Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei

24 martie – Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (OMS)

Tuberculoza, una dintre cele mai infecțioase boli din lume, este cauzată de bacterii care afectează cel mai adesea plămânii.

24 martie – Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (OMS)
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 24 martie 2026, 08:57

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC) este marcată anual la 24 martie, pentru a crește gradul de conștientizare asupra epidemiei globale de tuberculoză și pentru a transmite în spațiul public informații privind prevenția și tratamentul acesteia.

Data a fost aleasă de Uniunea Internațională Împotriva Tuberculozei și reprezintă descoperirea tuberculozei de către bacteriologul german Robert Koch, în anul 1882, fapt ce a deschis calea spre diagnosticarea și vindecarea tuberculozei.

A fost recunoscută oficial în 1995, când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Fundația Regală Olandeză Împotriva Tuberculozei au organizat un eveniment de amploare în Haga, potrivit www.who.int.

Tuberculoza, una dintre cele mai infecțioase boli din lume, este cauzată de bacterii care afectează cel mai adesea plămânii. Se răspândește prin aer atunci când persoanele cu TBC tușesc, strănută sau scuipă. Din cauza acestei afecțiuni mor zilnic peste 4.100 de oameni, iar aproape 28.000 o dobândesc. Numărul deceselor din cauza tuberculozei a crescut în 2020, pentru prima dată în peste un deceniu, în contextul pandemiei de COVID-19.

În 2023, boala era prezentă în toate țările și la toate grupele de vârstă, estimările arătând că 10,9 milioane de oameni s-au îmbolnăvit în întreaga lume, dintre care 6 milioane erau bărbați, 3,6 milioane femei și 1,3 milioane copii, arată sursa amintită.

Deși continuă să devasteze milioane de oameni la nivel global, având consecințe grave asupra sănătății, dar și sociale și economice, tuberculoza poate fi prevenită și vindecată. Eforturile globale de combatere a tuberculozei au salvat aproximativ 79 de milioane de vieți începând cu anul 2000. Cu toate acestea, reducerile drastice și bruște ale finanțării globale a sănătății amenință să inverseze aceste câștiguri. Creșterea rezistenței la medicamente, în special în Europa, și conflictele în curs din Orientul Mijlociu, Africa și Europa de Est exacerbează și mai mult situația celor mai vulnerabili.

Tema Zilei mondiale de luptă împotriva tuberculozei 2026 este ‘Da! Putem pune capăt tuberculozei!”. Această temă reprezintă un apel îndrăzneț la acțiune și un mesaj de speranță, susținând că este posibil să schimbăm cursul epidemiei de tuberculoză, chiar și într-un mediu global dificil. Cu o conducere decisivă la nivel de țară, investiții interne și internaționale sporite, adoptarea rapidă a noilor recomandări și inovații ale OMS, acțiuni accelerate și o colaborare multisectorială puternică, eradicarea tuberculozei nu este doar o aspirație, ci este realizabilă, arată www.who.int.

Și în țara noastră tuberculoza constituie o problemă prioritară de sănătate publică. Cea mai importantă unitate medicală din România cu specializare în depistarea și tratarea bolilor pulmonare, inclusiv tuberculoză, este Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București. Prin intermediul acestuia, Ministerul Sănătății a derulat (martie 2018 – decembrie 2023) cel mai amplu proiect de depistare precoce – screening, diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, intitulat ‘Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente’, program care a beneficiat de cofinanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 60 de milioane lei, potrivit https://screeningtb.ro/.

Proiectul a fost axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, la persoane selectate din grupuri vulnerabile: din comunități rurale; fără adăpost; cu dependențe de alcool, droguri sau alte substanțe toxice; private de libertate sau aflate sub control judiciar. Astfel, caravane mobile de radiologie și analize conexe pentru depistarea precoce a tuberculozei au circulat în toate cele 41 de județele țării, fiind evaluate aproape 100.000 de persoane: 84.503 persoane din zonele rurale ale României cu acces dificil sau deficitar la servicii medicale; 6.794 de persoane private de libertate sau în arest preventiv din sistemul național de penitenciare; 1.627 de persoane fără adăpost din București; 1.114 consumatori de droguri injectabile din București.

Incidența identificată a fost de 250,83 de cazuri la suta de mii de persoane. Rata cea mai mare de incidență a fost înregistrată la populația fără adăpost – 1113,76 la suta de mii de locuitori, urmată de persoane care utilizează droguri injectabile – 576,37 la suta de mii de locuitori. Evaluarea acestor categorii de persoane a fost realizată exclusiv pentru regiunea București – Ilfov. În ceea ce privește repartiția pe regiuni a tuberculozei, cel mai mare număr de cazuri a fost depistat în Regiunea Nord-Est, în vreme ce Regiunile Centru și Vest au înregistrat cele mai puține cazuri, potrivit https://screeningtb.ro/.

Sursă: AGERPRES

Primarul suspendat Cristian Radu nu poate reveni în fruntea Primăriei Mangalia
Actualitate marți, 12 mai 2026, 18:22

Primarul suspendat Cristian Radu nu poate reveni în fruntea Primăriei Mangalia

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins astăzi, contestația formulată de Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, împotriva...

Primarul suspendat Cristian Radu nu poate reveni în fruntea Primăriei Mangalia
CONSTANȚA: Dosarul ‘Calul Troian’, trimis în judecată; zeci de inculpați – sub măsuri preventive
Actualitate marți, 12 mai 2026, 17:44

CONSTANȚA: Dosarul ‘Calul Troian’, trimis în judecată; zeci de inculpați – sub măsuri preventive

Dosarul ‘Calul Troian’ în care sunt inculpate aproape 40 de persoane, membri ai grupării Km 4-5, şi care vizează infracţiuni precum...

CONSTANȚA: Dosarul ‘Calul Troian’, trimis în judecată; zeci de inculpați – sub măsuri preventive
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:44

DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune

Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...

DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:16

Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”

“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...

Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:10

Calendar istoric MINAC: 12 mai. Spiritele strămoșilor: Zeii Mani

Astăzi continuăm calendarul nostru istoric cu prezentarea unor noi aspecte ale credințelor religioase antice. Cui se rugau locuitorii Tomisului...

Calendar istoric MINAC: 12 mai. Spiritele strămoșilor: Zeii Mani
Actualitate marți, 12 mai 2026, 15:00

Campania Euromelanoma 2026 – lansată de Societatea Română de Dermatologie

Societatea Română de Dermatologie a lansat marți campania Euromelanoma 2026, menită să ofere informații corecte despre sănătatea pielii și...

Campania Euromelanoma 2026 – lansată de Societatea Română de Dermatologie
Actualitate marți, 12 mai 2026, 14:59

TULCEA: Patru exemplare de păstrugă prinse în plasele braconierilor. Peștii au fost eliberați

Săptămâna trecută, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Sulina au desfășurat o nouă...

TULCEA: Patru exemplare de păstrugă prinse în plasele braconierilor. Peștii au fost eliberați
Actualitate marți, 12 mai 2026, 14:35

AUDIO | Elevii de clasa a II-a au susținut proba scrisă la Limba Română din cadrul Evaluării Naționale

Elevii de clasa a II-a au susținut astăzi (marți) primul examen adevărat din viața lor și anume, proba scrisă la Limba Română din cadrul...

AUDIO | Elevii de clasa a II-a au susținut proba scrisă la Limba Română din cadrul Evaluării Naționale