Ascultă Radio România Constanța Live

ANM: Vreme schimbătoare și precipitații pe arii extinse în aproape toată țara, în următoarele două săptămâni

În Dobrogea, vor fi variații termice destul de frecvente.

nori, vreme instabila - foto - ds

Publicat de Doina Sirbu, 30 martie 2026, 13:25

Meteorologii estimează, pentru perioada 30 martie – 12 aprilie, o vreme schimbătoare, la nivelul întregii țări, cu perioade în care valorile termice vor crește sau vor scădea brusc, iar din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi mai frecvente și pe arii extinse, după data de 1 aprilie.

Conform prognozei publicate, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în Banat, vremea va fi schimbătoare pe tot parcursul intervalului estimat, cu alternanțe de rece și cald destul de rapide și chiar accentuate. Astfel, în primele două zile, valorile termice se vor situa sub cele caracteristice datei, cu medii ale maximelor de 8 – 10 grade, apoi, după un salt semnificativ spre 14 grade în data de 1 aprilie vor mai crește doar puțin, însă constant spre 18 – 20 de grade, în jurul datei de 6 aprilie. După acest interval se va mai răci ușor, spre valori medii de 16 grade. Temperaturile minime vor fi mai scăzute la începutul perioadei, respectiv în 31 martie, 1 și 2 aprilie, cu medii de 2 – 3 grade, dar în celelalte nopți nu vor suferi modificări majore și se vor încadra între 4 și 8 grade, valori obținute prin mediere. Precipitațiile vor fi mai frecvente și mai extinse în primele două zile de prognoză, apoi se vor semnala doar cu totul trecător și izolat, iar probabilitatea de apariție a acestora va mai crește din 9 aprilie.

În Crișana, vremea se va răci brusc și semnificativ în a doua zi de prognoză, astfel că, dacă în data de 30 martie, vor fi medii ale maximelor de 12 – 14 grade, în 31 martie acestea vor coborî la 6 – 8 grade. Din data de 1 aprilie se va încălzi din nou, la început semnificativ, apoi ușor și continuu până în 6 aprilie când maximele vor fi de 18 – 20 de grade mediat regional. Până la sfârșitul intervalului estimat, regimul termic diurn va avea variații între 16 și 18 grade, valori obținute prin mediere. Temperaturile minime vor avea fluctuații semnificative doar în primele nopți, când vor coborî de la medii de 6 spre 3 grade, dar în restul timpului se vor menține în limitele mediilor de 2 – 6 grade. În zilele de 30 și 31 martie vor fi precipitații pe arii extinse, posibil și mai însemnate cantitativ, după care vor mai apărea cu totul izolat, până în 6 și 9 aprilie când probabilitatea de apariție a acestora va fi ridicată.

În Transilvania, vremea va fi mult schimbătoare din punct de vedere termic, mai ales în regimul diurn. Dacă la debutul intervalului vor fi maxime mai mari decât în mod normal pentru această dată, cu medii în jurul a 14 grade, se va răci semnificativ în ziua imediat următoare, respectiv pe 31 martie, la medii de 8 grade. Din data de 1 aprilie și până la finalul celor două săptămâni de prognoză, vor fi variații aproape zilnic, până în 6 aprilie, de creștere spre medii de 18 grade, iar până în 12 aprilie în general de scădere spre 15 grade mediat regional. Regimul termic nocturn nu va avea variații prea mari de-a lungul perioadei estimate și, în consecință, se va situa între zero și 5 grade, valori obținute evident prin mediere. Vor fi precipitații aproape în toată durata prognozată, dar probabilitatea ca acestea să fie mai extinse și mai însemnate cantitativ va fi mai mare pe 31 martie și, din nou, pe 6 și 9 aprilie.

În Maramureș, vremea va avea oscilații rapide și semnificative din punct de vedere termic în primele două zile, astfel că va trece de la maxime în medie de 16 grade, spre 8 – 10 grade. Ulterior, se va încălzi ușor dar continuu până în data de 6 aprilie când se prognozează medii de 18 grade. În intervalul 7 – 12 aprilie, valorile medii ale maximelor vor varia între 14 și 20 de grade, cu cele mai mici valori la început și la sfârșit de interval prognozat. Valorile termice nocturne vor avea un parcurs relativ constant, cea mai intensă perioadă de scădere fiind între 30 martie și 2 aprilie, dar pe toată perioada estimată se vor încadra între medii ale minimelor de 2 – 6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi destul de ridicată pe tot intervalul, însă vor fi sporadice, cu excepția primelor zile, adică 30 și 31 martie și din nou a zilei de 9 aprilie când se estimează extinderea și intensificarea acestora.

