Ascultă Radio România Constanța Live

Copii cu malformaţii, operaţi la Constanţa

Copii cu malformaţii, operaţi la Constanţa

Publicat de carmen.sandu, 3 octombrie 2014, 13:11

Începând de astăzi,la Spilalui Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, o echipă mixtă de medici specialişti în chirurgie pediatrică din Gemania, Austria, Moldova şi Spitalul Judeţean, operează gratuit 9 copii cu grave malformaţii din Constanţa şi din alte judeţe.

Aceste intervenţii sunt deosebit de complexe, şi nu ar putea fi efectuate la Constanţa fără sprijinul voluntar al specialiştilor din străinătate, costul unei singure operaţii ajungând şi la 30 000 de euro, precizează şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatică a Spitalului Judeţean, prof. dr. Constantin Tica:

” Este vorba despre o colaborare pe care o avem de mai mulţi ai cu o clinică din Germania şi cu una din Austria. Am operat în ultimii ani peste 30 de copii.Au fost intervenţii care n-ar fi fost posibile la noi , ar fi fost foarte scumpe …Acum avem copii din Hargita, Bucureşti, dar şi de la noi… Sunt intervenţii rare, de mare anvergură, sunt copii care au mai fost operaţi.”

O parte din ehipamentele şi instrumentarul la standarde europene, absolut necesare acestor intervenţii complexe, au fost achiziţionate de spitalul constănţean, chiar dacă preţul este destul de mare, aproximativ 1 500 de euro.

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 15:57

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni. Ritualul are loc în perioada...

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni
Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 15:13

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată

Pompierii salvatori au fost solicitați în localitatea Stupina, unde a avut loc sâmbătă un accident grav de circulație. Conform primelor...

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 13:16

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice. Un alt proiect cu fonduri europene prevede cumpărarea a 15 autobuze electrice....

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 10:33

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație

Câinele care a fost abuzat de un bărbat din Năvodari a fost dus la Save The Dogs în Cernavodă, unde are parte de îngrijire medicală de...

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 08:02

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală

Câteva mii de persoane au protestat, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 20:35

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală

Peste 1.000 de persoane protestează, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 18:43

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!

Pompierii ISU Constanța au fost solicitați în această seară să intervină la un apartament din Constanța, unde locatarii au simțit miros de...

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 16:09

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București

Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care...

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București