Ascultă Radio România Constanța Live

Compania Națională Aeroporturi București are un nou șef

Compania Națională Aeroporturi București are un nou șef

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 20 aprilie 2017, 15:29

Noul director al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) este Bogdan Mândrescu, susțin surse oficiale.

Ieri a avut loc ședința Adunării Generale a Acționarilor, în cadrul căreia a fost numit în funcția de director Bogdan Mândrescu, afirmă sursele citate.

Mândrescu îl înlocuiește astfel pe Liviu Radu.

Bogdan Mândrescu a fost director de cabinet al ministrului Transporturilor din 2015 și până în prezent.

Mândrescu a absolvit în 2009 Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea București, având diplomă de economist. Ulterior, în 2011, a mai obținut o diplomă în management în agroturism și dezvoltare rurală, după ce a urmat cursurile Facultății de Management, Exploatarea și Dezvoltarea Potențialului Turistic și Agroturistic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Tot în 2011 a absolvit și un masterat în Integrare și Afaceri Europene, la Universitatea Dimitrie Cantemir.

De asemenea, în perioada 2012 — 2016 a urmat cursurile Facultății de Drept și Științe Juridice, Universitatea Dimitrie Cantemir, finalizate cu o diplomă de licență, obținând apoi un masterat în Management Aeronautic pe care l-a urmat la Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnica București.

Bogdan Mândrescu și-a început cariera la Banc Post, pe un post de consultant vânzări credite.

CONSTANȚA: DGASPC recrutează asistenți personali profesioniști
Social sâmbătă, 4 octombrie 2025, 17:38

CONSTANȚA: DGASPC recrutează asistenți personali profesioniști

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța anunță recrutarea de asistenți personali profesioniști. Posturile...

CONSTANȚA: DGASPC recrutează asistenți personali profesioniști
Vouchere electronice de până la 7.900 de euro, pentru copiii cu dizabilități
Social joi, 2 octombrie 2025, 19:45

Vouchere electronice de până la 7.900 de euro, pentru copiii cu dizabilități

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități derulează proiectul „TECH-ASSIST”, prin care copiii cu...

Vouchere electronice de până la 7.900 de euro, pentru copiii cu dizabilități
AUDIO: O analiză a pieței muncii cu purtătorul de cuvânt al AJOFM Constanța, Adelina Vlad
Social vineri, 26 septembrie 2025, 15:43

AUDIO: O analiză a pieței muncii cu purtătorul de cuvânt al AJOFM Constanța, Adelina Vlad

Cu creşteri de peste 12.000 de salariaţi de la an la an, serviciile externalizate, construcțiile și sănătatea sunt domeniile care se află pe...

AUDIO: O analiză a pieței muncii cu purtătorul de cuvânt al AJOFM Constanța, Adelina Vlad
O prevedere mai puțin cunoscută din Codul Muncii le interzice angajatorilor să îi țină pe muncitori cu salariul minim pe economie pentru o perioadă mai mare de doi ani
Social joi, 25 septembrie 2025, 14:37

O prevedere mai puțin cunoscută din Codul Muncii le interzice angajatorilor să îi țină pe muncitori cu salariul minim pe economie pentru o perioadă mai mare de doi ani

O prevedere mai puțin cunoscută din Codul Muncii le interzice angajatorilor să îi țină pe muncitori cu salariul minim pe economie pentru o...

O prevedere mai puțin cunoscută din Codul Muncii le interzice angajatorilor să îi țină pe muncitori cu salariul minim pe economie pentru o perioadă mai mare de doi ani
Social marți, 23 septembrie 2025, 20:10

MANGALIA: Deși Goldterm are probleme financiare, locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, vor beneficia de apă caldă și căldură

Locuitorii municipiului Mangalia, racordați la sistemul public de termoficare, vor beneficia de apă caldă și căldură în sezonul rece care se...

MANGALIA: Deși Goldterm are probleme financiare, locuitorii racordați la sistemul public de termoficare, vor beneficia de apă caldă și căldură
Social marți, 23 septembrie 2025, 19:20

Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că românii vor avea în continuare acces la 17 alimente de bază la prețuri...

Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici
Social marți, 23 septembrie 2025, 09:42

AUDIO | Părinții care pleacă la muncă în străinătate trebuie să anunțe, la direcțiile de asistență socială, în grija cui își lasă copiii

Părinții care pleacă la muncă în străinătate trebuie să anunțe, la direcțiile de asistență socială, în grija cui îi lasă pe copii....

AUDIO | Părinții care pleacă la muncă în străinătate trebuie să anunțe, la direcțiile de asistență socială, în grija cui își lasă copiii
Social marți, 23 septembrie 2025, 08:31

De astăzi, pot fi folosite voucherele pentru plata facturilor la energie electrică

Începând de marți, 23 septembrie, consumatorii vulnerabili pot utiliza voucherele acordate de Guvern pentru plata facturilor la energie...

De astăzi, pot fi folosite voucherele pentru plata facturilor la energie electrică