Ascultă Radio România Constanța Live

TAROM operează curse spre Istanbul. Aeroportul Ataturk, REDESCHIS

TAROM operează curse spre Istanbul. Aeroportul Ataturk, REDESCHIS

Publicat de Adrian Băncilă, 29 iunie 2016, 08:11

TAROM va opera cursa de miercuri RO 261/262 spre Istanbul, cu decolare la ora 8,35, întrucât aeroportul internațional Ataturk a fost redeschis traficului de pasageri, informează compania.

„Ieri, la ora 24,00, am fost informați că aeroportul din Istanbul s-a închis și am anulat cursa din această dimineață RO 261/262 cu decolare la 8,35. În urma notificării primite în această dimineață că aeroportul a fost redeschis traficului de pasageri, am redeschis zborul și am anunțat pasagerii că vom opera această cursă”, a informat purtătorul de cuvânt al companiei.

Primele indicii conduc spre gruparea jihadistă Stat Islamic (Dáesh) ca autor al atacului terorist de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a spus, miercuri dimineața, premierul turc, Binali Yildirim, potrivit căruia cel puțin 36 de oameni și-au pierdut viața și multe alte persoane au fost rănite, transmit agențiile internaționale de presă.

Potrivit AFP, Binali Yildirim a explicat că cei trei kamikaze, cărora nu le-a precizat nici identitatea, nici naționalitatea, au deschis focul asupra pasagerilor cu pistoale-mitralieră înainte de a se arunca în aer.

Premierul turc a adăugat că traficul aerian a fost reluat începând de la ora 03.00 locală (00H00 GMT), informează Agerpres.

Reamintim că 36 de persoane au fost omorâte și alte aproape 150 au fost rănite într-un atentat petrecut marți seara pe aeroportul Ataturk din Istanbul

Sursa: Agerpres

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Actualitate duminică, 2 august 2026, 20:08

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava

O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, în această după-amiază, a evoluat 20 de minute în zona Sulina, după care a trecut în...

TULCEA: Incendiu de vegetație, provocat de resturile de dronă căzute la Periprava
Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Actualitate duminică, 2 august 2026, 18:07

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord

Echipajele medicale ale ISU Dobrogea intervin, duminică seara, la un caz de înec în zona Belona din Eforie Nord. O persoană inconștientă a fost...

Persoană inconștientă, scoasă din apă la Eforie Nord
Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:50

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2, la kilometrul 203, pe sensul de mers spre...

Trafic restricționat pe autostrada A2, sensul spre București, în urma unui accident rutier
CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 17:08

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august

Persoanele interesate mai pot obține, pe ultima sută de metri, bilete de tratament balnear din seria cu prezentare în stațiuni în data de 5...

CONSTANȚA: Sunt disponibile ultimele bilete de tratament balnear cu prezentare în stațiuni pe 5 august
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:57

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie

În primele două săptămâni de la lansarea campaniei, aproape 50 de căței cu stăpân au fost sterilizați. Campania, desfășurată de...

AUDIO | 500 de câini de rasă comună, deținuți de stăpâni domiciliați în Constanța, vor fi sterilizați gratuit în campania derulată de Primărie
Actualitate duminică, 2 august 2026, 16:35

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU

Asociația Caravana cu Medici continuă campania HPV FREE City la K‑Pop Days, pe 1-2 august, la Costinești, cu un concept interactiv care...

Caravana cu Medici a dus prevenția HPV în mijlocul comunității K‑pop de la NIBIRU
Actualitate duminică, 2 august 2026, 15:58

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine

UPDATE: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, duminică după-amiază, a informat MApN. Ținta a evoluat 20 de minute deasupra țării...

UPDATE TULCEA: Dronă intrată în spațiul aerian românesc la Sulina și doborâtă de forțele ucrainene pe teritoriul țării vecine
Actualitate duminică, 2 august 2026, 14:50

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă

Ministerul Apărării Naționale participă la misiunea de amenajare a unui prag submers pe Brațul Bala, pentru asigurarea debitului de apă necesar...

MApN intervine cu 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala de la Cernavodă