Ascultă Radio România Constanța Live

Dronă condusă prin gesturi

Dronă condusă prin gesturi

Publicat de , 3 ianuarie 2016, 15:55

O echipă de cercetători taiwanezi a realizat un program pentru Apple Watch care face posibilă controlarea zborului unei drone prin gesturi simple, intuitive, făcute cu mâna, similare manipulării Forței din populara serie „Star Wars” (Războiul Stelelor), relatează Reuters.

Algoritmul cercetătorilor taiwanezi de la PVD+ poate și să închidă și să aprindă luminile într-o casă dar și să modifice culoarea acestor lumini. Grupul PVD+ a fost înființată în 2013 de Mark Ven, doctorand în inginerie civilă la Universitatea Chung Hsing, alături de profesorul Yang Ming-der și de alți trei colegi. Programul pe care l-au scris pentru a controla drone a primit numele Dong.

După aproximativ 18 luni de cercetare și testare, echipa PVD+ a anunțat că acest software poate fi acum instalat pe orice dispozitiv smart.

Într-o demonstrație desfășurată în aer liber, în orașul Taichung, Mark Ven le-a arătat curioșilor cum poate controla, cu simple gesturi ale mâinii, zborul unei drone Parrot AR Drone 3.0, prin intermediul unui Apple Watch care îi interpretează gesturile și le transformă în comenzi pentru dronă.

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 10:14

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța derulează, înceepând din luna iunie,...

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 09:14

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului

Navigaţia fluvială se desfăşoară cu dificultate pe cele trei braţe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, susține unul dintre...

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 08:57

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu

Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul Bucureşti, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului...

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Andra Popa de la CS Năvodari este vicecampioană europeană
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 08:43

Andra Popa de la CS Năvodari este vicecampioană europeană

În cadrul Campionatelor Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia), pugilista de la CS Năvodari a disputat duminică, finala categoriei +80...

Andra Popa de la CS Năvodari este vicecampioană europeană
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 08:39

Victorie importantă pentru Farul Constanţa

Farul Constanţa a învins-o pe Oţelul Galaţi cu 4-3 (3-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Farul a...

Victorie importantă pentru Farul Constanţa
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 08:28

Se deschide circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord

De astăzi se va circula pe încă 13 km din A0 Nord, pe Loturile 3 și 4, care realizează legătura dintre nord-estul Capitalei și Autostrada...

Se deschide circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 07:47

Prima rectificare bugetară din acest an, pe masa Executivului condus de Luca Niculescu

Guvernul condus de Luca Niculescu se pregăteşte să facă săptămână această prima rectificare bugetară din an, dedicată în special...

Prima rectificare bugetară din acest an, pe masa Executivului condus de Luca Niculescu
Ştiri luni, 26 octombrie 2026, 07:03

Vreme caldă, luni, în Dobrogea

Meteorologii anunță temperaturi plăcute în Dobrogea, la început de săptămână. Astăzi, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil,...

Vreme caldă, luni, în Dobrogea