INEDIT Brigitte Bardot se ocupă, mai nou, şi de protecţia raţelor şi a gâştelor
Publicat de magda.chirana, 12 decembrie 2014, 11:47
Actriţa franceză Brigitte Bardot cere Ungariei şi Poloniei să interzică jumulirea gâştelor şi raţelor vii, în urma unui reportaj despre păsările care cad victime acestei „operaţiuni barbare” în ferme din cele două ţări.
Postul France 2 a difuzat săptămâna trecută imagini filmate în ferme poloneze şi ungureşti, cu gâşte jumulite vii „în condiţii nedemne şi revoltătoare”, afirmă starul, o apărătoare pătimaşă a cauzei animalelor.
„Plăgile sunt cusute, rapid şi pe viu, de persoane însărcinate să smulgă maximum de pene în cât mai puţin timp”, adaugă fosta actriţă într-un comunicat difuzat de Fundaţia sa pentru apărarea drepturilor animalelor.
Penele de gâscă şi de raţă sunt utilizate pentru confecţionarea hainelor.
Potrivit Fundaţiei Brigitte Bardot, jumulirea gâştelor şi raţelor vii reprezintă „până la 80% din colectarea la nivel mondial” a penelor.