Vremea, în Dobrogea în următoarele 24 de ore, va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla...
Monica Niculescu a cucerit astăzi, primul titlu pe 2016 pentru tenisul românesc. Alături de americanca Vania King, ea a câştigat proba de dublu...
Ştiinţa nu bate pasul pe loc nici în 2016. Ba chiar reuşeşte să ne surprindă, ceea ce nu e puţin lucru, într-o lume în care nu ne mai...
2016 promite a fi un an bun pentru amatorii de lectură dar şi pentru edituri. Preţul cărţilor a scăzut cu aproape 4%, de la 1 ianuarie, odată...
Este ultimul weekend din vacanţa de iarnă a elevilor, şi pentru cei care aleg muntele, oferta este bogată, iar tarifele mai mici decât în...
Un accident, în care a fost implicat un microbuz 312 şi au autoturism Ford, a avut loc vineri noapte, la intersecţia străzilor Ştefan...
Institutul Cantacuzino va produce din nou, vaccin antigripal, cel mai probabil, de anul viitor, a declarat managerul instituţiei, Adrian...
Conducerea Ministerului de Externe a convenit, ieri, cu ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, o cooperare pentru rezolvarea cazului familiei Bodnariu,...
Se zice că noi, românii, cam avem năravul ăsta de a ne uita peste gard, în curtea vecinului şi a-i ura să-i moară capra. Nu ne face onoare...
CFR Călători, CFR Infrastructură şi RADET au fost amendate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Cele două companii de...
Vreme normală termic sâmbătă, în Dobrogea, fără precipitaţii, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. Temperaturile maxime din...
EVENIMENTE INTERNE - Economic * Craiova: Apistar Oltenia organizează, în zilele de 9 şi 10 ianuarie, Târgul Apicol – la Centrul...
Tulcenii de etnie greacă din satul Izvoarele au sărbătorit, vineri, Ziua Babei sau a moaşelor. În această zi, femeile nu au voie să facă...
Fostul primar al oraşului Techirghiol, Adrian Stan, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată, vineri, de magistraţii Tribunalului...
Crucea Roşie din România a lansat o aplicaţie de prim ajutor destinată telefoanelor mobile dotate cu sistemul de operare Android. Aplicaţia...
Tulcea are din nou un centru de tratamente medicale, după ce anul trecut, ultimul centru de tratament injectabil din municipiu a fost închis, din...
O nouă ediţie a cărţii "Mein Kampf", manifestul antisemitic semnat de Adolf Hitler, a apărut în librăriile din Germania, pentru prima dată...
Comandantul poliţiei din Köln, Germania, a demisionat în urma evenimentelor petrecute în timpul Revelionului, când aproximativ o sută de femei...
Un accident grav de circulaţie s-a produs vineri seară pe DN 39. Poliţiştii spun că, în jurul orelor 17.30, un bărbat de 38 ani, din Tuzla,...
Un accident de circulaţie soldat cu cinci victime s-a produs vineri după-amiază, pe DN 22, în apropiere de localitatea...
Având în vedere noile reglementări în materie fiscală în vigoare de la 1 ianuarie 2016, Serviciul de Impozite şi Taxe le aduce la...
Constănţenii din zona Flămânda a municipiului Constanţa au rămas, vineri, fără încălzire, din cauza unei defecţiuni la reţeaua RADET....
Berbec - Nu exista nicio indoiala ca ceea ce va veti propune astazi se va finaliza cu succes in cel mai scurt timp posibil. Admiratia celor din jur...
Vremea se va îmbunătăţi ca aspect în următoarele 24 de ore în Dobrogea şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, izolat va fi...
Un cetăţean iordanian de origine palestiniană, acuzat de propagandă pentru Statul Islamic, va fi expulzat sâmbătă din România. Individul,...
Studioul Regional Radio Constanţa şi-a propus să realizeze, periodic, întâlniri cu tineri, elevi şi studenţi ai oraşului, în cadrul...
Începând cu data de sâmbătă, 9 ianuarie, până luni, 11 ianuarie 2016, reprezentanții asociațiilor de locatari/proprietari pot ridica de la...
Biroul Permanent Județean al PSD Constanța a decis, în unanimitate, excluderea din partid a primarului din Ovidiu, George Scupra. Decizia a fost...
Societatea desemnată administrator judiciar al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDPCT) susţine că a reuşit...
Expoziția Egiptul Antic se desfășoară între 11 ianuarie și 7 februarie la City Park Mall și își propune să ofere copiilor bucuria unei...
Gimnastul Marian Dragulescu a declarat că se pregăteşte intens pentru executarea a două exercitii noi la sărituri, aparatul său favorit, pe...
Lotul de la FC Viitorul Constanţa se reuneste astăzi la ora 17.00 la baza sportivă a Academiei de fotbal Ghe.Hagi de la Ovidiu. După ce au...
Perechea formată din românca Monica Niculescu și americanca Vania King s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului de la...
După o vacanţă de aproape cinci săptămâni, jucătorii echipei FC Farul îşi vor relua pregătirea în ziua de 18 Ianuarie. În această...
Jucătoarea română Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în anul 2015, în urma votului unui juriu internațional...
O tânără din Constanţa a dispărut fără urmă de la sfârşitul anului trecut. Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia...
Un TIR încărcat cu azotat de amoniu a derapat din cauza poleiului pe DN 1B la Vintileanca, în judeţul Vrancea. Vehiculul a ieşit în decor şi...
Club Volei Municipal Tomis Constanța a anunțat, vineri, Confederația Europeană de Volei, retragerea echipei din ediția 2016 CEV DenizBank...
Starea de sănătate a siamezelor născute la Constanţa s-a îmbunătăţit uşor. Ele sunt internate de două săptămâni la Spitalul Marie Curie...
Doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni cu violenţă au fost identificaţi şi depistaţi de către poliţiştii de investigaţii...
Ploile torenţiale de zilele trecute au produs pagube însemnate locuitorilor din satele arondate comunei constănţene Crucea. Cinci gospodării,...
Dobrânia, câinele oferit de Rusia Franţei pentru a o înlocui pe Diesel, o căţea poliţistă ucisă în asaltul împotriva presupusului...
ANAF a colectat anul trecut la buget, din TVA, cu un miliard şi jumătate de euro mai mult decât în 2014, deşi taxa pentru alimente a fost...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au desfăşurat, joi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului...
Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19:00 şi stă sub semnul recunoştinţei. Orchestra de Cameră...
Conform unei informări remise redacţiei Radio Constanţa de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP), vineri dimineaţa se mai8...
Calendarul evaluărilor naţionale la finele claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru anul şcolar 2015-2016 a fost stabilit de Ministerul...
Electrocentrale Constanţa (CET) a comunicat întreruperea furnizării agentului termic primar în data de 8.01.2016, între orele 9:00 –...
Elevii români îşi doresc ca, odată ce au împlinit 14 ani, să decidă singuri dacă participă la orele de religie, dar şi să-şi aleagă...
Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar Marian Căpăţână la trei ani, în dosarul în care au fost...