Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO – CONSTANȚA: Stadiul lucrărilor de pe Podul de la Butelii

VIDEO – CONSTANȚA: Stadiul lucrărilor de pe Podul de la Butelii

Publicat de Arantxa Catană, 15 aprilie 2017, 19:13

Lucrările pe Pasajul de pe strada Cumpenei (Podul de la Butelii), din Constanța, au fost reluate. Astfel șoferii trebuie să știe care este stadiul în care se află aceste lucrări de pe Podul de la Butelii.

Cu o zi înainte de Paște (15 aprilie), au fost scoase liniile de tramvai, nefolosite de ani de zile. Acestea au fost scoase numai pe sensul către CET (sensul de lucru).

Vă reamintim că pe pod se circulă în coloană, cu 30 de kilometri la oră.

Proiectul a fost gândit astfel încât să nu fie obstrucționată circulația. Circulația pe pod va fi închisă pe câte un sens de mers. Drept urmare, pe jumătate de pod se va lucra, iar cealaltă jumătate va rămâne deschisă pentru circulația autovehiculelor. Pentru acest proiect municipalitatea va plăti 7.479.000 lei. Reabilitarea Podului Cumpenei presupune scoaterea liniilor de tramvai, refacerea asfaltului, ocazie cu care se vor lărgi benzile de circulație, vor fi amenajate trotuarele, vor fi eliminați stâlpii de pe pod și va fi schimbat în totalitate sistemul de iluminat public cu unul ultramodern.

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 12:28

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța

Ziua Armatei României a fost marcată și la Constanța, printr-o ceremonie religioasă și prin depuneri de coroane de flori la Monumentul...

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:53

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai...

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:34

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”

Noul ministru al Apărării, Ştefan Radu Oprea, a transmis, duminică, un mesaj Ziua Armatei României. „De ziua Armatei României, gândul nostru...

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe...

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 10:13

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat...

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară