Ascultă Radio România Constanța Live

Handbalistele noastre vor medalie la Mondiale

Handbalistele noastre vor medalie la Mondiale

Publicat de Catalin Donose, 25 noiembrie 2015, 10:03

Valentina Ardean-Elisei, căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României, a declarat marţi seara, la prezentarea lotului pentru Campionatul Mondial, că îşi doreşte o medalie la apropiata competiţie din Danemarca.

Nicoleta Alexandrescu, şeful delegaţiei României la CM 2015, a prezentat programul: ”Ne-am reunit de luni la Bucureşti. Marţi a fost făcut controlul medical, fetele sunt în stare perfectă de sănătate pentru un drum cât mai lung la Mondiale. Miercuri dimineaţă se pleacă în Franţa, unde avem un meci amical cu echipa naţională a Franţei, pe data de 26 noiembrie. Pe 28 şi 29 noiembrie avem un turneu de pregătire lângă Paris. De acolo se pleacă în Suedia, unde avem un program de antrenament şi un meci amical, pe 2 decembrie, cu reprezentativa suedeză. Pe 4 decembrie suntem în autocar, iar la ora 17,00 este prevăzut deja primul antrenament în Danemarca. Pe data de 5 decembrie este primul meci din grupă”.

Lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin, ediţia 2015, este următorul: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu (ambele de la HCM Baia Mare) şi Diana Petrescu (SCM Craiova) – portari, Valentina Ardean-Elisei şi Ana-Maria Tănăsie (ambele de la HCM Baia Mare) – extreme stângă, Cristina Neagu (Buducnost Podgorica/Muntenegru) şi Gabriela Perianu (HCM Baia Mare) – interi stânga, Eliza Buceschi (Thuringer HC/Germania) şi Aurelia Brădeanu (CSM Bucureşti) – centri, Melina Geiger şi Patricia Vizitiu (ambele de la HCM Baia Mare) – interi dreapta, Luciana Marian (HCM Baia Mare) – inter dreapta/centru, Oana Manea (CSM Bucureşti) şi Crina Pintea (Thuringer HC/Germania) – pivoţi, Laura Chiper (Corona Braşov) şi Adriana Nechita (HCM Baia Mare) – extreme dreaptă, Gabriella Szucs (HCM Baia Mare) – apărătoare.

România va evolua în Grupa D, alături de Norvegia, Spania, Rusia, Kazahstan şi Puerto Rico. Meciurile tricolorelor se vor disputa la Frederikshavn (Danemarca), după următorul program: cu Puerto Rico pe 5 decembrie, cu Kazahstan pe 7 decembrie, cu Spania pe 8 decembrie, cu Norvegia în data de 10 decembrie şi cu Rusia pe 11 decembrie.

Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în optimile de finală.

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
Sport sâmbătă, 1 august 2026, 13:04

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese

Simona Radiș și Adriana Adam au cucerit prima medalie de aur pentru România la Campionatele Europene de la Varese, în proba de dublu rame feminin...

Medalii de aur pentru România la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026
Sport sâmbătă, 1 august 2026, 10:09

TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026

Sala Polivalentă Danubius Arena din Tulcea a fost inaugurată oficial într-o atmosferă spectaculoasă, odată cu deschiderea FIBA U18 Women’s...

TULCEA: Danubius Arena, inaugurată cu record de spectatori și victoria tricolorelor în debutul FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026
TULCEA: Competiţia internaţională FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 – Division B are loc la „Danubius Arena“
Sport vineri, 31 iulie 2026, 15:30

TULCEA: Competiţia internaţională FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 – Division B are loc la „Danubius Arena“

Vineri, 31 iulie 2026, este prima zi în care tulcenii au acces liber în una dintre cele mai importante investiții in infrastructura sportivă din...

TULCEA: Competiţia internaţională FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 – Division B are loc la „Danubius Arena“
Gimnastică aerobică: România organizează pentru a patra oară Cupa Mondială, în premieră la Oradea
Sport vineri, 31 iulie 2026, 12:08

Gimnastică aerobică: România organizează pentru a patra oară Cupa Mondială, în premieră la Oradea

România va fi pentru a patra oară gazdă a Cupei Mondiale de gimnastică aerobică, care în acest an va fi organizat în premieră la Oradea, în...

Gimnastică aerobică: România organizează pentru a patra oară Cupa Mondială, în premieră la Oradea
Sport joi, 30 iulie 2026, 10:28

Universitatea Craiova, eliminată din Liga Campionilor, după 2-2 cu Levski Sofia

Universitatea Craiova a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu echipa bulgară Levski Sofia, 2-2 (1-2),...

Universitatea Craiova, eliminată din Liga Campionilor, după 2-2 cu Levski Sofia
Sport joi, 30 iulie 2026, 10:25

Bronz pentru echipa masculină de sabie a României, la Mondialele din Hong Kong

Echipa masculină de sabie a României, în componenţa Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Niţu, Răzvan Ursachi, a cucerit medaliile de bronz la...

Bronz pentru echipa masculină de sabie a României, la Mondialele din Hong Kong
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 14:51

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16

Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24...

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 08:46

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan

Sportivul român Vlad Ioan Trip a câștigat medalia de bronz la cat. 55 kg, la greco-romane, marți, la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de...

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan