definitorii ale istoriei neamului.

Sumanul Reginei Maria
Detaliu suman

De asemenea, tot la Freiburg poate fi găsit și costumul muscelean purtat de Regina Elisabeta. Obiecte neprețuite, aproape necunoscute publicului larg.

Regina Elisabeta 2 (1)

Un interviu cu dr. Mihai Neagu, despre Biblioteca din Freiburg:


Steliana Bajdechi

Sursa foto:
Fotografia principală: https://casa-regala.blogspot.ro/2014/04/foto-regina-maria-romaniei-imbracata-in-costum-national
Restul fotografiilor sunt din arhiva personală

CONSTANȚA: Cella Serghi sărbătorită la Clubul de lectură al Bibliotecii
Cultură marți, 3 noiembrie 2026, 11:51

CONSTANȚA: Cella Serghi sărbătorită la Clubul de lectură al Bibliotecii

Clubul de lectură al bibliotecii consemnează săptămâna aceasta o nouă ședință, dedicată scriitoarei, publicistei și traducătoarei române...

CONSTANȚA: Cella Serghi sărbătorită la Clubul de lectură al Bibliotecii
Decernarea titlului Doctor Honoris Causa pentru scriitoarea Svetlana Aleksievici, amânată
Cultură marți, 3 noiembrie 2026, 09:40

Decernarea titlului Doctor Honoris Causa pentru scriitoarea Svetlana Aleksievici, amânată

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) informează că ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa scriitoarei Svetlana Aleksievici,...

Decernarea titlului Doctor Honoris Causa pentru scriitoarea Svetlana Aleksievici, amânată
Radio România, 98 de ani | Poezia și Radioul, o legătură care i-a marcat destinul Ameliei Stănescu
Cultură duminică, 1 noiembrie 2026, 14:35

Radio România, 98 de ani | Poezia și Radioul, o legătură care i-a marcat destinul Ameliei Stănescu

Astăzi, de Ziua Radioului Public, de la înființarea căruia au trecut 98 de ani, personalitățile Constanței transmit mesajelor lor de...

Radio România, 98 de ani | Poezia și Radioul, o legătură care i-a marcat destinul Ameliei Stănescu
Radio România, 98 de ani | Anaid Tavitian: Radioul și Teatrul constănțean sunt legate printr-o veche și frumoasă prietenie
Cultură duminică, 1 noiembrie 2026, 12:54

Radio România, 98 de ani | Anaid Tavitian: Radioul și Teatrul constănțean sunt legate printr-o veche și frumoasă prietenie

Astăzi, 1 noiembrie, ziua în care Radioul public împlinește frumoasa vârstă de 98 de ani, prietenii săi, de pretutindeni, își găsesc timp...

Radio România, 98 de ani | Anaid Tavitian: Radioul și Teatrul constănțean sunt legate printr-o veche și frumoasă prietenie
Cultură duminică, 1 noiembrie 2026, 10:20

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim

Istoricul Răzvan Raul Ivan și Adrian Băncilă ne invită la o călătorie altfel prin cartierele Constanței. Dincolo de clădiri și de locurile...

Mărturii constănțene: Descoperim cartierele orașului și aflăm detalii din trecutul zonelor în care locuim
Cultură duminică, 1 noiembrie 2026, 09:23

Docudrama „1928. Generația Hertz”, despre istoria primei emisiuni radiofonice românești, la Radio România

Astăzi, 01 noiembrie, Radio România își sărbătorește ziua de naștere cu o producție teatrală inedită, aducând în prezent, trecutul ...

Docudrama „1928. Generația Hertz”, despre istoria primei emisiuni radiofonice românești, la Radio România
Cultură sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:47

Cât de departe ai merge pentru a salva iubirea? „Răpirea din Serai” la Constanța

Ce ai face dacă persoana pe care o iubești ar fi departe, captivă, iar singura șansă de a o salva ar depinde de curajul și ingeniozitatea ta?...

Cât de departe ai merge pentru a salva iubirea? „Răpirea din Serai” la Constanța
Cultură sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:05

Cazino Music Festival: Druml Sisters, două surori, trei instrumente, o chimie muzicală

La sfârșitul lunii octombrie, Cazino Music Festival le aduce la Constanța pe Ania și Sophie Druml, două surori care construiesc împreună un...

Cazino Music Festival: Druml Sisters, două surori, trei instrumente, o chimie muzicală