Românii și-au rezervat deja vacanțele de iarnă. Gradul de ocupare în destinațiile preferate de sărbători ajunge și la 90%
Vicepreședintele ANAT, într-un interviu semnat de Nicu Ispas.
Publicat de Adina Sîrbu, 11 noiembrie 2026, 19:37
Rezervările pentru vacanțele de iarnă au acoperit deja o mare parte din locurile disponibile în destinațiile turistice.
Potrivit datelor transmise de un touroperator cu activitate la nivel național, unitățile de cazare din portofoliul său au un grad mediu de ocupare de 75–80% pentru Crăciun și de 85–90% pentru Revelion. Tradițiile locale, activitățile în aer liber și relaxarea la SPA se numără printre atracțiile acestor sejururi.
În zona montană, cele mai solicitate sunt destinațiile clasice, spune Adrian Voican, vicepreședintele ANAT.
Valea Prahovei, Poiana Brașov, Sibiu, Călimănești, Căciulata, zone montane și zone rurale din Maramureș și Bucovina. Turiștii apreciază gastronomia locală și tradițiile. Unii vor mai multă activitate în aer liber, dacă e zăpadă, sănii, schi, plimbări cu sania, cu cai, focuri de tabără, artificii. Alții, relaxarea și SPA la piscinele cu apă termală, apă încălzită, petreceri, mai ales de Revelion, și spectacole toată noaptea.
Destinațiile cele mai căutate din Dobrogea sunt, și în acest an, stațiunea Mamaia și Delta Dunării.
În Dobrogea avem oferte atât pe litoral, mai ales în Mamaia și Eforie Nord, dar și în Delta Dunării, pentru cei care iubesc natura, liniștea și un cadru de Crăciun mai aparte. Și aici avem hoteluri de 4 și de 5 stele care au programe festive și excelează în gastronomia locală, bazată pe produse pescărești.
Cei care vor să-și petreacă sărbătorile de iarnă în destinații turistice sunt sfătuiți să nu mai stea pe gânduri, fiindcă locurile se epuizează rapid.
Gradul mediu de ocupare în acest moment este undeva la 75-80% pentru Crăciun și 85% și în unele locuri chiar 90% pentru Revelion. Surprinzător, poate pentru unii, de 1 Decembrie, gradul de ocupare pe Valea Prahovei este aproape de maxim, undeva la 90% în destinațiile cu oferte bogate, complete.
În privința tarifelor turoperatorului în sezonul de iarnă 2026-2027 comparativ cu 2025-2026, cele mai mari reduceri sunt în Delta Dunării, în timp ce scumpiri semnificative se înregistrează la ofertele de Revelion din Predeal și Mamaia.
Astfel, în Delta Dunării, tariful minim pentru un sejur de Crăciun a scăzut cu aproape 48%, la aproximativ 740 de lei camera pentru trei nopți, iar cel maxim s-a redus cu 30%, fiind de circa 1.170 de lei. Scăderi consistente se regăsesc și în Poiana Brașov, unde tariful minim pentru Revelion la un hotel de 3 stele este mai mic cu aproape 30%, ajungând la puțin peste 1.800 de lei. Tarifele au scăzut și la Sinaia, unde un sejur de Crăciun la un hotel de 3 stele costă sub 1.050 de lei, cu peste 13% mai puțin decât în sezonul precedent, dar și în Mamaia, unde pachetul festiv de Crăciun la un hotel de 4 stele este mai ieftin cu 7%, ajungând la 2.840 de lei.
În schimb, cele mai mari creșteri de preț sunt la Predeal, pentru pachetul de Revelion la hoteluri de 4 stele, unde tariful a urcat cu aproape 27%, ajungând la peste 8.960 de lei/cameră. O majorare importantă este și în Mamaia, unde pachetul festiv de Revelion costă cu 20% mai mult, respectiv peste 7.600 de lei.
Adrian Voican, vicepreședintele ANAT, într-un interviu semnat de Nicu Ispas.