Grecii din întreaga sărbătoresc astăzi Ziua Marelui NU. În urmă cu 85 de ani, premierul grec Ioannis Metaxas a refuzat ultimatumul dat de Benito Mussolini, refuzând astfel trecerea trupelor italiene pe teritoriul elen. Despre importanța momentului a vorbit consulul onorific al Greciei la Constanța, Excelența Sa Thedoros Skandalidis:
Momentul a fost marcat și la Constanța printr-o slujbă religioasă ținută la Biserica Greacă Schimbarea la Față din centrul istoric al municipiului. Președintele Comunității Elene Elpis Constanța, Traian Antoniadis:
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
În fiecare an, la data de 28 octombrie, Grecia marchează Ziua Marelui NU sau Ziua Demnităţii, considerată a doua sa Zi Naţională, în care grecii din întrega lume comemorează eroii căzuţi în lupta antifascistă.
Este ziua în care, în anul 1940, ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat premierului de atunci Ioannis Metaxas un mesaj de la Benito Mussolini prin care-i cerea acestuia „permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către „punctele strategice” din zonă, ceea ce însemna să se alăture fascismului. Premierul a refuzat cu un NU categoric, momentul marcând intrarea Greciei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pentru Grecia, ziua are, însă, și o importanță morală aparte, amintind de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
La Constanța, comunitatea elenă a marcat momentul, duminică, printr-o slujbă religioasă și un concert al Coralei Armonia, susținute la Biserica Greacă Metamorphosis din Zona Peninsulară, în prezența consulului onorific al Republicii Elene, Excelenta Sa Theodoros Skandalidis.
În exclusivitate pentru Radio Constanța, diplomatul a afirmat că sărbătoarea este un simbol:
Excelența Sa a adăugat că situația din urmă cu 84 de ani se repetă astăzi:
Evenimentele continuă în această seară, de la ora 18.30, la Teatrul Pentru Copii și Tineret din Constanța, unde va avea loc un concert de jazz, organizat de Comunitatea Elenă Elpis Constanța, Uniunea Armenilor din România sucursala Constanța și Uniunea Elenă din România.
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
Membrii Comunității Elene Elpis din Constanța au organizat, astăzi, un eveniment dedicat rezistenței antifasciste, în cel de-al doilea Război Mondial.
”Ziua Marelui NU” sau ”Ziua Demnității” este considerată a doua Sărbătoare Națională a Greciei și evocă momentul din 28 octombrie 1940, în care guvernul elen a refuzat pretențiile dictatorului italian Roberto Mussolini, fapt care a dus la declanșarea războiului între cele două state.
Evenimentul a fost comemorat la Muzeul de Artă din Constanța, unde a fost inaugurată și o expoziție de artă plastică pictoriței și scenografei de teatru Hristofenia Cazacu:
Această prezentare necesită JavaScript.
Copii și tineri, membri ai comunității elene din Constanța, au evocat ”Ziua Marelui NU”, în mesaje transmise în limbile română și greacă:
La manifestările de astăzi au fost prezenți: Ambasadorul Republicii Elene în România, Excelenta Sa Sofia Grammata, președintele Uniunii Elene din România, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, și Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis din Constanța.
Această prezentare necesită JavaScript.
Redactor și foto: Bogdan Comșa/ Redactor online: Adina Sîrbu
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
În data de 28 octombrie, Grecia serbează Ziua Demnităţii, considerată a doua sa Zi Naţională, și își comemorează eroii căzuţi în lupta antifascistă. Programul manifestării include un serviciu religios la Biserica Greacă Metamorphosis, urmat de un recital de poezie și expoziția artistului plastic Hristofenia Cazacu, la Muzeul de Artă Constanța.
Evenimentele sunt organizate de către Comunitatea Elena Elpis Constanța, împreună cu Ambasada Republicii Elene din România, pentru a celebra Ziua Marelui NU sau Ziua Demnității.
În ziua de 28 octombrie 1940, ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat generalului Ioannis Metaxas un mesaj de la Mussolini prin care îi cerea acestuia „permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către „punctele strategice” din zonă, adică nici mai mult, nici mai puțin decât să se alăture fascismului. Premierul a refuzat ferm, cu un NU categoric, care marchează de fapt, în esență, intrarea Greciei în cel de-al doilea război Mondial. Deviza lor a fost „Libertate sau moarte”, dând dovadă de o combativitate extraordinară și de un patriotism adevărat, fapt care l-a facut pe Churchill, urmărind desfășurarea luptelor, să spună: „nu grecii luptă ca eroii, ci eroii luptă ca grecii”.
Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte, întrucât aminteşte de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
Manifestările de astăzi încep la ora 11.00, cu un serviciu religios la Biserica Greacă Metamorphosis din Constanța, urmat de un moment poetic, de la ora 12,30, la Muzeul de Artă, în cadrul căruia copiii Comunității Elene vor recita poezii pe tema simbolului „NU”, și va fi prezentat un foarte scurt film despre istoria acestei zile istorice.
La Muzeul de Artă Constanța este deschisă și o expoziție deosebită: vor fi expuse operele de artă ale Hristofeniei Cazacu, pictor scenograf și scenograf la peste 150 de spectacole susținute pe scenele Operei Române din Iași, Operetei de Stat din București, Operei Naționale din București, Timișoara, Galați, Constanța, Botoșani și Craiova, pe scena Teatrului Național din Weimar, a Operei Naționale din Russe și a Operei Populare din Sarajevo, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii, China, Olanda și Luxemburg, activitate pentru care artista a obținut prestigioase premii și a fost distinsă cu Medalia „Meritul Cultural Clasa I”.
„Suntem onorați să vă avem ca oaspeți și vă așteptăm cu drag la sărbătorirea aceastei zile deosebite pentru istoria statului Elen”, a transmis Anton Antoniadis, Președintele Comunității Elene Elpis Constanța.
La manifestările de astăzi vor participa: ambasadoarea Republicii Elene în România, Excelenta Sa Sofia Grammata, și președintele Uniunii Elene din România, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol.
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, la ora 12.30, va avea loc vernisajul expoziției de pictură și scenografie HRISTOFENIA CAZACU. Expoziția va putea fi vizitată până pe 5 noiembrie 2023. Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate de către Comunitatea Elenă Elpis Constanța împreună cu Ambasada Republicii Elene din România pentru a celebra Ziua Marelui NU sau Ziua Demnității.
În data de 28 octombrie, Grecia serbează Ziua Demnităţii, considerată a doua sa Zi Naţională, ziua când Grecia își comemorează eroii căzuţi în lupta antifascistă.
Este ziua în care, în anul 1940, ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat generalului Ioannis Metaxas un mesaj de la Mussolini prin care îi cerea acestuia „permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către „punctele strategice” din zonă, adică nici mai mult, nici mai puțin decât să se alăture fascismului. Premierul a refuzat ferm cu un NU categoric și care marchează, în esență, intrarea Greciei în cel de-al Doilea Război Mondial.
Deviza lor a fost „Libertate sau moarte”, dând dovadă de o combativitate extraordinară și un patriotism adevărat, fapt ce l-a facut pe Churchill, urmărind desfășurarea luptelor, să spună: „Nu grecii luptă ca eroii, ci eroii luptă ca grecii”.
Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte: aminteşte de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
Avem plăcerea să vă invităm să fiți alături de membrii Comunității Elene Elpis Constanța, președintele Comunității, domnul Anton Antoniadis, ambasadorul Republicii Elene în România, Excelenta Sa doamna Sofia Grammata, președintele Uniunii Elene din România, deputatul Dragos Gabriel Zisopol, la evenimentele ce vor avea loc după cum urmează:
Sâmbătă, 28 octombrie, ora 11.00, serviciu religios la Biserica Greacă „Metamorphosis” Constanța.
Sâmbătă, 28 octombrie, ora 12.30, la Muzeul de Artă Constanța, unde vor fi expuse operele de artă ale doamnei Hristofenia Cazacu, pictor scenograf și scenograf la peste 150 de spectacole susținute pe scenele Operei Române din Iași, Operetei de Stat din București, Operei Naționale din București, Timișoara, Galați, Constanța, Botoșani și Craiova, pe scena Teatrului Național din Weimar, a Operei Naționale din Russe și a Operei Populare din Sarajevo, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii, China, Olanda și Luxemburg, distinsă cu premii în întreaga sa activitate, inclusiv cu Medalia „Meritul Cultural Clasa I”.
Copiii Comunității vor recita câteva poezii pe tema simbolului ,,NU”, va fi prezentat un foarte scurt film despre istoria acestei zile istorice și va fi organizat un mic bufet.
Încă o dată, suntem onorați să vă avem ca oaspeți și vă așteptăm cu drag la sărbătorirea aceastei zile, deosebită pentru istoria statului Elen – se arată în comunicatul semnat de Anton Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis Constanța.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Comunitatea Elenă Elpis Constanța
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
Comunitatea Elena Elpis Constanța împreună cu Ambasada Republicii Elene din România vor organiza în data de 28 octombrie 2023 un eveniment pentru a celebra împreună Ziua Marelui NU sau Ziua Demnității. În data de 28 octombrie, Grecia serbează Ziua Demnităţii, considerată a doua sa Zi Naţională, ziua când Grecia sărbătoreşte comemorând eroii căzuţi în lupta antifascistă.
Este ziua în care, în anul 1940 ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat generalului Ioannis Metaxas un mesaj de la Mussolini prin care acesta îi cerea acestuia “permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către “punctele strategice” din zonă, adică nici mai mult, nici mai puțin decât să se alăture fascismului. Premierul a refuzat ferm cu un NU categoric și marcheaza de fapt, în esență intrarea Greciei în cel de-al doilea război Mondial.
Deviza lor a fost “Libertate sau moarte” dând dovadă de o combativitate extraordinară și un patriotism adevărat, fapt ce l-a facut pe Churchill urmărind desfășurarea luptelor să spună : ”nu grecii luptă ca eroii, ci eroii luptă ca grecii” Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Aminteşte de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
Comunitatea Elenă Elpis Constanța, alături de președintele Comunității domnul Anton Antoniadis, ambasadorul al Republicii Elene în România excelența sa Sofia Grammata, președintele Uniunii Elene din România deputat Dragos Gabriel Zisopol, vor fi prezenți la evenimentele ce vor avea loc după cum urmează:
– Sâmbătă, 28 octombrie, ora 11.00, serviciu religios la Biserica Greacă Metamorphosis Constanța
– Sâmbătă, 28 octombrie, ora 12.30, în incinta Muzeului de Artă Constanța unde vor fi expuse operele doamnei Hristofenia Cazacu, pictor scenograf și scenograf la peste 150 de spectacole susținute pe scenele Operei Române din Iași, Operetei de Stat din București, Operei Naționale din București, Timișoara, Galați, Constanța, Botoșani și Craiova, pe scena Teatrului Național din Weimar, a Operei Naționale din Russe și a Operei Populare din Sarajevo, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii, China, Olanda și Luxemburg. Medaliată cu premii în întreaga sa activitate, inclusiv cu Medalia „Meritul Cultural Clasa I”
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
Pe data de 28 Octombrie, Republica Elenă sărbătorește cea de a doua Zi Națională. Aceasta, în amintirea dimineții zilei de 28 octombrie 1940, când ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a înmânat premierului grec Ioannis Metaxas un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.
Grecia menținuse relații prietenești cu Germania nazistă, în special în domeniul economic și premierul s-a așteptat poate la o reacție în sprijinul țării sale din partea aliatului Italiei.
Metaxas a respins ultimatumul cu cuvintele „Alors, c’est la guerre” („Ei bine, acesta e războiul”)
Dorința grecilor de a rezista a putut fi rezumată într-un singur cuvânt: Οχι (Ohi) – „Nu” în limba greacă.
După numai câteva ore, armata italiană a declanșat atacul împotriva Greciei din bazele deținute în Albania.
De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește „Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestări cultural-artistice, iar traficul este oprit.
În dimineața zilei de 28 octombrie 1940 s-a anunțat mobilizarea generală și unitățile militare se îndreptau spre front.
Orașele de coastă organizează parade navale, însă cel mai mult se sărbătorește în Atena și Salonic.
În acesta din urmă mai cu seamă pentru că este o triplă sărbătoare: ziua Sfântului Demetrios (patronul orașului), ziua în care a ieșit de sub dominația otomană și, nu în ultimul rând, Ziua marelui NU.
Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Amintește de valorile elene și, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește „Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestări cultural-artistice, iar traficul este oprit.
Cu aceasta ocazie, în Constanța, Uniunea Elenă din România , Comunitatea Elenă Elpis Constanța organizează un serviciu religios, un tedeum pentru pomenirea eroilor, eveniment ce va avea loc la biserica greacă Methamorphosis, începând cu ora 15.00.
DIALOGURI LA ZI | Un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență, înființat în cadrul Spitalului Județean. Dr. Adriana Câmpeanu, medic primar stomatolog, invitată în emisiune
Constănțenii vor avea la dispoziție, cel mai probabil din luna iunie, un serviciu permanent de asistență stomatologică de urgență în cadrul...
Până la 1 august, pe aleea din fața Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, putem descoperi expoziția outdoor „Monarhie și Constituționalitate, România și Dobrogea în timpul lui Carol I”
“Din tot ceea ce am citit, din tot ceea ce am parcurs de-a lungul timpului, în special presa de epocă, din România, dar mai ales din...
Aceasta, în amintirea dimineții zilei de 28 octombrie 1940, când ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a înmânat premierului grec, Ioannis Metaxas, un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.
Grecia menținuse relații prietenești cu Germania Nazistă, în special în domeniul economic și premierul s-a așteptat, poate, la o reacție în sprijinul țării sale din partea aliatului Italiei. Metaxas a respins ultimatumul cu cuvintele „Alors, c’est la guerre” („Ei bine, acesta e războiul”). Dorința grecilor de a rezista a putut fi rezumată într-un singur cuvânt: Οχι (Ohi), „Nu” în limba greacă. După numai câteva ore, armata italiană a declanșat atacul împotriva Greciei din bazele deținute în Albania.
De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește „Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestații cultural-artistice, iar traficul este oprit. Orașele de coastă organizează parade navale, însă cel mai mult se sărbătorește în Atena și Salonic. În acesta din urma mai cu seamă pentru că este o triplă sărbătoare: ziua Sfântului Demetrios – patronul orașului, ziua în care a ieșit de sub dominația otomană și nu în ultimul rând, Ziua Marelui „NU”.
Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Amintește de valorile elene și, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
Cu aceasta ocazie, în Constanța, Comunitatea Elenă „Elpis”, va organiza un serviciu religios, duminică , 27 octombrie 2019, ora 12.30 la Biserica Greacă ’’Metamorphosis’’, spre amintirea celor căzuți în acele lupte.