Centrul oraşului Tulcea găzuiește de vineri seara, proiecţiile cinematografice oferite în cadrul evenimentului ‘Caravana filmului românesc’, organizat de asociaţia CineCultura şi susţinut financiar de Primăria municipiului.
Filmul care a deschis evenimentul, la ora 20.30, a fost ‘Nasty’, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, iar sâmbătă, la ora 19.30, va fi un recital umoristic susţinut de Vasile Muraru şi Valentina Fătu, precum şi proiecţia peliculei ‘Ultimul corupt din România’, regizat de Sergiu Nicolaescu.
‘Toate filmele se înscriu în repertoriul nostru de suflet şi pe toate le prezentăm cu aceeaşi bucurie pe tot parcursul caravanei. Sunt filmele noastre de suflet pe care le apreciem şi vrem să le redăm spectatorilor, să se rebucure şi să-şi reamintească de marile creaţii cinematografice româneşti’, a declarat preşedintele asociaţiei CineCultura şi coordonatorul caravanei, Roxana Buşu.
Duminică, începând cu ora 19.30, centrul oraşului va găzdui un concert susţinut de Ducu Bertzi şi invitatul său Constantin Neculae, momentul artistic fiind urmat de proiecţia filmului ‘Balul de sâmbătă seara’, regizat de Geo Saizescu.
În următoarele trei seri, Caravana filmului românesc va oferi publicului din Tulcea, începând cu ora 20.30, filme pentru copii regizate de Elisabeta Bostan şi Ion Popescu – Gopo, iar joi seara evenimentul se va încheia cu proiecţia filmului ‘Magnatul’ regizat de Şerban Marinescu, invitaţii speciali ai serii fiind Dorel Vişan şi regizorul filmului.
Caravana filmului românesc este un eveniment organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Uniunii Cineaştilor din România, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi cu sprijinul Arhivei Naţionale de Filme.
Scopul caravanei este de a aduce un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, în cei 11 ani de existenţă evenimentul ajungând în 45 de oraşe şi prezentând filme unui număr aproximativ de 200.000 de spectatori.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Ieri, în jurul orei 20:30, la vărsarea Dunării în mare, în zona Sfântu Gheorghe, o ambarcațiune de agrement cu 4 persoane la bord s-a răsturnat la circa 70 de metri de mal, informează ANR.
Căpitanul de port Emil Cernamorit, din cadrul Oficiului de Căpitănie Sfântu Gheorghe, a reacționat prompt, intervenind operativ cu ambarcațiunea din dotare pentru salvarea celor patru persoane căzute în apă.
Faptul că toate purtau veste de salvare a contribuit esențial la prevenirea unei tragedii.
Niciuna dintre persoanele salvate nu a necesitat îngrijiri medicale.
Cei patru turiști implicați în eveniment sunt din județul Prahova și se aflau în vacanță la Sfântu Gheorghe.
Din primele cercetări, cauza evenimentului este o greșeală de manevră, ambarcațiunea fiind surprinsă de valuri din lateral, ceea ce a dus la răsturnarea acesteia.
Ambarcațiunea a fost adusă și acostată în siguranță la mal.
De luni, 1 iulie 2024, proprietarii de câini și pisici care locuiesc la case, inclusiv în suburbia Tudor Vladimirescu, se pot programa telefonic pentru a-și steriliza gratuit animalul de companie, informează Primăria Tulcea.
Aceasta este o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de pe raza municipiului Tulcea ce vine ca o continuare a unui proiect câștigător în cadrul primei sesiuni de Bugetare Participativă (din 2022), intitulat ,,Sterilizare 240 câini și pisici”, diferența fiind că în acest an sunt vizați proprietarii de animale de companie care locuiesc la case.
Primăria Tulcea a alocat suma de 50.000 lei pentru această campanie, ce va permite efectuarea unui număr de 210 sterilizări.
Operațiile se vor face pe bază de programare (tel: 0740.758.143, 0371.237.353), dar fiecare deținător va putea înscrie un număr maxim de 3 animale (câini și/sau pisici).
Operațiile vor avea loc în incinta clinicii DMA VETLAND, situată pe strada Barajului nr. 4.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a efectuat, joi, o vizită la staţia de monitorizare a sturionilor din Tulcea şi a participat la lansarea de puieţi de sturion în Dunăre, subliniind că este o specie protejată şi prioritară nu doar pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană.
‘M-am bucurat să fac astăzi o vizită şi la staţia de monitorizare a sturionilor, pe care am construit-o din fonduri europene în cadrul unui proiect finanţat prin POIM. Am avut bucuria să eliberez câteva exemplare de sturion în Dunăre, specie prioritară nu doar pentru Tulcea, nu doar pentru România, ci pentru întreaga Uniune Europeană, speciile de sturion fiind protejate, fie că discutăm despre morun, despre nisetru, despre păstrugă sau despre cegă. Garda Naţională de Mediu tocmai ce a terminat un control tematic legat de combaterea braconajului piscicol şi sper astăzi să putem concluziona la sfârşitul zilei că toate proiectele evoluează aşa cum ne dorim, că nu vom pierde banii europeni şi că ne atingem obiectivul zilnic, acela de a ne asigura că Delta e într-o stare mai bună’, a spus ministrul Mircea Fechet.
Prezent la eveniment, guvernatorul Deltei Dunării, Bogdan Bulete, a subliniat că investiţia de la staţia de monitorizare a sturionilor este o investiţie unicat, spunând că în fapt este o staţie de reproducere artificială care permite dezvoltarea unei capacităţi de susţinere a speciilor periclitate sau care sunt în stare avansată de a fi lipsă din inventarul Deltei Dunării.
Comisarul-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Rudolf Corlan, a vorbit despre rezultatele celor mai recente controale privind braconajul piscicol.
‘Garda de Mediu a finalizat cea mai amplă acţiune pe perioada prohibiţiei de combatere a fenomenului de braconaj. Rezultatele sunt interesante pentru Garda de Mediu, dar sunt problematice pentru ce exprimă. Garda de Mediu a confiscat peste 24 kilometri de setci, respectiv utilaje folosite în domeniul braconajului, am confiscat o jumătate de tonă de peşte, am verificat peste 1.300 de autovehicule, am confiscat trei ambarcaţiuni. Garda de Mediu continuă aceste acţiuni’, a spus Andrei Rudolf Corlan.
În programul ministrului Mircea Fechet de joi din Tulcea sunt şi deplasări în zona reconstruită ecologic în 2015 din Carasuhat /Mahmudia, zona lacului Uzlina – zonă propusă de decolmatare prin proiect PNRR, canal centura Furtuna, zona de reconstrucţie ecologică realizată prin proiectul ‘Salvaţi nurca europeană!’.
Operatorii navelor de croazieră fluvială au găsit soluţii alternative pentru turiştii străini care ajung în România şi vor să vadă Delta Dunării, însă deocamdată niciun armator nu a stabilit vreo acostare în porturile tulcene, din cauza proximităţii cu războiul declanşat de Rusia în Ucraina.
În anii premergători pandemiei, în luna martie, operatorii turistici făceau public numărul navelor de croazieră fluvială care urmau să acosteze în porturile din judeţ, cel puţin 250 pe an, însă pandemia şi războiul din Ucraina i-au obligat să găsească soluţii alternative, iar anul acesta nicio navă nu mai acostează în judeţ, potrivit datelor furnizate de turoperatorii tulceni.
„Aş prefera să fim rezervaţi în a face o estimare cu privire la numărul de acostări (din porturile tulcene, n.red.). Ce pot să vă spun este că au fost armatori care şi-au manifestat interesul de a naviga către porturile din Delta Dunării, Tulcea, Sfântu Gheorghe sau Sulina”, a declarat managerul societăţii care operează navele de croazieră fluvială, Leontin Şerbănescu.
Numărul navelor de croazieră fluvială care au acostat anul trecut în judeţ a fost de cel puţin cinci ori mai mic decât cel din anii anteriori pandemiei şi războiului din Ucraina.
„În primăvara anului trecut, am avut un început bun, 40-50 de acostări (în porturile tulcene, n.red.), după care în urma dronelor care au căzut în porturile ucrainene, armatorii navelor de pasageri au decis să nu mai navige spre Tulcea şi atunci am folosit varianta acostării la Brăila ca cea mai bună soluţie pentru ca turiştii străini să viziteze Delta. Din Brăila, i-am transportat cu autocarele la Tulcea, unde s-au îmbarcat şi au efectuat programul turistic clasic”, a explicat managerul Leontin Şerbănescu.
Anul trecut, firma a folosit şi portul Feteşti pentru acostarea navelor de croazieră fluvială, astfel încât cele 250 de nave care ar fi urmat să se oprească în porturile tulcene s-au împărţit între cele două zone din amonte.
„Nu este o schimbare majoră care să ne ducă la concluzia că s-au înregistrat pierderi. Industria a găsit o soluţie în aşa fel încât programele planificate să se desfăşoare în condiţii speciale. Nu vorbim de pierderi, pentru că numărul de acostări este în continuare comparabil cu cel din 2017, 2018, 2019, înainte de război şi de pandemie”, a mai spus Leontin Şerbănescu.
El a apreciat lucrările derulate în ultimii ani în Portul Tulcea şi a precizat că primii turişti de pe navele de croazieră fluvială vor ajunge la Tulcea pe data de 9 aprilie pentru a vizita Delta, după ce nava se va opri în Portul Constanţa.
Primele nave de croazieră fluvială care aveau la bord turişti din Occident au ajuns în Delta Dunării la începutul anilor 2000. În baza solicitărilor primite din partea turiştilor străini, agenţii economici tulceni le oferă acestora plimbări în Delta Dunării, în timpul cărora pot gusta mâncărurile tradiţionale sau pot vedea spectacole folclorice susţinute de ansambluri din judeţ. În oferta turiştilor de pe navele de croazieră se află şi excursiile la Mănăstirile Saon, Celic-Dere şi Cocoşu, la Basilica Paleocreştină din Niculiţel, precum şi vizite la muzeele de artă din municipiu.
În anul 2017, numărul navelor de croazieră care au acostat în porturile din judeţ a fost de circa 325, potrivit datelor oficiale.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Panică încomuna Dăeni, din judeţul Tulcea, după ce un tânăr a intrat în lacul de la Carieră şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Tragedia s-a petrecut ieri, în jurul orei 15.00.
Imediat au fost alertate autorităţile, însă intervenţia lor a fost îngreunată de faptul că a început o ploaie torenţială. La faţa locului au fost mobilizate o ambulanţă şi un elicopter SMURD.
Căutările tânărului au fost reluate în această dimineaţă. Vom reveni cu amănunte.
De pe data de 20 martie, se ridică prohibiția la știucă, dar începe cea la şalău şi biban, pe teritoriul ARBDD.
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75/27.01.2023 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor cu nr. 10/235 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2023.
Conform sursei citate, prezentul Ordin instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.
Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.
Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai 2023 inclusiv.
Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe şi lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.
Se declară zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), următoarele:
– Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 şi până la confluenţa cu Canalul Răducu, tot timpul anului;
– Lacul Gâsca din Complexul Somova – Parcheş, tot timpul anului;
– Lacurile Erenciuc şi Zmeica, tot timpul anului;
– Canalul Bărbosu (canal care face legătura între Canal Cardon şi Canal Letea);
– Canalul de legătură Lopatna, zona cuprinsă între lacul Matiţa şi lacul Merhei, în perioada 7 iunie – 1 noiembrie, pentru pescuitul recreativ-sportiv;
– Cursul vechi al Braţului Sf. Gheorghe, în zonele cuprinse între km 16-20, 29-44, 49-58, 64-84, tot timpul anului.
– Braţul Sf. Gheorghe de la Km 22 – 25, pe o durată de 60 de zile în perioada 1 martie-30 martie 2023 şi 15 octombrie – 13 noiembrie 2023, cu excepţia pescuitului scrumbiei fără a aduce atingere art. 7 lit. a);
– Canalul dintre lacul Puiu şi lacul Roşu de pe teritoriul RBDD, tot timpul anului;
– Pe braţul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 20 martie – 18 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepţie pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiţie prevăzute în prezentul ordin.
– Fluviul Dunărea, zonele Mm 53 – 54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65,5, Mm 67 – 68,5 (Groapa Catargului şi Pluton), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 29 aprilie inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepţie pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiţie prevăzute în prezentul ordin.
– se interzice pescuitul cu setci în perioada 9 aprilie – 30 noiembrie inclusiv, în zona marină din perimetrul Rezervaţiei Biosferei ,,Delta Dunării”, zona cuprinsă între Zătonul Mare – zona strict protejată Sacalin Zătoane din UAT Sfântu Gheorghe, canal Periteaşca – limită zonă strict protejată Periteaşca Leahova din UAT Murighiol, în perimetrul de traseul liniei de mal şi izobata 20 m, având următoarele coordonate geografice (ETRS89):
440 38’13.67″ N ; 290 11’29.11″E
440 40’35.49″N; 290 20’30.49″ E
440 48’21.83″N; 290 19’27.84″ E
440 46’12.25″N; 290 08’20.08″ E
– Zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei ,,Delta Dunării” (RBDD), inclusiv zonele renaturate Zaghen şi Carasuhat, tot timpul anului.
Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial, al următoarelor speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice vii, după cum urmează:
– ştiuca, de la data intrării în vigoare a prezentului Ordin până la data de 20 martie, fără a aduce atingere prevederilor art. (1);
– şalăul şi bibanul în perioada 20 martie -7 iunie inclusiv;
– racul (Astacus leptodactylus) pentru femele, în perioada 1 ianuarie – 9 aprilie, inclusiv şi 1-30 septembrie şi 1 noiembrie – 10 decembrie inclusiv, iar pentru masculi, în perioada 1-30 septembrie şi 1 noiembrie – 10 decembrie inclusiv, pe teritoriul RBDD;
– linul (Tinca tinca), în perioada 7 iunie – 6 iulie inclusiv, pe teritoriul RBDD;
– sturionii tot timpul anului cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific.
Pe teritoriul RBDD, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor ştiucă, şalău, somn şi crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii (catch & release), cu reţinerea unui singur exemplar/zi, dar nu mai mare de 3 kg, dintr-o singură specie.
Din prevederile Ordinului privind prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ/sportiv al speciilor de rizeafcă şi scrumbie de Dunăre, aceasta se stabileşte pe sectoare, astfel (Art. 7):
– pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 20 martie – 29 martie 2023 inclusiv;
– pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 de zile, în perioada 24 martie – 7 aprilie 2023 inclusiv;
– pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 km în largul mării şi pe un coridor lat de 2 km socotit câte 1 km de o parte şi de alta a axului braţelor Sfântu Gheorghe şi Sulina, în faţa braţului Chilia, lăţimea coridorului interzis este de 1 km spre sud de axul braţului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;
– în sezonul de pescuit al scrumbiei, capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.
Potrivit Art. 8., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei, folosind maximum 2 setci, în perioada 5 aprilie – 14 aprilie 2023 inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;
Potrivit Art. 10 din prezentul Ordin, caracteristicile tehnice şi condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1369/2018 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale.
Ordinul privind prohibiţia pescuitului în anul 2023 interzice:
– utilizarea beam-traulului şi a dragei hidraulice pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” de la mal până la izobata de 20 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la graniţa cu Ucraina (45°11’N) până la Cap Midia (44°20’N).
– folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, complexul Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv şi când cota Dunării la Tulcea este sub 100 cm şi a setcilor când cota fluviului Dunărea, în dreptul localităţii Tulcea, este sub 50 cm;
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, în perioada 7 iunie – 30 septembrie inclusiv, cu excepţia setcilor compuse având latura ochiului plasei de a=70/100 mm, 2a= 140/200 mm;
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Somova Parcheş, Razim – Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului;
– pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” este interzis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate.
– pescarii ce desfăşoară activităţi de pescuit recreativ/sportiv pe teritoriul RBDD nu pot transporta o cantitate mai mare de peşte mai mare de 10 kg/pescar sau 15 kg/familie, indiferent de numărul de zile în care au desfăşurat activitatea.
Asociația „Voluntari în Europa” a cerut sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Tulcea pentru a transporta cadouri donate de oamenii din întreaga Uniune Europeană pentru locuitorii din Delta Dunării.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea au ajutat la descărcarea acestora și la depozitarea pe o navă de pasageri ce a plecat către zona de nord a Deltei Dunării unde copii și bătrânii în nevoie îl așteaptă pe Moș Crăciun, a transmis ISU Delta Tulcea.
În cadrul campaniei „Super Eroi de Crăciun”, ce a ajuns la final în judetul Tulcea, două mașini pline cu cadouri de Crăciun au ajuns în municipiu, iar sania Moșului a fost o navă a societății Navrom Delta.
”Pompierii militari sunt mereu alături de comunitățile pe care le protejează și au găsit soluții ca donațiile oferite și adunate din Europa să ajungă în siguranță la Periprava, destinația finală a faptelor bune susținute de Asociația Voluntari în Europa” a informat ISU Tulcea.
Cadourile și alimentele au fost transportate cu ajutorul navei de pasageri Banat la Periprava.
De acolo, cadourile vor fi distribuite cu ajutorul localnicilor și a primăriei C. A. Rosetti.
Tariful serviciilor de apă şi canalizare prestate de operatorul regional Aquaserv SA din municipiul Tulcea va creşte, începând de luna viitoare, de la 7,99 lei pe metru cub, cât costă în prezent, la 9,84 de lei, ca urmare a creşterii preţurilor la combustibili şi energie electrică, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al societăţii Aquaserv SA, Valentin Ifrim.
Preţul pentru furnizarea apei potabile va creşte de la 4,89 lei, cât este în prezent, la 5,68 de lei, iar cel al serviciilor de canalizare şi epurare de la 3,10 lei, cât este în prezent, la 4,16 lei.
‘Tarifele vor intra în vigoare pe 1 august şi se vor regăsi pe facturile din luna septembrie aferente consumului din luna august. Preţurile sunt pentru toate unităţile administrativ teritoriale care au delegat serviciile de apă şi canalizare către societatea Aquaserv SA, indiferent că sunt din mediul rural sau urban’, a menţionat directorul general Ifrim.
El a mai spus că majorarea tarifelor a fost aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice încă de la finele lunii martie şi a fost votată luni, 4 iulie, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor a Asociaţiei Intercomunitare Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă şi Canalizare din judeţul Tulcea.
‘În ianuarie 2021, factura de energie electrică la nivelul operatorului a fost de 450.000 de lei, iar factura în ianuarie 2022 a fost 1,4 milioane de lei. Faptul că a avut loc acea plafonare este un lucru bun şi va duce la o înjumătăţire a preţului din ianuarie’, a precizat directorul general al societăţii Aquaserv SA.
Potrivit acestuia, tarifele practicate de operatorul regional de servicii de apă şi canalizare nu au mai fost majorate de la finalul anului 2019.
Societatea deserveşte 11 din cele 51 de comune şi oraşe din judeţul Tulcea.
Pe parcursul perioadei 2 noiembrie – 13 decembrie a.c., polițiștii rutieri din Tulcea împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier desfășoară acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și de transport de marfă.
Astfel, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
De asemenea, polițiștii rutieri verifică în continuare modul în care conducătorii și pasagerii autovehiculelor destinate transportului de persoane respectă măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate azi, în intervalul 07:00 – 11:00, polițiștii de la rutieră au controlat 27 de autovehicule de transport public de persoane și de transport marfă, la 6 dintre acestea fiind constatate deficiențe.
Totodată, în această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
În urma acțiunii, poliţiştii au verificat peste 40 de autovehicule, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, toate pentru nerespectarea obligativității purtării măștii de protecție.
Astfel de acțiuni sunt vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Murighiol au depistat, în noaptea de marți spre miercuri, pe raza comunei Murighiol, județul Tulcea, un bărbat de 50 de ani din localitatea Sarinasuf, județul Tulcea, împotriva căruia Judecătoria Tulcea a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 1 an, 5 luni și 14 de zile.
Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.