În Moldova, vremea se va răci treptat în primele zile de prognoză, astfel că, în data de 30 martie, temperatura maximă va fi mediată la 14 grade, iar până în 2 aprilie va coborî spre 12 grade. Până pe 6 aprilie, se va încălzi treptat la medii de 18 – 20 de grade. În a doua săptămână de prognoză vor fi variații termice aproape zilnic, dar nu semnificative, astfel că regimul diurn se va încadra între 14 și 16 grade, valori obținute prin mediere regională. Regimul termic nocturn va păstra o tendință constantă de ușoară răcire și va debuta cu medii de 7 grade, iar apoi va ajunge la 4 grade spre final de perioadă estimată. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă până spre data de 31 martie, după care va crește ușor.

În Dobrogea, vor fi variații termice destul de frecvente în intervalul de prognoză, ce se vor remarca în special la regimul diurn, prin alternanțe de rece și cald ce vor determina maxime scăzute, în medie de 10 – 12 grade, în 2 aprilie, și de 14 grade, în intervalul 7 – 12 aprilie, iar în restul zilelor maximele vor fi în medie de 16 – 18 grade. Temperaturile minime vor marca o scădere ușoară și relativ constantă pe parcursul celor două săptămâni, astfel că se estimează medii de la 8 spre 6 grade. Vor fi precipitații temporar și pe alocuri în mare parte a perioadei estimate, dar în zilele de 2, 3, 10 și 12 aprilie va crește probabilitatea extinderii acestora.

În Muntenia, în primele trei zile din săptămână, respectiv între 30 mai și 1 aprilie, valorile termice vor fi staționare pe o medie în jurul a 15 grade. Pe 2 aprilie se va răci brusc, mediile vor scădea la 12 grade, dar ulterior vor avea o tendință de creștere continuă, la maxime de 20 de grade mediate regional. A doua săptămână de prognoză se va mai răci ușor, astfel că media maximelor va ajunge la 16 grade, în data de 12 aprilie. Minimele nocturne nu vor avea diferențe semnificative, tendința generală va fi de scădere ușoară de la început, când se estimează medii de 7 grade, până la final de interval, spre 4 grade, mediat. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe 30 martie, 2 și 3 aprilie și, din nou, după 10 aprilie.

În Oltenia, intervalul de prognoză va fi caracterizat prin mai multe alternanțe termice, dar nu foarte bruște. În primele patru zile, valorile termice diurne vor avea în medie 12 – 14 grade, iar din 2 aprilie și până pe 6 aprilie, se remarcă o tendință de ușoară, dar constantă creștere spre medii de 20 de grade. După această dată se va răci din nou, treptat și uniform, astfel încât se va ajunge la valori apropiate cu cele din debut, respectiv 16 grade mediat regional. Regimul termic nocturn va avea o scădere în primele nopți, de la valori medii de 6 grade spre 2 grade, însă în intervalul 2 – 12 aprilie, minimele se vor situa între medii de 4 și 6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în 2, 3, 9 și 12 aprilie.

La munte, regimul termic va fi fluctuant la început, cu medii ale maximelor de 6 grade, în prima zi, și de 2 grade, în ziua următoare, respectiv pe 31 martie, dar din data de 1 aprilie și până pe 6 aprilie acestea vor crește ușor, ajungând la medii ale maximelor de 8 – 10 grade. În săptămâna a doua de estimări, temperaturile vor avea un trend de scădere, spre medii de 6 grade. Regimul termic nocturn va avea medii în general sub zero grade pe aproape tot intervalul, cu cele mai mici valori mediate în jurul a -4 grade, ce se prognozează pentru zilele de 1 și 8 aprilie. Aproape pe tot parcursul intervalului vor apărea precipitații, cu diferite grade de intensitate, dar cu probabilitate de extindere mai mare în 31 martie, pe 2 și 3 aprilie și, din nou, după 10 aprilie.

Sursă: AGERPRES

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 11:09

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:45

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN valabilă miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 12.00 – 21.00. În...

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă