Ascultă Radio România Constanța Live

Atenţie la taximetrele pirat

Atenţie la taximetrele pirat

Publicat de Adrian Băncilă, 6 octombrie 2014, 16:18 / actualizat: 7 octombrie 2014, 12:14

Taximetrele pirat au devenit o problemă pentru companiile de profil, dar şi pentru clienţii acestora. În multe dintre cazuri, ei îşi păcălesc clienţii prin folosirea unor nume false de companii, dar apropiate de cele ale unor firme cunoscute. Mai multe, cei care se urcă în aceste maşini sunt taxaţi la suprapreţ.

Pe lângă clienţi, taximetriştii legali au de suferit.

Dan Bratu, şeful Poliţiei Locale Constanţa, susţine că se încearcă o rezolvare a situaţiei.

„Unii dintre cei care practică transportul de persoane în regim taxi înregistrează ridicat de sancţiuni, începând de la 10 până la 30. Încercăm să ţinem sub control opririle lor neregulamentare, cu personalul de care dispunem, având în vedere faptul că aceştia staţionează, în special în zona centrelor comerciale “

Taximetrele pirat mai pot fi întâlnite în faţa sau în spatele staţiilor de taxi, în faţa Gării CFR, în zona Spitalului Judeţean, în zona Pod Butelii, dar şi în faţa cluburilor.

Acestea sunt uşor de depistat. Conform unei hotărâri de Consiliu Local din anul 20013, toate taximetrele trebuie să aibă afişat numele dispeceratului, atât pe caseta de taxi, cât şi pe portiere, deasupra tarifelor.

Reprezentanţii unei companii de taximetrie din Constanţa spun că, la întâlnirile organizate de Camera Taximetriştilor şi organele locale, au solicitat efectuarea unor controale comune pentru depistarea şi sancţionarea acestora. Mai mult decât atât, începând de luna trecută, sunt sancţionaţi şi operatorii de transport ai căror angajaţi au primit mai mult de 3 amenzi pentru staţionare neregulamentară.

 

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate

Spre deosebire de alte sporturi, de înot se pot bucura persoanele de toate vârstele, indiferent dacă sunt începătoare sau fac performanță....

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Tulcea, discuțiile de la punctul „Diverse” s-au concentrat pe transportul în comun din...

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local