Ascultă Radio România Constanța Live

Au început demersurile pentru suspendarea preşedintelui

Au început demersurile pentru suspendarea preşedintelui

Publicat de Florentina Stan, 9 septembrie 2014, 09:39

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a început demersurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
El le-a prezentat liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului cererea formulată în acest sens şi a propus şi un calendar al suspendării lui Traian Băsescu.
Astfel, pe 23 septembrie, plenul reunit al Parlamentului ar urma să dea votul final asupra cererii de suspendare, urmând ca referendumul să aibă loc pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
În replică, Traian Băsescu a declarat că datele avansate de Călin Popescu Tăriceanu încalcă prevederile constituţionale.
Dintre partidele aflate la putere, PC este singura formaţiune care şi-a declarat, până acum, sprijinul pentru suspendarea lui Traian Băsescu.
PSD nu şi-a precizat clar poziţia, în timp ce UDMR a anunţat că nu va susţine demersul.
În schimb, opoziţia – respectiv ACL şi PMP – consideră că preşedintele trebuie lăsat să îşi încheie mandatul.

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:04

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov

Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție,...

TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:34

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe

Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin...

Judecata pe fond în procesul lui Călin Georgescu, acuzat de propagandă legionară, poate începe
Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:33

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față

Început în toamna anului trecut, proiectul pilot prin care călătorii trebuie să urce în autobuzele CT BUS doar pe la ușa din față ar putea...

Cum văd constănțenii proiectul pilot al CT BUS, prin care călătorii urcă în autobuze doar prin ușa din față
DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii

Barometrul Sportului în România, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, arată că 32% dintre români nu fac niciun tip de...

DIALOGURI LA ZI | Marian Țuțuianu, directorul executiv al DJST Constanța, invitatul emisiunii
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:09

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autovehicul, mai multe flacoane de...

Substanțe anabolizante descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă la Negru Vodă
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:07

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile

Semifinala Selecției Naționale Eurovision 2026 încep luni, de la ora 16.00, în cadrul „Atelierului deschis Eurovision 2026”, transmis în...

Eurovision 2026: Începe semifinala Selecției Naționale. Audiții live, timp de 3 zile
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:04

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie

Talentul, imaginația și creativitatea se întâlnesc din nou în cadrul Concursului de pictură și desen „Apa este viață!”, care îi...

Concursul RAJA „Apa este viața!” se desfășoară, online, în perioada 9 februarie – 20 martie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 14:56

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Pieptarele din piele și blană purtate de femei și bărbați în costumul tradițional de sărbătoare fac parte dintre piesele lucrate la comandă...

„Pieptar bărbătesc din Huedin”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța