Ascultă Radio România Constanța Live

Mamele acuză, şefii se scuză

Mamele acuză, şefii se scuză

Publicat de Adina Sîrbu, 1 februarie 2015, 10:26

Mai multe mame din Constanţa au protestat ieri în faţa Spitalului Judeţean, reclamând igiena precară şi condiţiile insalubre de la Secţia de Pediatrie a unităţii.

Ele au acuzat şi cadrele medicale, despre care spun că nu ar fi îngrijit corespunzator copiii, în unele situaţii ajungându-se chiar la deces.

Mamele au fost îmbrăcate în negru şi au aprins lumânari, în memoria copiilor trecuţi în nefiinţă la Spitalul Judeţean.

Printre cei prezenţi, s-au aflat şi rudele unui copil de doar cinci luni, mort în spital în urmă cu două săptămâni. Mama băiatului, Oana Borzea, a declarat că cel mic se simţea rău, tuşea, avea probleme cu respiraţia şi 15-20 de scaune pe zi şi a mers cu el la spital.

“Mi-au spus că e un virus şi acesta este parcursul său. Mi-au spus că nu se poate întâmpla nimic rău, iar pe 9, vineri, am spus unei asistente că vreau să plec, că nu vreau să stau în spital. Vineri, copilul se simţea mai bine, iar luni ne-au spus că s-ar putea să plecăm acasă”, a povestit mama băiatului.

Între timp, starea acestuia s-a agravat, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat. Femeia susţine că starea Secţiei de Pediatrie este sub orice critică şi vrea ca lucrurile să se schimbe în bine.

Bunica băieţului decedat, Nicoleta Molinceanu, spune că se va adresa tuturor instanţelor competente pentru a găsi dreptatea, dar şi pentru a afla de ce a murit nepotul său. „A fost internat cu răceală, credem că a luat un virus. Făcea diaree, 15-20 scaune pe zi şi vineri era ameliorat, iar luni dimineaţa a murit. Vom face plângeri. Aşteptăm să ne dea fişa medicală, facem cerere să vedem tot tratamentul şi motivul de ce a murit copilul”, a povestit femeia.

“Secţia arată oribil, nu se poate aşa ceva în 2015 să fie un spital în aceste condiţii. De ce să fim noi ultimii oameni şi să fim obligaţi să ne tratăm copiii în aceste condiţii, plătim taxe, suntem în Uniunea Europeană, nu putem să acceptăm, nu se poate aşa ceva, acesta nu e un spital. Copilul a fost operat pe inimă la Bucureşti, la Marie Curie, a fost o operaţie grea care a reuşit perfect. Cum să acceptăm că dintr-o răceală ne-a murit copilul la Spitalul Judeţean, nu putem accepta aşa ceva. Fac toate demersurile pentru a afla de ce a murit copilul”, a mai spus Nicoleta Molinceanu.

O altă mamă, Adina Sofron, a povestit problemele prin care a trecut în urmă cu nouă luni când copilul său de trei ani avea peritonită şi a stat internat trei zile pentru că nu fusese diagnosticat corect.

“Acum 9 luni copilul a avut febră, dureri abdominale şi m-am prezent cu el la Urgenţă Copii. Mi s-a spus că ar avea bronşită, fără să se facă vreo analiză. A doua zi se simţea rău, am revenit la spital şi a fost diagnosticat cu pneumonie. A treia zi deja nu se putea mai ridica din pat şi am chemat ambulanţa să-l aducă la spital. Ne-au spus că enterocolită şi ne-au trimis la Spitalul de Boli Infecţioase. Acolo am dat de un medic foarte bun care ne-a spus că cel mic are peritonită şi că trebuie să mergem la Chirurgie pentru a-l opera”, a povestit femeia.

După protest, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână, a declarat, într-o conferinţă de presă,    că problemele legate de Secţia de Pediatrie s-ar putea rezolva prin reabilitarea şi modernizarea acesteia pe bani de la Ministerul Sănătăţii.

El a negat acuzaţiile că nu sunt respectate condiţiile igienico-sanitare în unitatea medicală: „Nu vreau să suprapunem faptul că secţiile sunt nerenovate cu faptul că nu sunt întreţinute în condiţii igienico-sanitare, aşa cum prevăd normele legale în vigoare. Şi pe secţiile nerenovate şi pe secţiile renovate se aplică aceleaşi reguli de dezinsecţie şi dezinfecţie. Sunt registre, tabele pe care le putem pune la dispoziţia organelor de control care au şi fost şi au constatat că în afara de faptul că Secţia de Pediatrie la care ne referim punctual este nerenovată restul de probe şi tot ce înseamnă acuzaţii vizavi de faptul că este un focar de infecţie sunt neadevărate. Toate aceste lucruri sunt susţinute de probe biologice, de laborator”, a explicat managerul spitalului.

El a mai spus că are confirmarea de la Ministerul Sănătăţii că vor fi alocaţi bani cel puţin pentru modernizarea şi reabilitarea Secţiei de Pediatrie, la începutul lunii martie.

Dan Căpăţână a mai declarat că persoanele nemulţumite trebuie să facă  reclamaţii scrise, spunând că nu a primit aşa ceva în legătură cu situaţia de la Secţia de Pediatrie. “Dacă cineva are vreo nemulţumire, să vină să facă o reclamaţie scrisă. Să ştiţi că nu avem nicio reclamaţie scrisă de la Pediatrie”, a spus directorul spitalului.

De asemenea, el îi sfătuieşte pe cei care sunt nemulţumiţi de activitatea cadrelor medicale din spital să facă sesizări scrise pentru a putea lua măsuri împotriva celor care greşesc.

El a mai acuzat că din spital se fură, inclusiv din Secţia de Pediatrie: “Se fură în spitalele din România. Se fură de la capacele de WC, la sifoanele de pardoseală. Pe Secţia de Pediatrie care este una nerenovată, sifoanele de pardoseală sunt de când a fost făcut spitalul, sunt din fontă, au 4-5 kilograme şi se fură”, a spus Căpăţână.

Întrebat dacă acestea sunt furate de către mame, managerul a răspuns: “De către taţi probabil. Noi stăm şi le înlocuim. E o chestiune care ţine de educaţia pacienţilor”, a precizat directorul Spitalului Judeţean.

El a fost întrebat şi despre cazul bebeluşului mort în luna ianuarie, spunând că medicii au făcut tot ce era posibil să-l salveze.

“Este o cerere făcută de mamă, îi facem un raport medical. Era un copil foarte tarat şi medicii au făcut tot ce era omeneşte posibil să-l salveze. Mama a făcut o cerere, o chemăm la o discuţie să-i explicăm. Lucrurile sunt clare pentru noi”, a răspuns Dan Căpăţână.

 

 

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:43

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova

Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Șeful...

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:29

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu, conform...

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 09:47

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

În România, în fiecare an, la 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr....

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 08:16

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla. Pe scenă au urcat primii șase concurenți ai secțiunilor de...

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate vineri, 22 august 2025, 19:36

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025

Ca urmare a modificării programului Festivalului „Enisala – Unitate la Cetate”, în sensul anulării primei zile de spectacole pe fondul...

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025
Actualitate vineri, 22 august 2025, 17:10

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău

A fost semnat  Protocolul de circulație al trenurilor de călători pe ruta Kiev – București, astfel că, după mai bine de 5 ani, se va putea...

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:33

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile

Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de mijloace de transport electrice au fost sancționați, în prima parte a acestei săptămâni,...

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:24

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară

Astăzi începe a 46-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia. Și în acest an, ca în ultimii trei ani, de altfel, se...

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară