Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme călduroasă și ușor instabilă, în Dobrogea și pe litoral

Vreme călduroasă și ușor instabilă, în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 8 august 2024, 20:06

Vineri, vremea va fi călduroasă, îndeosebi în partea continentală a Dobrogei.

În a doua parte a zilei vor fi condiții pentru averse, vântul va sufla moderat, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 34 de grade, iar cele minime, între 18 și 22 de grade.

Sâmbătă, mai sunt posibile câteva ploi de vară, dar temperaturile rămân ridicate.

Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua, când vor mai fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări noaptea. Maximele termice se vor situa între 29 și 33 de grade, iar cele minime între 19 și 23 de grade.

Pe litoral, valorile termice vor fi în jurul valorii de 30…29 de grade, iar în apa mării sunt 26 de grade Celsius.

CERNAVODĂ: Premierul României, Luca Niculescu, și ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, în vizită la Centrala Nucleară
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:52

CERNAVODĂ: Premierul României, Luca Niculescu, și ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, în vizită la Centrala Nucleară

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua sâmbătă, 7 noiembrie 2026, o vizită oficială la Centrala Nucleară de la Cernavodă. În...

CERNAVODĂ: Premierul României, Luca Niculescu, și ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, în vizită la Centrala Nucleară
CONSTANȚA: Amenzi de peste 300.000 de lei și trei magazine închise temporar
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 16:48

CONSTANȚA: Amenzi de peste 300.000 de lei și trei magazine închise temporar

În perioada 02.11.2026 – 06.11.2026, un număr de 11 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au...

CONSTANȚA: Amenzi de peste 300.000 de lei și trei magazine închise temporar
UPDATE – Misiune de căutare și salvare contra cronometru în Marea Neagră: Un bărbat a căzut peste bordul unei nave
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 16:42

UPDATE – Misiune de căutare și salvare contra cronometru în Marea Neagră: Un bărbat a căzut peste bordul unei nave

UPDATE: Vineri 06.11.2026 ora 15:21 Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe...

UPDATE – Misiune de căutare și salvare contra cronometru în Marea Neagră: Un bărbat a căzut peste bordul unei nave
Aproximativ 7.000 de litri de motorină furați din Portul Constanța!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 15:52

Aproximativ 7.000 de litri de motorină furați din Portul Constanța!

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al...

Aproximativ 7.000 de litri de motorină furați din Portul Constanța!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 15:44

TULCEA: Balcoanele închise NU dublează impozitul. Primăria susține simplificarea procedurii de regularizare

Ca urmare a informațiilor contradictorii apărute în ultimele zile în spațiul public, Primăria Municipiului Tulcea face precizări privind...

TULCEA: Balcoanele închise NU dublează impozitul. Primăria susține simplificarea procedurii de regularizare
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 15:15

TULCEA: Prima ediție a „Pieței de Vechituri” – o nouă oportunitate pentru colecționari și iubitorii de obiecte vintage

Municipalitatea tulceană anunță organizarea primei ediții a evenimentului „Piața de Vechituri”, dedicat atât colecționarilor și...

TULCEA: Prima ediție a „Pieței de Vechituri” – o nouă oportunitate pentru colecționari și iubitorii de obiecte vintage
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 15:01

DIALOGURI LA ZI | Transportul metropolitan pe relația Constanța – Cumpăna. Care sunt problemele și cum pot fi rezolvate

Intrarea autobuzelor CT BUS pe relația Constanța – Cumpăna este un pas înainte, însă transportul public de persoane pe traseul amintit mai...

DIALOGURI LA ZI | Transportul metropolitan pe relația Constanța – Cumpăna. Care sunt problemele și cum pot fi rezolvate
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 14:55

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9-15 noiembrie

În perioada 9-15 noiembrie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MARȚI, 10.11.2026, ORA 10:00 CEI...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9-15 noiembrie