Ascultă Radio România Constanța Live

Cum sunt alungați investitorii din porturile Constanța, Mangalia și Midia. Amenzi de milioane de euro

Cum sunt alungați investitorii din porturile Constanța, Mangalia și Midia. Amenzi de milioane de euro

Publicat de Bogdan Comșa, 5 septembrie 2016, 18:04

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 22.317.212 lei (4.959.380 euro) 7
companii active pe pieţele serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime: Canal
Sea Services SRL, Black Sea Pilots SRL, Maritime Pilot SRL, Black Sea Services SRL, Compania de
Remorcare Maritimă Coremar SA, Logistic Remo Services SRL şi Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa (CNAPM).

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei declanşate în luna noiembrie 2012 pe piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime în porturile ce se află în administrarea CNAPM.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat existenţa mai multor fapte anticoncurenţiale (înțelegeri şi abuz de poziţie dominantă) care au eliminat concurenţa în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia, ceea ce a condus la blocarea intrării pe piaţă a altor operatori şi, implicit, la reducerea atractivităţii acestor servicii pentru potenţialii investitor.

Serviciile de pilotaj în porturile administrate de CNAPM sunt asigurate de aceasta prin încheierea
unor contracte de prestări servicii cu operatori privaţi. Pentru a încheia aceste contracte, companiile trebuie să îndeplinească anumite criterii privind numărul de piloţi şi pilotine (ambarcaţiunile care însoțesc navele mari la intrarea și la ieșirea din port sau care servesc la transportul piloților spre bordul navei). Astfel, în anul 2012 CNAPM a încheiat contracte cu trei operatori independenți: Canal Sea Services, Black Sea Pilots şi Maritime Pilot.

Cei trei operatori s-au înţeles să excludă orice formă de concurenţă atât din partea altor companii,
cât şi între ei. Practic, s-au înţeles să-şi coordoneze activitatea prin intermediul unui pilot şef şi să
folosească în comun pilotinele. Mai mult, exista o clauză de penalizare care prevedea ca operatorul care iese din înțelegere să plătească 5 milioane euro.

Această practică a condus la creșterea tarifelor pentru serviciile de pilotaj, aspect menţionat, de
altfel şi de raportul privind Impactul reglementărilor în vigoare asupra mediului concurenţial, realizat de OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), publicat in iunie 2016.

Documentul arată că tarifele pentru serviciile de pilotaj percepute în porturile maritime din
România sunt de 2 sau 3 ori mai mari decât cele percepute în alte porturi UE, care gestionează un
volum total de bunuri comparabil (greutate brută), cum ar fi Barcelona, Valencia, Genova şi Koper.

Ca urmare, cele trei companii au fost amendate cu 2.371.346 lei, astfel:

1. Canal Sea Services SRL – 1.567.117 lei (347.804 euro);
2. Black Sea Pilots SRL – 406.158 lei (90.257 euro);
3. Maritime Pilot SRL – 398.071 lei (88.460 euro).

Serviciile de remorcaj sunt asigurate de CNAPM în acelaşi mod, prin încheierea de contracte cu operatorii privaţi care îndeplinesc criteriile privind numărul de remorchere şi structura acestora.

Pentru servicii de remorcaj, CNAPM a încheiat un contract cu Logistic Remo Services, companie înfiinţată în acest scop de trei operatori: Canal Sea Services, Black Sea Services şi Coremar.

În acest fel, cei trei s-au asigurat că vor fi singurii care vor furniza servicii de remorcaj (niciun alt
operator nu putea îndeplini singur criteriile impuse de CNAPM, ci numai prin asociere cu unul dintre cei trei). Prin înțelegerea încheiată, Canal Sea Services, Black Sea Services şi Coremar s-au asigurat însă că niciunul dintre ei nu va ieşi din asociere, în caz contrar fiind obligat să plătească despăgubiri de 10.000.000 euro către celelalte două.

Ca urmare, autoritatea de concurenţă a sancţionat cele patru companii cu 8.025.480 lei, astfel:

1. Canal Sea Services SRL – 1.942.904 lei (431.757 euro);
2. Black Sea Services SRL – 1.175.543 lei (261.232 euro);
3. Compania de Remorcare Maritimă Coremar SA – 1.336.665 lei (297.037 euro);
4. Logistic Remo Services SRL – 3.570.368 lei (793.415 euro).

Cu toate că serviciile de pilotaj au fost încredinţate de CNAPM unor operatori privaţi care le furnizează mai departe beneficiarilor conform unui grafic de lucru (pe rând, fiecare câte trei zile consecutiv), CNAPM facturează aceste servicii, deşi nu prestează în mod direct nicio activitate.

