Ascultă Radio România Constanța Live

Dobrogea sub avertizare Cod galben de vânt puternic

Dobrogea sub avertizare Cod galben de vânt puternic

Publicat de valentin.lungeanu, 29 decembrie 2014, 19:25

O nouă avertizare Cod galben a fost emisă pentru judeţele Constanţa şi Tulcea valabilă până mâine dimineaţă la ora 6.
Fenomenele vizate sunt ninsori, slabe cantitativ şi intensificări ale vântului.
Potrivit ANM, în sudul şi în estul Moldovei, în Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi ninsori locale, iar vântul, deşi în diminuare, va mai prezenta intensificări cu viteze ce vor atinge, în special în prima parte a nopţii 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Vremea se va menţine rece şi în următoarele 24 de ore în Dobrogea, potrivit meteorologilor.
Cerul va fi acoperit, vântul va sufla în rafală şi vor cădea precipitaţii mixte.
Temperaturile minime de la noapte vor oscila între minus 12 şi minus 9 grade, iar valorile termice de mâine vor fi cuprinse între minus 8 şi minus 4 grade.

Vreme caldă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer
Meteo luni, 26 ianuarie 2026, 06:47

Vreme caldă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de luni, când temperaturile maxime se vor...

Vreme caldă, în Dobrogea, cu 14 grade Celsius în aer
Ceață densă pe litoral, în județele Constanța și Tulcea
Meteo duminică, 25 ianuarie 2026, 17:49

Ceață densă pe litoral, în județele Constanța și Tulcea

ANM a emis noi avertizări Cod Galben de ceață densă pentru Dobrogea, fenomen care afectează, până la miezul nopții, județele Tulcea și...

Ceață densă pe litoral, în județele Constanța și Tulcea
Vreme mohorâtă, dar caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo duminică, 25 ianuarie 2026, 07:16

Vreme mohorâtă, dar caldă, în Dobrogea și pe litoral

În Dobrogea, valorile termice se vor situa peste cele normale pentru această dată, însă vremea se menține închisă. Astăzi, cerul va fi mai...

Vreme mohorâtă, dar caldă, în Dobrogea și pe litoral
Vremea va fi normală termic, sâmbătă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 07:26

Vremea va fi normală termic, sâmbătă, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi normală termic, sâmbătă, în Dobrogea și pe litoral. Cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab și moderat, iar...

Vremea va fi normală termic, sâmbătă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 23 ianuarie 2026, 06:40

Vreme închisă, în Dobrogea, cu cel mult 7 grade Celsius în aer

Vremea va fi în general închisă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când temperaturile maxime se vor încadra între 1...

Vreme închisă, în Dobrogea, cu cel mult 7 grade Celsius în aer
Meteo joi, 22 ianuarie 2026, 21:48

Am scăpat de frig, dar revin ploile, în Dobrogea și pe litoral

În Dobrogea, vremea se încălzește în următoarele zile, însă va fi mohorâtă, cu ploi și ceață. Vineri, cerul va fi mai mult noros și,...

Am scăpat de frig, dar revin ploile, în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 22 ianuarie 2026, 07:29

Vremea rămâne închisă, dar temperaturile cresc ușor

Joi, vremea va fi închisă în Dobrogea și pe litoral. Local vor fi precipitații mixte, slabe cantitativ, care vor favoriza producerea de polei....

Vremea rămâne închisă, dar temperaturile cresc ușor
Meteo miercuri, 21 ianuarie 2026, 21:53

Vremea va fi închisă, în Dobrogea, cu cel mult 8 grade Celsius în aer

Vremea va fi închisă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 8 grade, iar...

Vremea va fi închisă, în Dobrogea, cu cel mult 8 grade Celsius în aer