Ascultă Radio România Constanța Live

pamant

Misiunea spațială Artemis 2 a ajuns în câmpul gravitațional al Lunii

Timp de 40 de minute, echipajul Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul.

Misiunea spațială Artemis 2 a ajuns în câmpul gravitațional al Lunii
Foto: captura video NASA Artemis Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 6 aprilie 2026, 09:03

Începe ultima etapă a călătoriei spaţiale Artemis, cei patru astronauţi fiind  primii oameni care vor zbura în jurul satelitului natural al Terrei după 1972.

La mai mult de patru zile de la plecarea lor din Florida, cei trei astronauţi NASA, Christina Koch, Victor Glover şi Reid Wiseman, şi colegul lor canadian Jeremy Hansen vor ajunge în vecinătatea Lunii.

Luni, la ora 04.42 GMT, capsula Orion a intrat în ultima etapă, ajungând în sfera de influenţă a Lunii, unde atracţia gravitaţională selenară o învinge pe cea terestră.

De-a lungul istoriei explorării spaţiului, niciun astronaut rus sau chinez nu s-a aventurat dincolo de 400.000 de km de Pământ, distanţa până la staţiile care orbitează Pământul. Doar sondele s-au întors pentru a observa Luna.

Timp de şapte ore, începând cu ora 18.45 GMT, Luna va umple hubloul capsulei Orion. Luna le va apărea la fel de mare ca „o minge de baschet ţinută la întinderea unui braţ”, a declarat pentru AFP Noah Petro, şeful Laboratorului de Geologie Planetară al NASA.

Cei patru membri ai echipajului se pregătesc de peste doi ani, exersând recunoaşterea formaţiunilor geologice şi descriindu-le cu exactitate oamenilor de ştiinţă de pe Pământ, în special nuanţele de maro şi bej ale suprafeţei lunare. Descrierile, împreună cu notiţele şi fotografiile lor, ar trebui să ne permită să aflăm mai multe despre geologia şi istoria satelitului nostru natural.

Dar ar trebui să ne captiveze şi pe noi, speră NASA, şi vor transmite evenimentul în direct pe mai multe platforme, cu excepţia a 40 de minute, timp în care comunicaţiile vor fi întrerupte, blocate de Lună.

Timp de 7 ore, astronauţii vor observa îndeaproape relieful selenar, momentul culminant reprezentând trecerea prin spatele Lunii, unde echipajul va vedea faţa ascunsă a satelitului, acolo unde comunicaţiile cu Terra vor fi întrerupte timp de 40 de minute.

Pentru astronauții Artemis, timpul petrecut fără contact cu Pământul le va permite să își concentreze întreaga atenție asupra Lunii, realizând imagini, studiind geologia satelitului și, pur și simplu, admirându-i frumusețea.

Iar când vor ieși din umbra Lunii și semnalul va fi restabilit, astronauții vor putea împărtăși cu toți cei de pe Pământ priveliștile extraordinare pe care le-au văzut.

Deşi astronauţii Apollo au făcut-o înaintea lor, acum mai bine de 50 de ani, majoritatea dintre noi nici măcar nu eram născuţi încă, aşa că aceasta va fi cu adevărat o premieră pentru noi, a declarat pentru AFP Derek Buzasi, profesor de astronomie şi astrofizică la Universitatea din Chicago.

Astronauţii Artemis vor depăşi, de asemenea, recordul Apollo 13, devenind oamenii care au călătorit cel mai departe de Pământ, aventurându-se peste 406.000 km în spaţiu.

Ei vor zbura prin spatele Lunii şi vor descoperi faţa ei ascunsă, cea care nu este niciodată vizibilă de pe Pământ.

Probabil vor vedea „regiuni ale acestei feţe ascunse pe care niciunul dintre astronauţii Apollo nu le-a putut observa”, explică pentru AFP Jacob Bleacher, şeful departamentului de explorare ştiinţifică al NASA.

Echipajul a văzut deja craterul gigantic poreclit „Marele Canion al Lunii”, care până acum fusese văzut în întregime doar de sondele spaţiale.

Survolul lor le va permite, de asemenea, să fie martorii unei eclipse solare – Soarele dispărând în spatele Lunii – şi a unui răsărit şi apus de Soare în spatele Lunii.

Acest lucru aminteşte de faimoasa fotografie „Răsăritul Pământului” care a revoluţionat viziunea noastră asupra lumii în 1968, în timpul misiunii Apollo 8.

„În mijlocul acestui gol care este Universul, planeta noastră este o oază, acest loc magnific unde putem trăi împreună”, ne-a reamintit pilotul misiunii, Victor Glover, în acest weekend, într-un mesaj de Paşte.

Sursă: AGERPRES

UE Uniunea Europeana unsplash
Externe joi, 4 iunie 2026, 09:21

UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până în prezent de un veto...

UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova
Petrolul s-a scumpit iar, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer
Externe miercuri, 3 iunie 2026, 12:15

Petrolul s-a scumpit iar, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer

Petrolul s-a scumpit cu peste 5 procente, până la 95 de dolari pe baril, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer....

Petrolul s-a scumpit iar, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer
SUA examinează o extindere a desfășurării de arme nucleare în Europa
Externe miercuri, 3 iunie 2026, 09:44

SUA examinează o extindere a desfășurării de arme nucleare în Europa

– Statele Unite evaluează posibilitatea de a desfăşura arme nucleare în mai multe ţări europene membre ale NATO, ca măsură de a-şi...