Din sumele încasate, CNAPM îşi reţine 25%, împărţind restul în mod egal operatorilor, indiferent de numărul de manevre executate de fiecare.

Prin acest comportament, practic, a fost eliminată orice formă de concurenţă între companiile care executau servicii de pilotaj, dezavantajând în mod direct beneficiarii acestor servicii.

Ca urmare, Consiliul Concurenţei a sancţionat Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa cu amendă în valoare de 11.922.385 lei (2.649.419 euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de pilotaj maritim.

În ceea ce priveşte serviciile de remorcaj, autoritatea portuară, CNAPM, a impus condiţii mai restrictive decât cele prevăzute de lege pentru obţinerea autorizaţiei. De exemplu, numărul minim de remorchere stabilit de către CNAPM este mai mare decât numărul minim impus prin lege. În acest mod, autoritatea portuară a restricționat concurenţa, creând barieră la intrarea pe piaţa serviciilor de remorcaj.

Pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii, Consiliul Concurenţei susţine recomandarea OECD privind înfiinţarea unui reglementator independent în domeniu, care să stabilească condiţiile de acces pe piaţa serviciilor portuare şi să asigure transparenţa financiară a porturilor.

MApN a semnat contractul de achiziţie a unei corvete uşoare din clasa HISAR
Știrile Dobrogei miercuri, 3 decembrie 2025, 17:09

MApN a semnat contractul de achiziţie a unei corvete uşoare din clasa HISAR

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, miercuri, că a fost semnat contractul de achiziţie a unei corvete uşoare din clasa HISAR de la...

MApN a semnat contractul de achiziţie a unei corvete uşoare din clasa HISAR
TULCEA: Va fi aprins iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă
Știrile Dobrogei vineri, 28 noiembrie 2025, 15:42

TULCEA: Va fi aprins iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă

Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă va fi aprins, vineri după-amiază, în centrul orașului Tulcea, acolo unde 25 de comercianți...

TULCEA: Va fi aprins iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă
CT Bus are din nou director general
Știrile Dobrogei vineri, 28 noiembrie 2025, 14:53

CT Bus are din nou director general

De astăzi CT Bus are din nou director general, în urma unui concurs susținut în luna noiembrie. Este vorba despre Fănel Popa, cel care, în...

CT Bus are din nou director general
ISU TULCEA: De la ora 14:00, locuitorii din satul Plauru se pot întoarce la domiciliu
Știrile Dobrogei marți, 18 noiembrie 2025, 14:23

ISU TULCEA: De la ora 14:00, locuitorii din satul Plauru se pot întoarce la domiciliu

În urma schimbului de informații și date referitoare la incendiul produs la nava care transporta GPL, aflată la acostare în portul Ismail,...

ISU TULCEA: De la ora 14:00, locuitorii din satul Plauru se pot întoarce la domiciliu
Știrile Dobrogei miercuri, 12 noiembrie 2025, 11:08

CONSTANȚA: Edificiul Roman cu Mozaic își redeschide porțile. Acces gratuit de Ziua Dobrogei

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, marchează Ziua Dobrogei printr-un eveniment de...

CONSTANȚA: Edificiul Roman cu Mozaic își redeschide porțile. Acces gratuit de Ziua Dobrogei
Știrile Dobrogei vineri, 7 noiembrie 2025, 11:31

TULCEA: Guvernatorul Deltei va căuta o soluţie pentru ca zona Carasuhat să rămână inundată

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Bogdan Bulete, a anunţat, joi, că va căuta o soluţie pentru ca zona Carasuhat să...

TULCEA: Guvernatorul Deltei va căuta o soluţie pentru ca zona Carasuhat să rămână inundată
Știrile Dobrogei joi, 6 noiembrie 2025, 17:46

TULCEA: Curtea de Apel Constanța a decis refacerea digului Carasuhat

În urma deciziei de astăzi, 6 noiembrie 2025, a Curții de Apel Constanța, care menține sentința de obligare a autorităților locale la...

TULCEA: Curtea de Apel Constanța a decis refacerea digului Carasuhat
Știrile Dobrogei vineri, 31 octombrie 2025, 14:13

Voice Your Place Sulina: lansare audio ghid şi expoziţie de fotografie

Echipa Voice Your Place şi Asociaţia Youth Vision for Society a lansat ‘Voice Your Place Sulina: lansarea audio ghidului şi...

Voice Your Place Sulina: lansare audio ghid şi expoziţie de fotografie