De Ziua Mondială a Teatrului, scriitorul, dramaturgul și dascălul universitar Cristina Tamaș, a fost celebrată la Constanța, tot prin teatru, așa cum și-a dorit nespus de mult.
Studenții din anul I ai Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius au interpretat secvențe din cea mai nouă carte a sa, Povești din lumea Cazinoului.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin, în colaborare cu reprezentanții Liceului Tehnologic Tomis și ai Bibliotecii Universitare Ioan Popișteanu din Constanța.
Păpușile vintage cu chip de înger din colecția istoricului Lavinia Dumitrașcu pot fi admirate la Biblioteca Județeană Constanța în acest început de vară
Zeci de păpuși din porțelan, cu chipuri delicate și rochițe prețioase, ce amintesc de vremurile pline de farmec ale străbunicilor noștri, pot...
În 2025, la invitația Institutului Internațional de Teatru, mesajul a fost scris de cel mai cunoscut și apreciat regizor, pedagog și autor de teatru grec al momentului, Theodoros Terzopoulos.
Ziua Mondială a Teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, cu scopul de a promova activitatea comunităților de teatru în întreaga lume și de a conștientiza valoarea teatrului în toate formele sale.
Instituită de Institutul Internațional de Teatru (ITI), în anul 1961, această zi este sărbătorită anual începând din 1962, de către Centrele ITI și de comunitatea internațională de teatru. Institutul Internațional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic și a fost înființată în 1948, la inițiativa UNESCO.
Pentru marcarea Zilei Mondiale a Teatrului, sunt organizate evenimente în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiștii preferați.
Una dintre cele mai importante manifestări este difuzarea mesajului Zilei Mondiale a Teatrului, prin care, la invitația ITI, o personalitate recunoscută la nivel internațional își împărtășește reflecțiile asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul – mesajul fiind tradus în peste 50 de limbi.
Primul mesaj de Ziua Mondială a Teatrului a fost scris în 1962, de poetul și dramaturgul Jean Cocteau. Printre personalitățile de pe mapamond care au transmis mesaje cu prilejul acestei zile s-au numărat și românii Radu Beligan (1977) și Eugene Ionesco (1976).
În 2025, la invitația Institutului Internațional de Teatru, mesajul a fost scris de cel mai cunoscut și apreciat regizor, pedagog, autor de teatru grec al momentului, Theodoros Terzopoulos, fondator şi director artistic al Companiei teatrale Attis, preşedinte al Comitetului Internaţional al Olimpiadelor de Teatru. Mesajul este tradus în limba română de criticul de teatru Alice Georgescu, potrivit Radio România Cultural.
Oare poate teatrul să audă apelul disperat pe care îl emit vremurile noastre într-o lume de cetăţeni sărăciţi, ferecaţi în celulele unei realităţi virtuale, retraşi într-o izolare sufocantă? Într-o lume de existenţe robotizate înăuntrul unui sistem totalitar de control al şi de represiune a tuturor aspectelor vieţii?
Îi pasă teatrului de distrugerea ecologică, de încălzirea globală, de masivele pierderi la nivelul biodiversităţii, de poluarea oceanelor, de topirea calotelor glaciare, de tot mai desele incendii forestiere şi de fenomenele meteorologice extreme? Poate teatrul să devină un factor activ în ecosistem? De mulţi ani teatrul observă impactul uman asupra planetei, dar nu izbuteşte să facă faţă aceastei probleme.
Este teatrul îngrijorat de condiţia umană, aşa cum se prezintă ea în secolul 21, când cetăţeanul este manipulat de interese politice şi economice, de reţelele media şi de grupurile formatoare de opinie? Când reţelele sociale, pe cât de mult înlesnesc comunicarea, sunt o formidabilă justificare a acesteia, pentru că furnizează necesara distanţă de siguranţă faţă de Celălalt? O copleşitoare senzaţie de frică de Celălalt, de cel care e diferit, de Străin, domină gândurile şi acţiunile noastre.
Poate teatrul să funcţioneze ca un atelier de coexistenţă a diferenţelor fără să ţină seama de trauma sângerândă? Această traumă sângerândă ne îndeamnă să reconstruim Mitul. Cum spune Heiner Müller, „Mitul este un agregat, o maşină la care se pot conecta mereu alte şi alte noi maşini. El transportă energia până când viteza crescândă va face să explodeze câmpul cultural”; şi câmpul barbariei, aş adăuga eu.
Oare poate teatrul, prin reflectoarele sale, să dezvăluie traumele sociale şi să înceteze a se arăta pe sine însuși într-o lumină falsă?
Întrebări care nu se pretează la răspunsuri definitive, pentru că teatrul există și dăinuie datorită întrebărilor fără răspuns. Întrebări stârnite de Dionisos, trecând prin locul său de naștere, arena teatrului antic, și continuându-și tăcut călătoria de refugiat prin peisaje de război, astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului.
Să privim în ochii lui Dionisos, zeul extatic al teatrului şi al Mitului ce uneşte trecutul, prezentul şi viitorul, copilul născut de două ori de Zeus şi de Semele, expresia identităţilor fluide, bărbat şi femeie, mânios şi blând, divin şi animalic, la limita dintre nebunie şi raţiune, ordine şi haos, un acrobat pe graniţa dintre viaţă şi moarte. Dionisos pune o întrebare ontologică fundamentală – ce înseamnă toate astea? –, o întrebare care îl împinge pe creator spre o tot mai profundă investigare a rădăcinii mitului şi a multiplelor dimensiuni ale enigmei care este omul.
Avem nevoie de noi căi narative, care să cultive memoria şi să creeze o nouă responsabilitate morală şi politică, ca să ieşim de sub dictatura multiformă a Evului Întunecat din ziua de azi.
***
În țara noastră, istoria teatrului începe în mai 1798, odată cu înființarea primei trupe de teatru autorizate. Primul teatru public bucureștean a fost „Teatrul de la Cișmeaua Roșie”, înființat în 1816, unde au avut loc o serie de reprezentații până la incendiul din 1825, când clădirea a fost mistuită de flăcări.
În 1852 a fost deschis Teatrul Mare din București, condus de Costache Caragiale, prima reprezentație fiind cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”, la 31 decembrie. Construcția în stil baroc a teatrului începuse cu patru ani în urmă, în 1848, după planurile arhitectului vienez Heft, potrivit www.tnb.ro/ro/istoricul-tnb.
Teatrul Mare a devenit instituție publică de cultură în 1864, printr-un decret semnat de prim-ministrul Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu punea pe frontispiciu numele instituției – Teatrul Național.
La sărbătorirea centenarului, în 1952, Teatrul Național a primit numele lui Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014, Teatrul Național „I. L. Caragiale” a fost reinaugurat, după ample lucrări de consolidare și reamenajare. Cu o vechime de peste 160 de ani, acesta rămâne o instituție-reper pentru cultura românească și cel mai vizitat dintre teatrele românești.
În fiecare an, pe 27 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Ce înseamnă scena pentru actorii constănțeni, ce fericire simt ei atunci când, la finalul spectacolului, oamenii îi răsplătesc înmiit cu ropote de aplauze, dar și ce mesaj au pentru artiștii din întreaga lume, aflăm din materialul următor.
Îndrăgită actriță a Teatrului de Stat Constanța, Mirela Pană, ne-a mărturisit că viața sa pe scenă seamănă cu o zi însorită de vară, în care bucuria, jocul și iubirea sunt mereu prezente. Aceasta a transmis un mesaj emoționant colegilor actori de pretutindeni.
“La Mulți Ani pentru 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului! Pentru mine, scena și teatrul sunt, de fapt, o zi de vară cu mult soare, iar eu mă simt veșnicul turist cu rucsacul în spate, plecând în noi călătorii, descoperind noi lumi și universuri. Scena, teatrul mi-au dat puterea și curajul, forța și răbdarea, smerenia și de multe ori n-am reușit sau mai niciodată n-am reușit să fac ceea ce am făcut pe scenă, fără a fi de mână cu Dumnezeu. Urarea mea pentru colegii actori, colegii creatori, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului este simplă – să ne iubim spectatorii, să nu uităm că suntem niște copii cărora le place jocul, să nu uităm că cel mai important lucru este să trăim în iubire și pentru că este foarte important să nu uităm niciodată să ne pierdem în universul creației. La Mulți Ani, de Ziua Mondială a Teatrului! La Mulți Ani tuturor actorilor!”, a transmis actriţa Mirela Pană.
Actorul Liviu Manolache, unul dintre seniorii echipei Teatrului de Stat Constanța, a declarat pentru postul nostru de radio că teatrul înseamnă amintiri de-o viață, dar și speranță.
“Amintiri legate de familia mea, compozitorul Aurel Manolache, unchiul meu, actorul de revistă Gelu Manolache, cei care au făurit teatrul Fantasio, dispărut pe nedrept din peisajul cultural al orașului Constanța. Amintirile sunt legate, evident și bilanțul, de cei 45 de ani de teatru dramatic pe a cărei scenă am lucrat în sute de spectacole alături de colegii mei și cu multă speranță pentru ceea ce va fi aici, la Constanța, adică Teatrul Național Dobrogea. Acest spațiu merită să aibă un Teatru Național, după 73 de ani de existență, iar speranța este legată și de ceea ce este deja alături de noi, o trupă tânără de actori tineri, talentați și frumoși, care poate da valoare acestui oraș pe mai departe. Spectacolele pe care le avem în repertoriu demonstrează acest lucru. Ei merită să aibă mai mult, iar orașul merită să aibă în continuare propria ei cultură, propriile valori, pentru că publicul constănțean trebuie să știe că aici este o casă a sufletului lor, a spiritului lor, a nevoii lor de a exista în spirit și ființă lăuntrică. Spectatorul trebuie să știe că teatrul este și terapie, o terapie a minții, a gândului și o bucurie pentru ceea ce trebuie să fie echilibru în această lume de multe ori nedreaptă. De aceea, Ziua Mondială a Teatrului pentru mine reprezintă normalitate, deocamdată, atâta timp cât teatrul aici, la Constanța, există”, a spus actorul Liviu Manolache.
Şi actorul Dan Cojocaru a vorbit despre forța scenei și despre bucuria pe care o împărtășește publicului.
“Teatrul, ultimul bastion al sufletului. Cred că cel mai bine se potrivesc cuvintele lui Ienăchiță Văcărescu – “V-am dat teatru, vi-l păziţi / Ca pe un lăcaş de muze / Cu el curînd veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse / Cu el năravuri îndreptaţi, / Daţi ascuţiri la minte, / Podoabe limbei noastre daţi / Cu româneşti cuvinte!”. La Mulți Ani, colegilor de breaslă – actori, scenografi, regizori, mașiniști, oamenii de la lumini, de la sunet, tuturor celor care participă la procesul de creație a acestei minuni care este spectacolul teatral. La mulți ani, colegi!”
În 1961, ziua de 27 martie a devenit Ziua Mondială a Teatrului, prin intermediul Institutului Internațional de Teatru.
De Ziua Mondială a Teatrului, o personalitate din lumea culturală este invitată să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment într-un mesaj internaţional care este citit şi tradus pe scenele teatrelor din lume pe 27 martie.
Primul mesaj a fost cel al scriitorului, dramaturgului şi cineastului francez Jean Cocteau în 1962, iar în anii următori au fost invitaţi, printre alţii, Arthur Miller, Pablo Neruda, Eugen Ionescu, Isabelle Huppert.
În 2023 mesajul de Ziua Mondială a Teatrului este transmis de actriţa egipteană Samiha Ayoub, care spune că ‘teatrul, în esenţa sa originară, este un act pur uman, bazat pe adevărata esenţă a umanităţii, care este viaţa’.
Actriţa afirmă că instabilitatea din prezent este rezultatul direct al conflictelor şi catastrofelor naturale ‘care au avut efecte devastatoare nu doar asupra lumii noastre materiale, ci şi asupra lumii noastre spirituale şi a păcii noastre sufleteşti’.
‘Vă scriu acest mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului şi, deşi sunt foarte fericită să mă adresez vouă, fiecare fibră a fiinţei mele tremură sub povara din cauza căreia suferim cu toţii, artişti de teatru şi nu numai, aceea a presiunilor strivitoare şi a simţămintelor contradictorii pe care le provoacă starea lumii de astăzi. Instabilitatea este rezultatul direct a ceea ce lumea noastră îndură în materie de conflicte, de războaie şi de catastrofe naturale, care au avut efecte devastatoare nu doar asupra lumii noastre materiale, ci şi asupra lumii noastre spirituale şi a păcii noastre sufleteşti.
Vă vorbesc astăzi cu sentimentul că întreaga lume a devenit o împrăştiere de insule izolate sau de corăbii zorind spre orizonturi învăluite în ceaţă, fiecare desfăşurându-şi pânzele şi navigând fără busolă şi fără să vadă la orizont nimic care să o îndrume. Şi totuşi continuăm să navigăm, sperând să ajungem într-un port sigur, care să ne adăpostească după îndelungile rătăciri în mijlocul unei mări clocotitoare’, a transmis Samiha Ayoub.
Actriţa menţionează că misiunea creatorilor de teatru este să fie ‘în avangarda luptei împotriva a tot ce e urât, sângeros şi inuman’.
‘Să înfruntăm acestea cu tot ce e frumos, pur şi uman. Noi, şi nimeni altcineva, avem puterea de a răspândi viaţă. Împreună, să o facem să strălucească, în numele unei lumi unice şi al unei omeniri unice’, este mesajul actriţei egiptene.
Iniţiată la Viena, în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru, Ziua Mondială a Teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale ITI. Înfiinţat în 1948, la iniţiativa UNESCO, Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic.
Ziua Mondială a Teatrului | Actorul Mihai Sorin Vasilescu, la „Interviul dimineții“: „Veniți la teatru. Iubiți-vă artiștii de pe scenă!“
Publicat de ,
27 martie 2019, 10:19
27 martie este data oficială la care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. Iniţiată pentru prima dată la Viena, în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru, Ziua mondială a Teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.
Invitat în studioul Radio Constanța, actorul Mihai Sorin Vasilescu ne-a vorbit despre teatru și arta de a fi actor.
Redactor: Să începem cu o definiție a teatrului…
Mihai Sorin Vasilescu: Eu cred că teatrul este un templu al vieții. Pe scena teatrului trăiesc mii și mii de personaje, care bucură sau întristrează publicul rege.
Redactor: De ce vin oamenii la teatru?
Mihai Sorin Vasilescu: În primul rând ca să se bucure, să uite de problemele cotidiene și în același timp să trăiască împreună cu personajele de pe scenă alte vieți. În momentul de față cred că e o perioadă bună pentru teatru și cea mai mare bucurie a mea este că tinerii au revenit în sălile de spectacol. Vin cu plăcere, vin în număr mare și asta ne bucură, asta e menirea noastră : să-i bucurăm, să-i educăm dacă putem și să-i facem să uite puțin de laptop, de calculator
Redactor: De ce v-ați ales profesia de actor?
Mihai Sorin Vasilescu: Dacă dau timpul înapoi, ceva-ceva a fost. Nu am fost un elev strălucit, îmi făceam lecțiile în ultimul moment și chiar din clasa întâi nu-mi învățam poeziile de acasă, ci cu 10 minute înainte să vină învățătoarea în clasă. Și le știam perfect. A fost un semn, nu mă gândeam în niciun caz la actorie. Pe urmă, având și un glas mai special moștenit de la tatăl meu, învățătoarea m-a pus să recit la sfărșitul primei clase, într-o sală imensă. Și când am ieșit în fața cortinei n-am mai știut o vorbă. Am luat și două palme, mi-a suflat învățătoarea tot textul din spatele cortinei și asta a fost prima mea experiență cu scena. Cea care mi-a dat calea către teatru a fost profesoara mea de limba română din clasa a XI-a, doamna Antipa de la Liceul I.L. Caragiale din București. Mi-a dat o notă de 4 pentru că nu învățasem apoi m-a pus să citesc o poezie din manual și mi-a spus «Măi, prostule, tu reciți așa frumos, de ce nu înveți?» În momentul acela a apărut așa un declic, ea m-a băgat în niște serbări ale liceului. I-am spus că nu vreau să recit poeziile cu Ceaușescu, să îmi dea poezii cu țara, cu natura. A fost de acord și de aici a plecat totul.
Redactor: Când ați jucat în prima piesă?
Mihai Sorin Vasilescu: Am avut norocul să joc la Cassandra, teatrul studenților, al IATC-ului, încă din primul an de studenție, când maestrul Dem Rădulescu m-a luat la clasa pe care o avea atunci (anul IV) și am jucat în „Omul cu mârțoaga“. Am fost ajutorul de arhivar. Atunci, în 1977, a fost prima mea ieșire pe o scenă profesionistă.
Redactor: Aveți 39 de ani de activitate pe scenă. Care au fost cele mai mari bucurii pe care vi le-a adus scena?
Mihai Sorin Vasilescu, alături de Larisa Calistru, la Radio Constanța
Mihai Sorin Vasilescu: Au fost destule. Pot să spun că cea mai mare realizare ca actor a fost în 1995, când am montat spectacolul „Falstaff story“, o adaptare după Shakespeare a lui Alexandru Darian, care a semnat și regia, coregrafia Fănică Lupu, muzica Nicu Alifantis. Am luat atunci o mulțime de premii de interpretare, inclusiv de la Asociația Umoriștilor Români condusă la vremea aceea de regretatul Valentin Silvestru. Iar ca manager, în anul 2000 am realizat cel mai important spectacol de revistă, „Sfânt și păcătoși“, scris de Dan Mihăescu și Carmen Aldea Vlad, muzica Horia Moculescu, coregrafia Victoria Bucun. Și la momentul acela cineva spunea că s-a luat praful de pe revistă.
Redactor: Generaţia mea a avut posibilitatea să cunoască nume importante ale teatrului românesc. Vorbim de oameni de teatru care au rămas în conştiinţele multor români ca mari actori. Ce putem să gândim la ora actuală despre teatru sau actori? Care este condiția actorului în 2019?
Mihai Sorin Vasilescu: Ingrată, ca întotdeauna. Actorii sunt oamenii care vor să muncească. E adevărat că trebuie să și trăiască. Și vreau să vă spun că în ultimii doi ani au început și ei să mai trăiscă. Adică sunt niște salarii mai omenești, decente. Dar, în general, pasiunea actorului depășește nevoia materială. Actorul vrea să fie pe scenă, se dăruiește publicului cu tot sufletul și cu toată mintea lui. Cum spunea una dintre profesoarele mele: actorii lucrează cu nervii.
Redactor: Nu am vorbit despre proiectele dumneavoastră de viitor. Ce ne puteți spune?
Mihai Sorin Vasilescu: N-am! Depinde de mai mulți factori. Sunt mai în vârstă, dar eu zic că încă mai fac față. Am renunțat să îmi mai fac proiecte de viitor. La un moment dat mi-am făcut stagiatura la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani și, la un moment dat, s-a schimbat directorul și acolo și erau ședințe prelungi pe vremea aceea. Și la un moment dat un mașinist simpatic a zis „Domnule, hai s-o scurtăm: eu știu că cine se urcă pe mama îi zic tatăl. Așa că ce ne-o da bunul Dumnezeu și noua conducere, acceptăm!“
Redactor: În încheiere, aş dori să transmiteţi un mesaj publicului constănțean…
Mihai Sorin Vasilescu: Veniți la teatru! Iubiți-vă artiștii de pe scenă! Iar pentru cei din teatru, spun o replică: Iubiți-vă, pentru că sunteți în teatru. Nu iubiți-vă că sunteți la teatru!
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului. Spectacol cu intrare liberă, la Teatrul de Stat Constanța
Publicat de ,
27 martie 2019, 08:21
Ziua mondială a Teatrului este celebrată în fiecare an la 27 martie. Sărbătoarea a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. ITI este cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO.
Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări naţionale şi internaţionale de teatru, în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi. Una dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Mesajul, tradus în peste 50 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentaţiilor din seara zilei de 27 martie, este publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau. În acest an, mesajul este transmis de Carlos Celdran din Cuba, regizor scenarist, dramaturg, academician, director de teatru, profesor universitar, potrivit www.world-theatre-day.org
În ţara noastră istoria teatrului începe în mai 1798, când un grup de actori primea autorizaţie, din partea domnitorului Hangerli-Vodă, să înfiinţeze o trupă de teatru.
Primul teatru public bucureştean a fost „Teatrul de la Cişmeaua Roşie“, înfiinţat în 1816, prin contribuţia domniţei Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja. Aici au avut loc o serie de reprezentaţii până la incendiul din 1825, când clădirea a fost mistuită de flăcări.
În 1852 a fost deschis Teatrul Mare din Bucureşti, condus de Costache Caragiale, prima reprezentaţie fiind cu piesa „Zoe sau Un amor românesc“, la 31 decembrie. Construcţia în stil baroc a teatrului începuse cu patru ani în urmă, în 1848 după planurile arhitectului vienez Heft, potrivit www.tnb.ro/ro/istoricul-tnb.
Teatrul Mare a devenit, în 1864, instituţie publică de cultură, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu punea pe frontispiciu numele instituţiei – Teatrul Naţional.
În anul 1952, la sărbătorirea centenarului, Teatrul Naţional a primit numele lui Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014 Teatrul Naţional „l. L. Caragiale“ a fost reinaugurat după ample lucrări de consolidare şi reamenajare.
Cu o vechime de peste 160 de ani, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti rămâne o instituţie-reper pentru cultura românească şi cel mai vizitat dintre teatrele româneşti bucurându-se de prezenţa a circa 20.000 de spectatori în fiecare lună.
La Constanța, Teatrul de Stat a fost fondat în anul 1951 şi a funcţionat, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri. Potrivit site-ului instituției, în perioada 1951-1970, s-a numit „Teatrul de Stat Constanța” , apoi a devenit „Teatrul de Dramă și Comedie”, între anii 1970-1974. Titulatura lui se schimbă și ia numele „Teatrul Dramatic” între 1974 și 1992, dar și această titulatură este modificată în 1992 în „Teatrul Dramatic Ovidius”, care rămâne până în anul 2004. Între anii 2004 și 2007 i se schimbă titulatura cu „Teatrul Național Constanța”, iar din anul 2007 revine la numele inițial de „Teatrul de Stat Constanța”, pe care îl păstrează și acum.
Primul sediu al Teatrului de Stat a fost Sala „Elpis”, de pe strada Aristide Karatzali, pe scena căreia, începând din 1894, trupe ambulante românești de operă, de operetă și de teatru au prezentat numeroase spectacole pentru constănțeni.
Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat Constanţa a fost comedia lui I.L.Caragiale „O scrisoare pierdută”, capodoperă a comediografiei și a artei scenice românești, se arată pe site-ul www.teatruldestatconstanta.ro.
În sala „Elpis”, Teatrul de Stat Constanța şi-a avut sediul până în februarie 1952, când, cu aprobarea autorităților orășenești ale timpului, i s-a pus la dispoziție Sala de festivități a Liceului „Mircea cel Bătrân”, actualul sediu al Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Înainte de a o prelua, beneficiarul a efectuat lucrări de amenajare a clădirii pentru a corespunde cerințelor unui teatru profesionist.
În anul 2004, odată cu reorganizarea instituţiilor de cultură ale judeţului Constanţa, „Teatrul Dramatic Ovidius” a fost comasat cu Teatrul „Fantasio”, sub titulatura „Teatrul Naţional Constanţa”, şi a fost mutat în clădirea din Bulevardul Ferdinand nr. 11, clădirea fostului teatru „Fantasio”, în care îşi desfăşoară activitatea şi în ziua de azi.
Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită astăzi la Colegiul Național „Regina Maria” din Constanța.
Elevii specializării „Arta Actorului”, marchează astfel această sărbătoare.
Cu această ocazie, în sala „Sergiu Celibidache”, de la ora 10.00, are loc spectacolul intitulat „Caragiale – O mască”, după care va avea loc inaugurarea „Atelierului de Teatru” – o sală specială de cursuri practice, dotată corespunzător nevoilor tinerilor actori.
La acest eveniment, elevii îi au invitați de onoare pe Anaid Tavitian, teatrolog, și, din partea Centrului Cultural Județean „Teodor Burada”, pe Dan Cojocaru, actor la Teatrul de Stat Constanța.
Coordonatorul acestui proiect este conf. univ. dr. Dana Enache, profesor colaborator al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.
Actorii constănţeni au declarat că Ziua Teatrului nu aparţine doar actorilor, ci şi spectatorilor.
Managerul Teatrului de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu:
Tot astăzi, cei mai longevivi actori în activitate ai Teatrului de Stat Constanţa, Ileana Ploscaru şi Alexandru Mereuţă, vor primi titlurile de cetăţeni de onoare ai judeţului.
–––––––––––––––––––––––––-
Ziua mondială a teatrului este aniversată anual la 27 martie. Instituită în 1961, la Viena, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale institutului. ITI a fost înfiinţat în 1948, la iniţiativa UNESCO, şi reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic.
Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări naţionale şi internaţionale de teatru, dar şi spectacole şi concerte, evenimente în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi.
Momentul cel mai importantă al manifestării rămâne însă, transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional e invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Mesajul, tradus în peste 50 de limbi, este citit spectatorilor înaintea reprezentaţiei din seara zilei de 27 martie, apoi este publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau, potrivit site-ului www.world-theatre-day.org.
În acest an, la cea de-a 70-a aniversare a Institutului Internaţional de Teatru, pentru a sublinia aspectul transcultural şi internaţional al teatrului şi al ITI, Consiliul Executiv ITI a selectat cinci personalităţi (câte una pentru fiecare regiune UNESCO: Africa, America, Ţările Arabe, Asia şi Europa) pentru a transmite un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului aşa cum indică www.uniter.ro şi www.world-theatre-day.org.
Într-un fragment din mesajul său (din partea regiunii America), scriitoarea şi jurnalista mexicană Sabina Berman afirmă: ” (…) Ce paradox! Azi, pe ultima treaptă a Umanismului – epoca numită Antropocen – era în care omul este forţa naturală care a schimbat şi schimbă cel mai mult planeta – misiunea teatrului este exact opusul a ceea ce a strâns împreună tribul atunci când teatrul se juca în adâncul peşterii: azi trebuie să ne salvăm legătura cu lumea naturală (…)”.
Simon McBurney, actor, scriitor, regizor de teatru din Marea Britanie, co-fondator „Theâtre de Complicite”, subliniază în mesajul transmis (din partea regiunii Europa): „(…) Mulţi sunt cei care spun că teatrul nu schimbă sau nu poate schimba nimic din toate acestea. Dar teatrul nu va pleca. Pentru că teatrul e un loc, sunt tentat să spun un refugiu. Unde oamenii se adună şi formează instantaneu comunităţi. Aşa cum am făcut dintotdeauna. Toate teatrele sunt de mărimea primelor comunităţi umane, de la 50 până la 14.000 de suflete. De la o caravană nomadă la o treime din Atena antică (…)”.
Regizoare de teatru Maya Zbib din Liban, interpretă, scriitoare, co-fondatoarea companiei de teatru „Zoukak” a transmis un mesaj (din parte Ţărilor Arabe) în care susţine: „(…) Azi, viteza informaţiei este mai importantă decât cunoaşterea, sloganurile sunt mai preţioase decât cuvintele, iar imaginile cadavrelor sunt mai venerate decât corpurile umane vii, adevărate. Teatrul are menirea de a ne aminti că suntem făcuţi din carne şi sânge, iar corpurile noastre au greutate. Rolul lui este acela de a ne trezi toate simţurile şi de a ne spune că nu trebuie să luăm şi să consumăm numai cu privirea. Teatrul este aici pentru a ne restitui puterea şi sensul cuvintelor, pentru a le fura discursul politicienilor şi de a-l repune la locul lui în arena ideilor şi a dezbaterilor, spaţiul viziunii colective (…)”.
Din partea regiunii Asia Pacific mesajul este semnat de regizorul şi actorul de teatru şi film din India, Ram Gopal Bajaj, academician, fost director al Şcolii Naţionale de Teatru din Delhi care subliniză că: „(…) azi nu forma teatrului se află în criză, ci conţinutul, ceea ce transmite. Trebuie să atragem omul de azi, pentru a salva planeta şi, implicit, ‘teatrul’. La nivel pragmatic, arta actorului şi spectacolele live trebuie să fie accesibile încă de la vârste mici, să fie incluse în educaţia primară. Astfel, generaţiile viitoare vor fi mai sensibile, mai generoase cu viaţa şi cu natura. Folosi
Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961,la Viena şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
De atunci în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului, ca un moment de afirmare a forţei de comunicare a artei scenice, ca mod de expresie a umanităţii, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice sau politice.
În fiecare an, de Ziua Mondială a Teatrului o personalitate din lumea teatrului sau din alt domeniu al culturii este invitat să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un mesaj internaţional, care se difuzează în lumea întreagă, în zeci de limbi. În decursul anilor acest mesaj a fost trimis de Jean Cocteau, Dmitri Şostakovici, Pablo Neruda, Richard Burton, Maurice Bejart, Luchino Visconti sau Peter Brook.
Anul acesta, mesajul internaţional este semnat de Anatoli Vasiliev un renumit regizor de teatru rus şi unul dintre cei mai importanţi regizori europeni contemporani.
Păpușile vintage cu chip de înger din colecția istoricului Lavinia Dumitrașcu pot fi admirate la Biblioteca Județeană Constanța în acest început de vară
Zeci de păpuși din porțelan, cu chipuri delicate și rochițe prețioase, ce amintesc de vremurile pline de farmec ale străbunicilor noștri, pot...
Vineri, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, începând cu ora 17.00, actorii Teatrului de Stat din Constanţa, împreună cu reprezentanţii Comunităţii Elene „Elpis”, vor organiza ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative care evocă meritele omului de cultură, Demostene Tranulis.
Teatrul Fantasio din Constanţa a fost construit în 1927 de către Demostene Tranulis, un filantrop constănţean de origine greacă.
Evenimentul va avea loc în prezenţa mai multor reprezentanţi ai Primăriei, dar şi ai membrilor familiei Tranulis, unii dintre ei veniţi special toacmai din Grecia.
Tot pe 27 martie, de la ora 19.00, constănţenii sunt invitaţi să urmărească premiera „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, în regia lui Marcel Ţop, un spectacol la care îşi vor da concursul 15 actori.
„Ceea ce transmite această piesă este că dragostea şi iubirea sunt cele mai importante lucruri care există”, spune directorul Teatrului de Stat, actriţa Dana Dumitrescu.
Regizorul Marcel Ţop, anunţă o viziune contemporană a comediei, aşa cum însuşi Shakespeare, prin opera sa, este mereu ancorat în contemporaneitate.
„Faceţi iubire, nu război!”, a declarat Ţop, care şi-a propus ca acest spectacol să fie jucat şi în vară în spaţii neconvenţionale, de exemplu în aer liber, pe plajă.
