Ascultă Radio România Constanța Live

IBM dezminte zvonurile privind concedierea a 26% din personal

IBM dezminte zvonurile privind concedierea a 26% din personal

Publicat de Adina Sîrbu, 27 ianuarie 2015, 08:27

Grupul  din sectorul tehnologiei International Business Machines Corp. (IBM) a dezminţit luni un articol apărut în presă potrivit căruia compania are de gând să demareze săptămâna aceasta un program de concedieri masive, transmite Wall Street Journal.

Potrivit unor informatii publicate joi de revista Forbes, IBM se pregăteşte să concedieze 26% din cei 430.000 de angajaţi la nivel mondial, adică peste 110.000 de angajaţi în ceea ce ar urma să fie cea mai mare operaţiune de acest fel demarată de IBM până acum.

Într-un comunicat de presă, un purtător de cuvânt de la IBM a precizat că, în conformitate cu comentariile publice făcute de membrii echipei manageriale, un număr mult mai mic de angajaţi ai IBM vpărăsi compania în cadrul unor acţiuni de ‘reechilibrare’, destinate să creeze noi locuri libere necesare pentru angajarea de noi talente.

‘IBM nu face comentarii cu privire la zvonuri, nici chiar în cazul unora ridicole sau lipsite de fundament. Dacă cineva ar fi verificat informaţiile disponibile în rezultatele noastre trimestriale, sau ne-ar fi întrebat, ar fi aflat că IBM a anunţat deja că a pus deoparte 600 milioane de dolari pentru reechilibrarea forţei de muncă. Este vorba de echivalentul a câteva mii de angajaţi, o mică parte cifra vehiculată’, se arată în comunicatul de presă.

În trimestrul patru al anului trecut, profitul IBM a scăzut cu 11% iar veniturile din operaţiuni continue au coborât cu 12%, perioada octombrie-decembrie 2014 fiind al 11-lea trimestru consecutiv fără o creştere a veniturilor

Dosare penale în localitățile constănțene Lumina și Culmea, pentru abandonarea de deșeuri de origine animală și provenite din construcții
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 13:16

Dosare penale în localitățile constănțene Lumina și Culmea, pentru abandonarea de deșeuri de origine animală și provenite din construcții

Mai multe resturi de origine animală, în stare de putrefacţie, au fost găsite pe două terenuri din localitatea Lumina, poliţiştii...

Dosare penale în localitățile constănțene Lumina și Culmea, pentru abandonarea de deșeuri de origine animală și provenite din construcții
Instalații ilegale descoperite pe plajele din Mamaia Nord și Năvodari. Concluziile ministrului Mediului
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 12:32

Instalații ilegale descoperite pe plajele din Mamaia Nord și Năvodari. Concluziile ministrului Mediului

Plajele de la Mamaia Nord-Năvodari au făcut obiectul unor licitații organizate de Administrația Națională Apele Române, iar vineri ministrul...

Instalații ilegale descoperite pe plajele din Mamaia Nord și Năvodari. Concluziile ministrului Mediului
MEDAT pune la dispoziție 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 10:09

MEDAT pune la dispoziție 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) deschide luni,  16 martie a.c., apelul de proiecte în valoare de 10...

MEDAT pune la dispoziție 10 milioane de euro pentru operaționalizarea OMD-urilor
Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 09:23

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, sâmbătă, 14 martie, traficul este restricționat pe prima...

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe autostrada A2 București – Constanța, pe ambele sensuri
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 22:04

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează duminică, de la ora 13:30, volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”, în cadrul...

Actorul și autorul Abdul-Cair Latip lansează volumul de poezie „Sub streașina luceafărului de sidef”
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:48

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale

Un număr de 4.527 de școli (97,27%) vor organiza simularea Evaluării naționale, care va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura...

Ministerul Educației: 97,27% dintre școli vor organiza simularea Evaluării naționale
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:45

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare

Săptămâna viitoare ar putea semnat un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean. Scopul va fi colaborarea pe mai multe domenii,...

Un protocol între Primăria Constanța și Consiliul Județean ar putea fi semnat zilele viitoare
Actualitate vineri, 13 martie 2026, 21:27

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă

Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în primăvară. Primarul Vergil chițac spune că atribuțiile vor fi...

CONSTANȚA: Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în această perioadă