Ascultă Radio România Constanța Live

(AUDIO) Returnarea supraaccizei la combustibili este nefuncţională, acuză transportatorii

(AUDIO) Returnarea supraaccizei la combustibili este nefuncţională, acuză transportatorii

Publicat de Bogdan Comșa, 8 octombrie 2014, 19:33

Sistemul promis de stat, prin care transportatorii rutieri urmau să primească înapoi o fracţiune din acciza suplimentară la combustibili, nu funcţionează.

La nivel naţional au fost depuse până acum 240 de cereri, din care nici una nu a fost onorată, pentru că statul nu are capacitatea să o facă.

Preşedintele Federaţiei Operatorilor Rutieri de Transport, Augustin Hagiu:

 Purtătorul de cuvânt al Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton, spune că în Dobrogea au fost aprobate 18 dosare:

Purtătorul de cuvânt al Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton

Augustin Hagiu, preşedintele FORT, a mai spus că, odată cu introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe combustibili, transportatorii rutieri au început să nu mai alimenteze în România.

Ca urmare, bugetul încasează mai puţini bani decât înainte de această suprataxare.

Decizia, foarte controversată la acel moment, a fost motivată de autorităţi prin nevoia de a alimenta bugetul pentru construirea de autostrăzi.

Transportatorii cer returnarea intergrală a accizei suplimentare şi spun că poartă discuţii cu autorităţile pe acest subiect.

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei