Ascultă Radio România Constanța Live

De luni seara vin ploile și în Dobrogea

De luni seara vin ploile și în Dobrogea

Publicat de , 16 august 2015, 12:18

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare conform căreia, în intervalul 16 august, ora 23.00-18 august, ora 23.00 instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35…40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august).

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 12:28

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța

Ziua Armatei României a fost marcată și la Constanța, printr-o ceremonie religioasă și prin depuneri de coroane de flori la Monumentul...

Ziua Armatei României, sărbătorită la Constanța
Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:53

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României

Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai...

Mesajul premierului Luca Niculescu de Ziua Armatei României
Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:34

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”

Noul ministru al Apărării, Ştefan Radu Oprea, a transmis, duminică, un mesaj Ziua Armatei României. „De ziua Armatei României, gândul nostru...

Ministrul Apărării: „De ziua Armatei, gândul nostru se îndreaptă către militarii de ieri şi de astăzi, uniţi prin datoria faţă de ţară”
Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a aflat duminică, de Ziua Armatei, în mijlocul militarilor de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe...

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 10:13

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat...

Avion francez de patrulare maritimă, ce operează în cadrul NATO, mobilizat pentru a contribui la securitatea din Marea Neagră
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:44

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe...

Dobrogea, sub COD GALBEN de ceață densă
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României

Cu prilejul Zilei Armatei României, duminică, 25 octombrie, Forțele Navale Române vor participa, în garnizoanele București, Constanța,...

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Armatei României
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:53

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară

Ziua Armatei României este sărbătorită, duminică, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori, expoziții, concerte și...

Ziua Armatei, marcată prin ceremonii militare și religioase la București și în întreaga țară