Forţele Navale Române anunţă că vor participa sâmbătă, 24 ianuarie, la ceremoniile militare şi religioase organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române în garnizoanele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag şi Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis vineri Statul Major al Forţelor Navale, în municipiul Constanţa, marinarii militari vor fi prezenţi în Piaţa Ovidiu, începând cu ora 10:00, la ceremonia militară desfăşurată în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale, iar la Mangalia, activităţile vor avea loc la Complexul Monumental din Piaţa Republicii, la aceeaşi oră.
‘Marinarii militari din garnizoanele Brăila, Tulcea şi Babadag au desfăşurat o serie de activităţi pentru a sărbători Unirea Principatelor Române. Astfel, joi, 22 ianuarie, la Muzeul Brăilei ‘Carol I’ s-a organizat Simpozionul ‘167 de ani de la Unirea Principatelor Române’, iar vineri, 23 ianuarie, la Cercul Militar din garnizoana Tulcea şi la sediul Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag au avut loc concursuri sportive, precum şi prezentări tematice’, mai reiese din comunicat.
De asemenea, marinarii militari din garnizoanele Flotilei Fluviale vor participa la ceremoniile militare de la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Brăila, începând cu ora 9:00, din Piaţa Tricolorului din Tulcea şi de la Monumentul Eroilor din Babadag, începând cu ora 10:00.
În Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale vor fi prezenţi la ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, care va avea loc la ora 10:00, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei Române.
CONSTANȚA: Ziua Internațională a Profesorului de Franceză 2025, un eveniment plin de emoție
Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de limbă franceză și oricui a avut o relație deosebită cu un dascăl ce și-a pus amprenta asupra personalității sale.
20 noiembrie 2025 este data la care se serbează, începând din anul 2019, dascălii ce formează inimoasa comunitate a profesorilor de limba franceză de pretutindeni.
Evenimentul este coordonat la nivel mondial de Federația Internațională a Profesorilor de Limba Franceză -FIPF- și are rolul de a onora promotorii limbii și culturii franceze și de a consolida legăturile dintre cadrele didactice și elevi. Tema din acest an este Chanter, jouer, enseigner: la francophonie en musique.
Alianța Franceză din Constanța a inițiat proiectul „En chair et en pixel – le modèle de professeur de français aujourd’hui”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Casa Corpului Didactic Constanța, Asociația Română a Profesorilor de Franceză -filiala Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța și Universitatea „Ovidius” Constanța. Acesta este deschis atât participanților din județul de la malul Mării Negre, cât și celor din țară. Elevii și studenții au fost îndemnați să își exprime gândurile legate de relația pe care o au cu profesorul de limba franceză în limbajul care le este cel mai la îndemână: culorile, cuvintele sau sunetele. Astfel, lucrările participanților sunt structurate pe trei secțiuni: creație plastică, creație literară, creație muzicală, cu mențiunea că se pot integra tehnologii digitale printr-o utilizare responsabilă și onestă.
Vernisajul expoziției de creații plastice și spectacolul în care vor fi prezentate creații literare și muzicale va avea loc joi, 20 noiembrie 2025, ora 12, în aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”.
Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de limbă franceză și oricui a avut o relație deosebită cu un dascăl ce și-a pus amprenta asupra personalității sale.
La 15 noiembrie se marchează Ziua scafandrilor militari și Ziua scafandrului român.
În 1976, a avut loc transformarea Grupului 279 Scafandri, înființat la 15 noiembrie 1967, în Grup Scafandri de Luptă, devenind parte a Centrului de Scafandri, potrivit portalului www.centruldescafandri.ro.
Marele Stat Major, prin Dispoziția din 6 octombrie 1976 transmisă Comandamentului Marinei Militare, anunță înființarea Centrului 39 Scafandri, dislocat în Constanța și subordonat Comandamentului Marinei Militare, începând cu data de 1 octombrie 1976. Centrul 39 Scafandri a luat ființă prin dizolvarea Grupului 279 Scafandri din garnizoana Mangalia, tehnica și efectivele grupului intrând în compunerea Centrului.
Prin Hotărârea Guvernului din 21 iulie 1993, Centrul 39 Scafandri a fost autorizat ca organism unic de brevetare, pregătire și perfecționare a scafandrilor profesioniști din țară, din același an restructurându-și și diversificându-și activitățile, prin executarea de lucrări cu scafandri la nave, cheiuri și structuri imerse; formarea și atestarea personalului medical de specialitate; desfășurarea activității de cercetare științifică pentru realizarea de mijloace tehnice și tehnologii de lucru sub apă. În 1998, Centrul de Scafandri a fost acceptat ca membru în Grupul de Lucru pentru Standardizarea Problemelor de Scufundare (UDWG), structură coordonată de Agenția Navală de Standardizare a NATO, iar un an mai târziu a fost inclus în ATP 67 B – Manual de Salvare de pe Submarine.
Începând cu anul 2016, cu avizul favorabil al Serviciului Istoric al Armatei, Ziua Aniversară a Centrului 39 Scafandri, Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român este modificată din data de 1 octombrie în data de 15 noiembrie. Potrivit documentelor de arhivă, se confirmă înființarea Centrului 39 Scafandri între 1-30 octombrie 1976, prin dizolvarea și transformarea Grupului 279 Scafandri, preluând în componența sa tehnică și efectivele acestuia, conform portalului https://www.mangalianews.ro/.
Printre realizările extraordinare ale scafandrilor militari se remarcă: prima scufundare în saturație cu amestecuri heliu-oxigen, la adâncimea de 301 m (1981), prima scufundare în saturație după o tehnologie proprie cu amestecuri heliu-oxigen la adâncimea de 350 metri (1982), prima scufundare în saturație după o tehnologie proprie cu amestecuri azot-oxigen (februarie 1983), omologarea unei tehnologii de scufundare în saturație cu amestecuri azot-oxigen și recordul național de adâncime, la 500 metri, prin scufundare în saturație, executată în perioada 25 septembrie – 9 octombrie 1984, potrivit volumului ‘Calendarul Tradițiilor Militare’ (2010) și portalului www.centruldescafandri.ro.
În anul 2020, Ziua scafandrilor militari și a scafandrului român a fost marcată prin organizarea unei ceremonii festive, în portul Constanța, de Divizionul 175 Nave Scafandri de Luptă ‘Comandor Constantin Scarlat’, pentru a cinsti memoria întemeietorului scafandreriei române moderne, Constantin Scarlat, fost cercetător și cadru militar al Marinei Militare Române, potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN). Personalitatea comandorului Constantin Scarlat a marcat întemeierea și dezvoltarea scafandreriei române moderne. A fost cercetătorul subacvatic care a inițiat scufundarea autonomă cu aparat autonom de respirat sub apă, punând bazele primei unități de scafandri din Marina Militară Română, în 1967, și ale unui sector de cercetare a acestui domeniu, în 1969. Tot lui i se atribuie meritul realizării primei hărți a reliefului submarin și a resurselor platoului continental al Mării Negre. A fost ofițer secund pe nava de cercetări și intervenție cu scafandri de mare adâncime ‘Emil Racoviță’ (1977-1979) și după 1980 a lucrat ca specialist scafandru la bordul navelor românești de pescuit oceanic din Oceanul Atlantic, potrivit sursei citate.
În baza Hotărârii Guvernului din 21 iulie 1993, Centrul 39 Scafandri a fost autorizat ca organ unic de brevetare, pregătire și perfecționare a scafandrilor profesioniști din țară.
Începând cu anul 1993, Centrul 39 Scafandri și-a restructurat și diversificat activitățile precum: desfășurarea de lucrări cu scafandri la nave, cheiuri și structuri imerse; formarea și atestarea personalului medical de specialitate; derularea activităților de cercetare științifică pentru realizarea de mijloace tehnice și tehnologii de lucru sub apă, potrivit https://www.centruldescafandri.ro/scurt-istoric/.
În 1994, pe fondul perfecționării structurilor organizatorice din Marina Militară, Centrul 39 Scafandri devine Brigada de Submarine și Scafandri, având în subordine o unitate de scafandri de mare adâncime, o unitate de scafandri de luptă și submarinul ”Delfinul”. În Comandamentul brigăzii a funcționat o Școală de scafandri și un Laborator Hiperbar. Unitatea de scafandri de mare adâncime avea în înzestrare navele ”Emil Racoviță” și ”Grigore Antipa”, dotate cu echipamente de scufundare și lucru până la adâncimi de 120 metri, respectiv 250 metri.
Anul 1998 a însemnat revenirea la titulatura ”Centrul 39 Scafandri”, iar unitățile de scafandri de mare adâncime și de scafandri de luptă din subordine au fuzionat, rezultând Divizionul 175 Nave Scafandri.
Secția Scafandri de Luptă din Divizionul 175 a devenit, în decembrie 2014, Secția Scafandri de Luptă și Operații Speciale cu indicativul UM 02014, iar din mai 2016 s-a transformat în Divizionul 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale, în subordinea Centrului 39 Scafandri. Data de 1 noiembrie 2019 avea să reprezinte intrarea Divizionului 176 Nave Scafandri de mare adâncime în compunerea Centrului 39 Scafandri, iar de la 13 august 2020, Divizionul 175 Nave scafandri de luptă primește denumirea oficială de Divizionul 175 Nave scafandri de luptă ”Comandor Constantin Scarlat”.
În cei peste 50 de ani de existență, Centrul 39 Scafandri a plătit un greu tribut misiunilor dificile desfășurate pe teritoriul național sau în teatre externe de operații prin pierderea a 19 eroi care și-au închinat viața acestei importante arme a Armatei Române, potrivit www.centruldescafandri.ro.
Lupta pentru reducerea deceselor cauzate de cea mai răspândită boală infecțioasă, care ucide adulți și copii, nu a fost niciodată mai urgentă. În 2023, pneumonia a curmat viața a 2,5 milioane de persoane, inclusiv 610.000 de copii sub cinci ani, conform Raportului Global Burden of Disease citat pe pagina https://stoppneumonia.org/.
Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei 2025 atrage atenția că pneumonia este principala cauză infecțioasă de deces infantil.
Având în vedere că populația îmbătrânită, urbanizarea și poluarea aerului cresc povara infecțiilor respiratorii și riscul unui alt vârf pandemic asemănător COVID-19, amenințarea pneumoniei persistă pe tot parcursul vieții, provocând moartea a milioane de oameni în prezent și supunând mult mai mulți riscului de deces atunci când va lovi următoarea pandemie, argumentează pagina Coaliției Every Breath Counts.
Copiii mici și vârstnicii sunt cei mai expuși riscului. Copiii care trăiesc în zone cu rate scăzute de vaccinare și malnutriție sau în case care utilizează combustibili poluanți pentru gătit și încălzire sunt deosebit de vulnerabili. Din totalul deceselor cauzate de pneumonie la copii 60% sunt atribuite malnutriției. În plus, mai mult de unul din patru decese cauzate de pneumonie în rândul adulților cu vârsta peste 70 de ani sunt atribuite poluării aerului și fumatului, arată sursa citată.
Pentru a concentra atenția lumii asupra problemelor vitale, membrii Coaliției Every Breath Counts votează în fiecare an o temă. ‘Supraviețuirea copilului’/ ‘Child Survival’ este tema Zilei Mondiale a Pneumoniei 2025, evidențiind faptul că pneumonia este principala cauză infecțioasă de deces infantil. Multe țări nu vor atinge Obiectivul de Dezvoltare Durabilă pentru supraviețuirea copiilor fără a se asigura că toți copiii lor sunt protejați de pneumonie printr-o nutriție bună, aer curat, vaccinare și acces la diagnostic și tratament rapid, inclusiv cu antibiotice și oxigen, dacă este necesar.
În toamna anului 2025, Coaliția Every Breath Counts a dat publicității Tabelul de bord pentru vaccinul pneumococic (PCV), care prezintă cele 20 de țări în care creșterea vaccinării PCV poate salva viețile celor mai mulți copii.
Vaccinul pneumococic conjugat (PCV) și vaccinul Haemophilus influenzae tip B (Hib), care vizează principalele cauze bacteriene ale pneumoniei infantile, precum și vaccinurile împotriva difteriei, tetanosului și pertussisului (DTP), rujeolei (MCV), gripei și COVID-19 sunt cele mai eficiente metode de imunizare împotriva pneumoniei. Extinderea acestui ‘coș’ de vaccinuri pentru combaterea pneumoniei a contribuit la o scădere cu 56% a deceselor cauzate de pneumonie infantilă, de la aproximativ 1,4 milioane în 2000 la 610.000 în 2023. În plus, acum sunt disponibile noi vaccinuri care vizează o cauză principală a pneumoniei virale – virusul sincițial respirator sau VSR – și un vaccin pentru prevenirea unei cauze bacteriene principale a pneumoniei – klebsiella pneumoniae – este în curs de dezvoltare.
Însă, în ciuda progreselor recente, există încă lacune masive în acoperirea acestor vaccinuri – în special pentru PCV. Unul din trei copii sub 5 ani, la nivel global, încă nu este protejat, iar mai mult de jumătate din decesele infantile cauzate de pneumonie au loc în țări fără acoperire vaccinală sau cu acoperire scăzută împotriva pneumoniei. În plus, 20 de țări nici măcar nu oferă vaccinul PCV, inclusiv unele cu povara grea a deceselor infantile cauzate de pneumonie – China, Egipt, Guineea, Siria, Thailanda, Ucraina, Venezuela și Vietnam, conform https://stoppneumonia.org/.
Tabelul de bord al vaccinului pneumococic Every Breath Counts clasifică cele 20 de țări în care se află marea majoritate a copiilor ale căror decese ar putea fi prevenite prin acoperire completă cu PCV, conform Instrumentului Lives Saved (LiST). Acesta constată că între 2025 și 2030, 120.000 de decese infantile ar putea fi prevenite cu o acoperire de 90% cu PCV, reprezentând un procent masiv de 80% din totalul vieților suplimentare care ar putea fi salvate cu o acoperire completă cu PCV pe parcursul acestei perioade. Acești copii se află în statele Nigeria, Chad, Somalia, India, Guineea, Angola, Egipt, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Ethiopia, Irak, Indonezia, China, Vietnam, Afghanistan, Pakistan, Madagascar, Mali, Mozambique și Cameroon, din care 13 sunt eligibile pentru sprijin financiar și tehnic din partea Gavi, Alianța pentru Vaccinuri, în timp ce 11 sunt vulnerabile sau afectate de conflicte, potrivit Băncii Mondiale.
Every Breath Counts solicită tuturor celor 20 de guverne să protejeze 90% dintre copiii lor cu PCV, ca strategie critică de acțiune pentru supraviețuirea copilului, în timp ce se apropie termenul limită al Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) din 2030. Agențiile globale de vaccinare și umanitare ar trebui să acorde prioritate furnizării de informații și resurse, acolo unde este cazul, pentru a ajuta aceste țări să atingă acest obiectiv, subliniază Coaliția.
Între cele mai importante evenimente ale Zilei mondiale de luptă împotriva pneumoniei 2025 se numără: A 5-a Conferință Globală pentru Ziua Mondială a Pneumoniei, cu tema ‘Îmbunătățirea diagnosticului, gestionarea nevoilor de oxigen și combaterea rezistenței la antibiotice’ (Guatemala, 12 noiembrie), prezentarea noului modul VIEWHub (https://view-hub.org/) privind vaccinarea împotriva virusului sincițial respirator (VRS) și a Infograficului One Health Trust, care expune impactul vaccinării împotriva pneumoniei asupra reducerii rezistenței antimicrobiene (AMR), precum și Lansarea PATH a primelor Coaliții CSO pentru Accesul la Oxigen Medical în Zambia, Kenya, Malawi și Tanzania.
Din 1982, la iniţiativa UNESCO, anual la data de 29 aprilie, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”.
Constănțenii au avut parte de o seară vibrantă, duminică 27 aprilie, în avans, pe scena Casei de Cultură, la inițiativa balerinei Elena Vasile, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, totodată antreprenor cultural:
Anul acesta s-au aflat pe scenă balerinii de la Teatrul Național „Oleg Danovski ”, Corpul de Balet „Messapica” din Italia, Trupa All In One Dance , Blue Moon, Aurora Bertolozzi, Ansamblurile: Elpis, Vanghilismo, Brâulețul. Elena Vasile își dorește ca manifestarea să continue și anul viitor:
Iubitorii de balet clasic sunt așteptați la spectacolul „Don Quijote”, sâmbătă 17 mai,ora 19.00, spectacol inclus în manifestarea Zilele Constanței. Se vor afla pe scenă balerinii Teatrului de Balet din Sibiu.
11 februarie – „Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112″; numărul pan-european de urgenţă 112 poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene.
Despre munca în dispeceratul integrat 112, care funcționează la ISU Dobrogea, Cecilia Pătrăhău a stat de vorbă cu Oana Manoilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.