Ascultă Radio România Constanța Live

Canicula pândește Dobrogea!

Canicula pândește Dobrogea!

Publicat de , 11 iulie 2016, 19:49

Vremea se apropie de pragul caniculei în Dobrogea, în următoarele 24 de ore. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab.

Minimele termice la noapte vor fi cuprinse între 16 – 21 de grade, iar maximele de marți între 26 – 31 de grade Celsius, cu cele mai scăzute valori pe litoral.

Conform unei informări meteorologice emise luni, în intervalul 12-14 iulie vremea călduroasă va persista în toată ţara. În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest, unde vor fi valori maxime de 35…37 de grade. Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.

Din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie.

Vremea va fi caniculară în vestul Dobrogei, iar disconfortul termic va fi ridicat
Meteo joi, 14 august 2025, 22:03

Vremea va fi caniculară în vestul Dobrogei, iar disconfortul termic va fi ridicat

Vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă, izolat caniculară, în vestul Dobrogei, unde și disconfortul termic va fi ridicat, anunță...

Vremea va fi caniculară în vestul Dobrogei, iar disconfortul termic va fi ridicat
Vreme frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 14 august 2025, 07:10

Vreme frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță zile însorite, în Dobrogea și la malul mării, până la finalul săptămânii. Joi, cerul va fi mai mult senin, vântul va...

Vreme frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral. Cum va fi vremea de Ziua Marinei
Meteo miercuri, 13 august 2025, 20:35

Vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral. Cum va fi vremea de Ziua Marinei

Joi, 14 august 2025, vremea se va menține predominant frumoasă și normală termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și...

Vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral. Cum va fi vremea de Ziua Marinei
Cheile Dobrogei, vreme frumoasa - foto - ds
Meteo miercuri, 13 august 2025, 06:49

În Dobrogea, vremea va fi normală termic, cu cel mult 32 de grade Celsius în aer

Vremea va fi predominant frumoasă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla...

În Dobrogea, vremea va fi normală termic, cu cel mult 32 de grade Celsius în aer
Meteo marți, 12 august 2025, 21:53

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și caldă, cu cel mult 32 de grade Celsius în aer

Vremea va fi predominant frumoasă și normală termic, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri. Cerul va fi mai mult senin, iar...

În Dobrogea, vremea va fi frumoasă și caldă, cu cel mult 32 de grade Celsius în aer
Meteo marți, 12 august 2025, 07:18

Vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral

Marți, se mai răcorește, astfel că maxima termică în regiune nu va depăși 31 de grade, pe litoral vor fi cel mult 27 de grade, iar minimele...

Vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 11 august 2025, 07:14

Vreme călduroasă, local caniculară, în Dobrogea

ANM a emis noi avertizări de caniculă intensă şi persistentă, valabile în intervalul 11 august, ora 10.00 – 12 august, ora 10.00. Potrivit...

Vreme călduroasă, local caniculară, în Dobrogea
Meteo duminică, 10 august 2025, 08:09

Vreme caniculară în Dobrogea continentală

ANM a extins și prelungit avertizările Cod Portocaliu și Cod Galben de caniculă, până luni, inclusiv.  De astăzi, de la ora 10.00, și până...

Vreme caniculară în Dobrogea continentală