Scurtă istorie a stomatologiei. De la tortură, la artă medicală

Publicat de Bogdan Comșa, 18 aprilie 2015, 21:07

Antichitate

Cele mai vechi relatări despre tratarea problemelor stomatologice datează din mileniul 7 î.Hr,în India antică, la civilizaţia din Valea Indului.

Se pare că uneltele folosite erau nişte burghie primitive la care erau legate ţepuşe de lemn cu ajutorul cărora dintele afectat de o carie era curăţat.

Mult mai târziu, în mileniul 5 î.Hr, la civilizaţia sumeriană este întâlnită credinţa că durerile de dinţi erau cauzate de viermi care săpau mici orificii şi se ascundeau în măsele.

Ceea ce vedeau de fapt vracii din acele vremuri erau nervii expuşi în urma unei carii profunde. Această idee potrivit căreia cariile erau provocate de viermi a dăinuit până în jurul anilor 1700, atunci când a fost descoperită adevărata cauză.

Unul dintre primii „stomatologi” cunoscuţi din istorie a fost egipteanul Hesi-Re, care a trăit în mileniul 3 î.Hr. Pe mormântul acestuia a fost găsită inscripţia „cel mai bun dintre cei care se ocupă de dinţi”. Se pare că la egipteni au fost folosite şi tehnici de consolidare a danturii cu ajutorul unor sârmuliţe din aur.

În Roma anului 15 d.Hr, exista un medic numit Archigenes, care prepara un unguent special pentru durerile de dinţi din râme, ouă de păianjen şi rădăcină de nard. Acesta era introdus în dintele cariat pentru a alina durerea. Nu se ştie însă dacă a avut prea mulţi clienţi care au revenit…

Mayaşii sunt cei care s-au ocupat pentru prima dată de cosmetica dentară, dacă se poate spune aşa, pentru că au fost găsite dovezi ale implantării de pietre preţioase pe dinţi în scop ritualic sau de înfrumuseţare.

În Grecia Antică, Hipocrat şi Aristotel au scris despre tratarea cariilor şi despre extragerea dinţilor ca modalitate de a scăpa de „durerea de gură”.

Evul Mediu

Procedeul extracţiilor a fost foarte des folosit mai apoi în Evul Mediu pentru a trata şi alte probleme de sănătate. Interesant e faptul că cei care făceau extracţiile nu erau nici pe departe calificaţi ca doctori, ci erau bărbieri.

Cei care aveau probleme sau infecţii mergeau la aceşti frizeri, care foloseau un fel de forceps mai mare pentru a scoate dintele. Nu era un procedeu folosit pentru prevenţie, ci doar atunci când oamenii nu mai puteau suporta durerea.

Pierre Fauchard – părintele stomatologiei moderne

Abia la sfârşitul secolului XVII, stomatologia a început să semene cu ceea ce ştim că este astăzi. Medicul francez Pierre Fauchard, numit şi „părintele stomatologiei moderne”, este cel care a venit pentru prima dată cu ideea plombelor dentare şi a altor tehnici de îndreptare sau extracţie a dinţilor folosite şi astăzi. Fauchard a fost şi cel care a dărâmat mitul viermilor care sapă orificii în dinţi, explicând de ce zahărul şi acizii din fructe sunt principalii vinovaţi de apariţia cariilor.

Primul colegiu medical specializat în stomatologie a fost deschis în 1840 în SUA, la Baltimore.

În 1873 a apărut prima pastă de dinţi produsă de Colgate, care se vindea în borcane.

În 1885 a fost comercializată şi prima periuţă de dinţi în America, produsă de H.N. Wadsworth. În 1939 a apărut cea electrică, produsă în Elveţia.

Cei care au folosit însă primii o formă rudimentară a periuţei au fost chinezii antici, care utilizau păr de porc sau bucăţi de lemn pe care le mestecau pentru a-şi curăţa dinţii.

Curăţarea zilnică a dinţilor a devenit un obicei de masă abia după cel De-al Doilea Război Mondial, ceea ce înseamnă că istoria omenirii a fost marcată de durerile de dinţi mai mult decât ne-am fi imaginat.