Ascultă Radio România Constanța Live

Medicii nu mai vor salarii diluate. SANITAS Constanța participă la protestele de la București

Medicii nu mai vor salarii diluate. SANITAS Constanța participă la protestele de la București

Publicat de Bogdan Comșa, 13 mai 2016, 14:50

Sanitas pichetează astăzi sediul Ministerului Sănătăţii.

În primele două zile de proteste, Federaţia a pichetat Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, în paralel cu continuarea negocierilor pentru găsirea de soluţii la problemele din sistem.

Principalele revendicări ale Sanitas se referă la motivarea financiară a personalului din sistemul sanitar, migraţia în străinătate, dar şi la dezvoltarea sistemului medical.

La proteste participă şi 50 de sindicalişti constănţeni, însoţiţi de liderul Sanitas Constanţa, Nicolae Manea:

”Ministrul Muncii a promis că, până duminicăp, elaborează proiectul de lege privind rezolvarea inechităților și așteptăm să se țină de promisiune. Miercuri ne întâlnim la București să facem evaluarea acestor negocieri, iar dacă termenii nu au fost respectați, atunci vom continua toate aceste acțiuni revendicative”.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, prezent la Universitatea Ovidius din Constanța
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 07:10

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, prezent la Universitatea Ovidius din Constanța

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, s-a aflat, miercuri, la Constanța. După vizita de la Baza Aeriană 57...

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, prezent la Universitatea Ovidius din Constanța
Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 20:08

Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO

Aflat la Constanța, ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a vizitat Baza Militară Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. În timpul...

Prezent la Baza Militară de la Kogălniceanu, ambasadorul SUA în România a vorbit despre angajamentul față de NATO
TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 19:28

TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut

Doar şase producători agricoli din sectorul pomicol tulcean au depus cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru...

TULCEA: Doar 6 pomicultori au cerut sprijin financiar după îngheţul târziu din primăvara anului trecut
A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 19:20

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța

Fostul primar Gheorghe Mihăieși a încetat din viață, la vârsta de 80 de ani. „Cu durere în suflet, familia anunță trecerea la cele...

A încetat din viață un fost primar al municipiului Constanța
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:46

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

Astăzi, Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, însoțit de atașatul pentru apărare al SUA, colonelul Robert Kammerer, de...

Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:07

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța,...

FOTO CONSTANȚA: Control în târgul de pe Varianta Ovidiu. Sute de kilograme de produse, confiscate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:43

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia

În data de 01.04.2026, în cadrul unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții IPJ Tulcea, la punctul fix de control din localitatea...

FOTO TULCEA: Garda de Mediu a confiscat 500 de kilograme de somn, importat din Italia
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:24

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio

Nava fluvială de pasageri River Adagio, sub pavilion Malta, a ajuns astăzi în portul Constanța, informează APMC. După escale la Budapesta, Novi...

Escală în portul Constanța a navei de pasageri River Adagio