Ascultă Radio România Constanța Live

Revin ploile și aerul FOARTE rece

Revin ploile și aerul FOARTE rece

Publicat de , 21 martie 2016, 14:33

Revin ploile și frigul în România. Începând de marți dimineață, de la ora 9.00 și până joi seara, la ora 18.00, întrega țară se află sub influența unei mase de aer rece, care va aduce și preciptații abundente.

Conform informării emise de ANM, în intervalul menţionat, se vor semnala precipitaţii în toată ţara. Vor fi ploi, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie), în estul şi în sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

În sudul, estul şi centrul teritoriului se vor cumula, în special în data de 23 martie, cantităţi de apă de 15…25 l/mp, iar local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere pe parcursul zilei de
23 martie, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55…60 km/h în regiunile sudice şi la munte.

Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a ţării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie.

UPDATE | MAMAIA: O mașină a intrat într-un stâlp. Intervin două echipaje SMURD
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 16:50

UPDATE | MAMAIA: O mașină a intrat într-un stâlp. Intervin două echipaje SMURD

UPDATE În urmă cu scurt timp, ISU Dobrogea a anunțat că există o victimă care a fost declarată decedată de echipajul SMURD. Este vorba despre...

UPDATE | MAMAIA: O mașină a intrat într-un stâlp. Intervin două echipaje SMURD
Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Nordul județului Tulcea
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 16:05

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Nordul județului Tulcea

În urmă cu scurt timp, locuitorii din Nordul județului TULCEA au primit mesaj tip RO-ALERT. Oamenii sunt avertizați de posibilitatea căderii...

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Nordul județului Tulcea
DIALOGURI LA ZI | Ionuț Sebastian Puznava, președintele Patronatului Mamaia-Constanța, invitat în emisiunea de astăzi
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 16:00

DIALOGURI LA ZI | Ionuț Sebastian Puznava, președintele Patronatului Mamaia-Constanța, invitat în emisiunea de astăzi

Miza sezonului 2027 pentru litoralul românesc este clară: să ofere turiștilor un raport cât mai bun între preț, calitatea serviciilor și...

DIALOGURI LA ZI | Ionuț Sebastian Puznava, președintele Patronatului Mamaia-Constanța, invitat în emisiunea de astăzi
Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 15:45

Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia

Cu doar câteva zile înainte de dezastrul de la Turtucaia (16 septembrie 1916), din timpul Primului Război Mondial, și înainte ca Dobrogea să...

Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 14:49

Cazino Music Festival: 11 weekend-uri pline de povești muzicale vor călători la Constanța, de pe marile scene europene

Diversitate muzicală, noblețe, profesionalism, deschidere către publicul larg și repertorii la standarde internaționale. Sunt doar câteva...

Cazino Music Festival: 11 weekend-uri pline de povești muzicale vor călători la Constanța, de pe marile scene europene
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 14:34

CONSTANȚA: Societatea de termoficare va începe probele pe rețea.

Constănțenii racordați la sistemul public de încălzire ar trebui să fie atenți, de săptămâna viitoare, la caloriferele și conductele de...

CONSTANȚA: Societatea de termoficare va începe probele pe rețea.
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 14:06

Românii la aruncă la gunoi peste 3 milioane de tone de alimente anual

Peste 3 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condiţiile în care aproximativ 30% din populaţia României se află sub riscul de...

Românii la aruncă la gunoi peste 3 milioane de tone de alimente anual
Ştiri joi, 10 septembrie 2026, 13:17

Informare ANM: Vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o informare de vreme severă, valabilă pentru întreg teritoriul țării, începând de...

Informare ANM: Vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara