Ascultă Radio România Constanța Live

Condamnaţii din dosarul Poşta Română au fost duşi la închisoare

Condamnaţii din dosarul Poşta Română au fost duşi la închisoare

Publicat de Bogdan Comșa, 3 noiembrie 2014, 19:12

Poliţia Română a pus în executare luni opt mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru Dan Mihai Toader, Maricel Păcuraru, Emanoil Lepădatu, Niculae Pintilie, Andrei Marinescu, Lucian Beşchea, Iulian Ditcov şi Daniela Moisă, condamnaţi în dosarul ‘Poşta Română’, potrivit biroului de presă al IGPR.

Maricel Păcuraru este unul dintre patronii televiziunii de ştiri Realitatea TV.

‘Pentru executarea mandatelor, au acţionat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – IGPR, DGPMB, IPJ Galaţi şi IPJ Prahova, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – IGPR şi al Serviciului Român de Informaţii’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Cele opt persoane au fost condamnate la pedepse între 3 şi 4 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

‘Trei dintre condamnaţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi, un condamnat va fi condus de poliţişti pentru încarcerare în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, o persoană a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al DGPMB, iar trei condamnaţi vor fi conduşi de către poliţişti pentru încarcerare în Penitenciarul Rahova.

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR) Dan Mihai Toader şi omul de afaceri Maricel Păcuraru au fost condamnaţi definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a decis luni Curtea de Apel Bucureşti în dosarul cu un prejudiciu de aproape 4 milioane euro creat prin încheierea unor poliţe de asigurare pentru angajaţi.

CAB a redus pedeapsa principală aplicată lui Dan Mihai Toader pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată de la 6 la 4 ani închisoare.

În acelaşi dosar, Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv în cadrul CNPR, şi Niculae Pintilie, administratorul societăţii SC Continental Asig SA, au fost condamnaţi la câte 4 ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de dezvoltare strategică a CNPR, Lucian Beşchea şi Iulian Ditcov, administrator la SC Genius Network SRL, la câte 3 ani şi 6 luni închisoare iar Daniela Moisă, administrator la SC Pronova SRL – 3 ani de închisoare cu executare.

CAB a stabilit cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile Poşta Română la peste 14,3 milioane de lei, la care se adaugă dobânda calculată până la plata efectivă a datoriei iar Neculai Pintilie şi Daniela Moisă au fost obligaţi să plătească statului român peste 1,1 milioane de lei şi, respectiv, peste 488.000 de lei.

În 21 mai 2012, Dan Mihai Toader a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare, Maricel Păcuraru, la 8 ani de închisoare cu executare, Emanoil Lepădatu şi Niculae Pintilie, la câte 6 ani de închisoare cu executare iar Andrei Marinescu, Iulian Ditcov, Daniela Moisă şi Lucian Beşchea au primit pedepse de câte 5 ani de închisoare cu executare.

Dosarul a fost trimis în instanţă pe 13 octombrie 2009 de procurorii DNA, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii DNA susţin că în cursul anului 2006 Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu au iniţiat şi au aprobat încheierea a 6 poliţe de asigurare pentru angajaţii Poştei Române pentru riscuri cum ar fi: accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate etc.

‘Poliţele au fost încheiate între Compania Naţională Poşta Română şi SC Allianz Ţiriac Asigurări SA, SC Astra Asigurări SA şi SC Omniasig Vienna Insurance Group cu încălcarea regulamentelor CNPR SA şi a condiţiilor generale şi specifice privind asigurările de viaţă. Prin aceasta au cauzat un prejudiciu în dauna Poştei Române în valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro)’, susţin anchetatorii.

Potrivit DNA, la încheierea acestor poliţe au participat în mod fictiv, ca intermediari, Pintilie Neculai şi Daniela Moisă, ca administratori, şi Lucian Beşchea, beneficiind astfel în mod nelegal de suma totală de 6.944.765 lei, reprezentând comisionul de intermediere. Inculpatul Maricel Păcuraru a beneficiat de suma totală de 6.781.465 lei. De asemenea, Maricel Păcuraru a dobândit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal şi a transferat-o către alte persoane fizice sau juridice, deşi cunoştea că provine din infracţiuni.

La rândul lor, cunoscând că provine din încheierea nelegală a poliţelor de asigurare, Neculai Pintilie, Daniela Moisă şi Iulian Ditcov au înregistrat în contabilitatea firmelor administrate de ei (şi controlate de Păcuraru) suma totală de 12.892.273,86 lei, pe care ulterior au transferat-o, prin diferite modalităţi, către alte persoane fizice sau juridice, pentru a-i ascunde originea ilicită.

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 11:16

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare

Informare meteorologică de răcire accentuată, ploi și vânt puternic în toată țara și Cod Galben de intensificări ale vântului pentru 13...

ANM: Răcire accentuată, ploi, vânt puternic și ninsori la munte, săptămâna viitoare
Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
Actualitate duminică, 20 septembrie 2026, 09:57

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță că va continua reformele începute de guvernarea condusă de Ilie Bolojan și „nu va stinge...

Siegfried Mureșan: Vom păstra lumina aprinsă și vom curăţa toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român
CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:44

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“

Cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii, Rotary Club Constanța Marea Neagră, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“...

CONSTANȚA – Pacea, de la diplomație și istorie la puterea cuvintelor: „Caligrafie și diplomație“
CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:10

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă

Vestigiile istorice din zona veche a orașului Constanța sunt igienizate, astăzi, în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua...

CONSTANȚA: Vestigiile istorice din zona veche a orașului, igienizate în cadrul unei acțiuni organizate de membrii asociației Noua Acropolă
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 09:27

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene

La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. În 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la...

19 Septembrie – Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:38

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA

Vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 9.30, sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a găzduit ședința Consiliului Național al...

Colegiul Medicilor din România, în ședință la TULCEA
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:22

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026

Șoferii din România resimt o nouă rundă de scumpiri la carburanți, prețul motorinei continuând să urce vineri, 18 septembrie 2026, după...

CONSTANȚA – Prețurile carburanților continuă să crească: Nouă scumpire a motorinei, vineri, 18 septembrie 2026
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:07

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Târgu Mureș, că peste 17.000 de cetățeni cu...

Adrian Țuțuianu: Peste 17.000 de români cu vârste de peste 100 de ani nu pot fi radiați din Registrul Electoral