Ascultă Radio România Constanța Live

Gazele extrase vor fi utilizate pe piaţa internă

Gazele extrase vor fi utilizate pe piaţa internă

Publicat de gabriel.afuz, 2 septembrie 2014, 17:23

Producătorul naţional de gaze, Romgaz, este interesat să participe la viitoarele licitaţii pentru concesiuni în Marea Neagră, iar licitaţiile pentru noile perimetre ar putea avea loc abia anul viitor a declarat, directorul general al companiei, Virgil Metea.
Acesta a participat, astăzi, la inaugurarea depozitului extins de gaze de la Urziceni, investiţie de 27 de milioane de euro.
În opinia sa, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale nu mai are timp în acest an, să scoată la licitaţie cele 26 de perimetre pe care le anunţase, din care opt amplasate în Marea Neagră.
La rândul său, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, prezent la eveniment, a amintit că a cerut companiilor din subordinea sa să realizeze strategii pe 10 ani.
El a mai spus că îşi doreşte ca zăcămintele de gaze din Marea Neagră, care vor fi extrase în anii 2019 – 2020, să poată fi utilizate pe piaţa internă.

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală