MEDGIDIA: Pieton lovit mortal de un autoturism
Victima, un bărbat, a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Publicat de Adina Sîrbu, 4 mai 2026, 06:27 / actualizat: 4 mai 2026, 12:14
Un accident rutier grav s‑a produs luni dimineață la intrarea în municipiul Medgidia, dinspre Castelu, unde un pieton a fost lovit de un autoturism.
La fața locului au intervenit echipaje medicale de la SAJ Constanța – un echipaj B2 și unul C2. Victima, un bărbat a cărui vârstă nu a putut fi stabilită, a fost găsită în stop cardio‑respirator.
Echipajele medicale au aplicat protocolul de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici.
Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22C, la kilometrul 28.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 42 de ani, care conducea un autoturism dinspre localitatea Castelu către municipiul Medgidia, ar fi acroșat un bărbat, care s-ar fi angajat în traversarea străzii, iar în urma impactului a rezultat decesul bărbatului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.