Cazinoul – monument al aşteptării. Imagini inedite
Publicat de Florentina Stan, 7 august 2016, 09:39
Probabil că este cea mai fotografiată clădire din Constanţa. Indiferent că eşti turist şi nu te poţi abţine să nu îţi faci un selfie, fie că eşti fotograf şi încerci să surprinzi un unghi încă nedescoperit de ceilalţi fotografi – când treci pe faleză, pe lângă Cazino, nu te poţi abţine să nu apeşi pe butonul aparatului foto sau al telefonului. La fel au făcut şi alţii înaintea ta şi la fel vor face şi mulţi alţii după tine. Dacă vor mai avea ocazia.
Povestea Cazinoului începe în 1880. Iniţial, era o clădire din paiantă şi lemn iar amplasamentul era altul. O furtună pe mare l-a distrus parţial iar oamenii vremii au auns la concluzia că ar fi mai simplu să construiască o clădire nouă, decât să o refacă pe cea veche. Clădirea de astăzi a fost gata în 1910, după multe controverse, după schimbarea arhitectului şi a stilului arhitectonic. Era concepută ca loc de distracţie pentru turişti; loc de spectacole, baluri, evenimente caritabile; existau şi săli de lectură, unde se putea citi presa vremii dar avea şi o terasă, la exterior. Nu lipseau nici jocurile de cazino.
Apoi, în Primul Război Mondia, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roşie pe post de spital de campanie. A avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat la începutul anilor `50. Timpul nu l-a iertat nici în următoarele decenii iar în 1986 a avut din nou, nevoie de reparaţii. Atunci le-a primit. Acum … primeşte promisiuni.
În 2006 au reînceput discuţiile privind reabilitarea Cazinoului. În ultimii 10 ani, clădirea a fost pasată de la o autoritate la alta, ca un cărbune încins, pe care nimeni nu vrea să-l ţină prea mult în mână, de teamă să nu se frigă. A curs cu promisiuni şi cu iniţiative. Clădirea a trecut şi prin mâna unui investitor israelian, apoi a apărut ideea vânzării printr-o licitaţie internaţională, au apărut şi nişte investitori chinezi în discuţie şi în cele din urmă, salvarea părea să vină de la fondurile europene. Au început licitaţiile. Imediat după ele au venit şi contestaţiile, valuri-valuri. Acum, problema se dispută în instanţă. Dar… din nou, amânări. Din nou, aşteptări.
Între timp … grupuri de turişti se fotografiază cu el şi merg mai departe. Nu înainte de a lăsa în urma lor regretul „vai, ce păcat…” şoptesc ca pentru sine, parcă pentru a nu fi auziţi de „simbolul Constanţei” ; pentru a nu-l face cumva să se aplece şi mai mult sub povara istoriei şi a promisiunilor.
În 2012, pentru câteva zile, Cazinoul şi-a redeschis porţile pentru vizitatori. Atunci, arăta aşa
Acum, din motive de siguranţă, mai putem vedea doar exteriorul. Şi promisiunea „şantier în lucru”. Numai că … nu lucrează nimeni. Deocamdată, cel puţin. Între timp, cei care militează pentru reabilitarea Cazinoului fac front comun pe internet. Petiţia iniţiată de arhitectul Radu Cornescu a strâns aproape 15.000 de semnături din partea celor care cer reabilitarea clădirii.
Ne rămân însă, fotografiile. Şi cu puţin ajutor de la programele de editare, poţi să juri că ai în faţă un Cazino proaspăt reabilitat.
