Prefectura Constanța are, începând de astăzi, echipa completă - prefect și doi subprefecți: Ionuț Done, numit la sfârșitul anului trecut,...
Protecţia Consumatorilor Constanţa analizează posibilitatea suspendării activității magazinelor Mega Image, din Constanța, pentru o perioadă...
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat că lucrările privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului...
Procurorul-şef adjunct al DNA Călin Nistor va asigura conducerea instituţiei, după ce Anca Jurma a anunţat că nu mai doreşte prelungirea...
Direcţia Silvică Tulcea a capturat luna trecută, în Delta Dunării, 53 de şacali, conform Planului naţional de combatere a pestei porcine...
Timp de o lună, pe perioada sărbătorilor, parcul Tăbăcarie a găzduit „Festivalul iernii 2018 – Tărâmul magic al Crăciunului“. În...
Strângerea de bani pentru fondul clasei nu este legală, a declarat luni ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, în opinia căreia...
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) va participa, alături de celelalte organizaţii patronale din România şi nu numai, la...
Grecii din comuna Izvoarele sărbătoresc, zilele acestea, familia printr-o serie de obiceiuri care marchează şi începutul...
Bunurile confiscate de Fisc vor fi vândute online şi piaţa va fi cea care aplică preţul corect, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen...
La data de 07.01.2019, un bărbat de 55 de ani din Tulcea, în timp ce conducea o autoutilitară în afara localităţii Cataloi, nu a păstrat o...
Un subofiţer angajat la ISU Delta Tulcea, aflat în trafic, a acordat primul ajutor victimelor unui accident produs luni în judeţul Constanţa,...
Un procuror DNA a cerut luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o...
Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au fost sesizaţi noaptea trecută, despre faptul că la bordul unei nave aflate în...
Vremea rece în Dobrogea și pe litoral. Marți ninsorile se opresc şi va ieşi soarele, dar temperaturile diurne rămân destul de mici, între...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau...
EVENIMENTE INTERNE - Învăţământ, Cercetare * Premiile pentru Excelenţă Academică în Străinătate şi Gala Studenţilor Români din...
La noapte, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi cuprinse între -8 şi -4 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros şi izolat va ninge....
Institutul Naţional de Statistică a anunţat cifre record ale creşterii numărului de turişti în 2018. Cea mai spectaculoasă evoluţie o...
Vreme rece şi precipitaţii trecătoare, în majoritatea regiunilor ţării, anunţă meteorologii pentru următoarele două săptămâni de...
Fondul de Mediu face apel către cei care au rezervat vouchere la programul "Rabla pentru Electrocasnice", să achiziţioneze cât mai repede...
Compania aeriană olandeză KLM a decis să anuleze 159 de zboruri europene programate pentru ziua de marţi, spre şi dinspre aeroportul Schiphol...
Reprezentanții DRDP Constanța au transmis, luni, informații privind starea carosabilului la ora 17.30. Astfel, în județul Constanța pe...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru desemnarea lui Eugen Teodorovici ca ministru interimar al Dezvoltării Regionale şi a...
În perioada 7-10 ianuarie, nava americană de desant „USS Fort McHenry” (LSD-43) face o vizită în portul Constanța și va staționa timp de...
DRDP Constanța a transmis, luni, că în urma incidentului care a avut loc dimineață, când o autosapecială a luat foc pe Autostrada A2, calea 1,...
Procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu...
Tragedie în județul Constanța! Un bărbat a murit, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce amândoi s-au intoxicat cu monoxid de...
Un grav accident naval a avut loc, luni, în Marea Neagră. Este vorba despre o navă cargo sub pavilion panamez care s-a scufundat. Potrivit...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, că Anca Jurma renunţă la nominalizarea pentru funcţia de procuror-şef interimar al DNA,...
Bătaia ştiucii, care presupune utilizarea lanţurilor şi a prăjinilor pentru capturarea peştelui, este în plină desfăşurare în Deltă,...
Astăzi are loc inaugurarea Laboratorului de Rezonanță Magnetică Nucleară din cadrul Clinicii de Radiologie și Imagistică Medicală a...
Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile...
Aproape 200 de copii din judeţul Tulcea care învaţă în limba rusă au primi cadouri din partea filialei teritoriale a Comunităţii Ruşilor...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, au fost solicitați să intervină în localitatea Corbu de Jos din...
Programul 'Prima casă' va continua, pentru că a fost util în economie, dar se doreşte a fi un program social clar, a declarat duminică,...
Meteorologii au emis în această dimineață un cod galben de intensificări ale vântului, valabil în intervalul 10:15 - 14:00. Potrivit...
În urma tragerii la sorți a fost stabilit tabloul principal al turneului WTA de la Hobart (Australia), programat în perioada 7-12 ianuarie, acolo...
Un utilaj de deszăpezire s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 22, în Pădurea Topolog din județul...
Noile autobuze RATC au intrat în această dimineaţă în circulaţie, în municipiul Constanța. Este vorba de 20 de autobuze, noi cu motoare...
Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. De asemenea, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc...
Astăzi sunt programate primele meciuri din turul întâi la simplu feminin, în cadrul turneului de la Sydney (Australia). Simona Halep va intra...
Tenismenul din România, Marius Copil (locul 60 ATP) intră în concurs la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem din 2019 care începe Luni 14...
Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare și important între sfinți, după Fecioara Maria. Sfântul Ioan Botezătorul se...
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că vremea se menține rece, chiar deosebit de rece dimineaţa. Temperaturile maxime în...
Accident rutier în localitatea Mihai Viteazu, din județul Constanța, pe DN22, unde o mașină a fost lovită de tren. Potrivit...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau...
EVENIMENTE INTERNE - Cultură * Fundația Calea Victoriei prezintă Concertul Extraordinar de Anul Nou, ediţia a VI-a, „Celebrate 2019:...
Aproape o treime din şcolile din judeţul Tulcea nu au asigurată paza şi apelează la diferite măsuri pentru a compensa această lipsă,...
Calendarul privind majorarea punctului de pensie va fi respectat, aceste creşteri fiind incluse şi în Ordonanţa de Urgenţă privind unele...