SUA examinează o extindere a desfășurării de arme nucleare în Europa
UCRAINA: Atac masiv cu rachete și drone rusești, soldat cu 10 morți și 100 de răniți
Externe marți, 2 iunie 2026, 09:26

UCRAINA: Atac masiv cu rachete și drone rusești, soldat cu 10 morți și 100 de răniți

Cel puțin 10 persoane au murit și alte 100 au fost rănite după ce mai multe drone și rachete rusești au lovit marți dimineață orașe...

UCRAINA: Atac masiv cu rachete și drone rusești, soldat cu 10 morți și 100 de răniți
Externe duminică, 31 mai 2026, 13:50

Trump afirmă că a primit din partea Teheranului angajamentul de a nu dezvolta arme nucleare

Preşedintele Statelor Unite a declarat că Iranul s-a angajat că nu se va dota cu arme nucleare, nici prin fabricarea, nici prin achiziţionarea...

Trump afirmă că a primit din partea Teheranului angajamentul de a nu dezvolta arme nucleare
Externe duminică, 31 mai 2026, 12:05

Senator SUA/Drona căzută la Galați – Statele Unite sunt alături de România

Președintele Comisiei pentru Relații Externe din Senatul SUA, senatorul republican Jim Risch, a condamnat sâmbătă, într-o postare pe rețeaua...

Senator SUA/Drona căzută la Galați – Statele Unite sunt alături de România
Externe sâmbătă, 30 mai 2026, 10:24

NATO confirmă că drona prăbușită la Galați era rusească

Drona căzută în noaptea de joi spre vineri peste un bloc de locuințe la Galați, în timpul unui atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei, este de...

NATO confirmă că drona prăbușită la Galați era rusească
Externe vineri, 29 mai 2026, 18:48

UE deblochează fonduri de peste 16 miliarde de euro pentru Ungaria

Uniunea Europeană va debloca fonduri de 16,4 miliarde de euro pentru Ungaria, a anunțat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,...

UE deblochează fonduri de peste 16 miliarde de euro pentru Ungaria

24 iulie – Ziua Suprasolicitarii Planetei

„Modelul nostru actual de consum este profund nesustenabil. Trăim pe datorie ecologică și erodăm capitalul natural de care depind sănătatea noastră, economia și securitatea alimentară”, atrage atenția Barbara Bendadi, director de conservare al WWF - România.

24 iulie – Ziua Suprasolicitarii Planetei
Foto: WWF - România

Publicat de Adina Sîrbu, 24 iulie 2025, 15:34

La 24 iulie 2025, marcăm Ziua Suprasolicitării Planetei – Earth Overshoot Day.

De la 1 ianuarie până la 24 iulie 2025, omenirea a utilizat resursele naturale pe care ecosistemele planetei le pot produce într-un an întreg, conform celor mai recente calcule ale Global Footprint Network. Cu alte cuvinte, în mai puțin de 7 luni, omenirea a consumat ceea ce Pământul reînnoiește în 12 luni.

În prezent, consumăm resurse naturale cu 80% mai rapid decât pot ecosistemele planetei noastre să le refacă, ceea ce echivalează cu utilizarea a 1,8 planete Pământ. Această supraexploatare se face prin epuizarea capitalului natural, punând în pericol securitatea resurselor pe termen lung. Rezultatele sunt deja vizibile: defrișări masive, eroziunea solului, pierderea biodiversității și creșterea concentrațiilor de CO₂ în atmosferă, care contribuie la fenomene meteorologice extreme și scăderea producției alimentare.

Ziua Suprasolicitarii Planetei se calculează pe baza celor mai recente date din Raportul Național privind Amprenta Ecologică și Biocapacitatea (ediția 2025), care includ informații complete până în 2022 și estimări pentru 2023-2024. Datele furnizate de agențiile ONU au fost revizuite recent, ducând la o ajustare semnificativă, inclusiv reducerea capacității oceanelor de a absorbi carbonul, ceea ce a devansat această zi cu opt zile față de 2024. Global Footprint Network a estimat în continuare rezultatele pentru 2025.

Deși data a rămas relativ stabilă în ultimul deceniu, ea cade totuși la mai puțin de 7 luni după începutul anului, iar pentru restul perioadei, omenirea trăiește pe datorie ecologică. Această datorie acumulează o pierdere echivalentă cu 22 de ani de productivitate biologică totală a Pământului. Practic, ar fi nevoie de 22 de ani în care planeta să funcționeze la capacitate maximă pentru a repara pagubele create, iar multe dintre acestea pot fi ireversibile.

Un efect concret al acestei situații este creșterea nivelului de CO₂ în atmosferă cu 100 ppm de la începutul supraexploatării globale în anii ’70. Acțiunile noastre nu se potrivesc cu obiectivele pentru 2030:

  • de a proteja 30% din oceanele, terenurile și apele dulci ale planetei
  • de a reduce emisiile de carbon cu aproximativ 45% la nivel mondial comparativ cu cele din 2010.

Sunt disponibile soluții concrete, viabile și adesea profitabile pentru a muta spre sfârșit de an data Zilei Suprasolicitării Planetei. Acestea includ acțiuni în cinci domenii-cheie: orașe, energie, alimentație, populație și protejarea planetei. De exemplu, reducerea emisiilor de CO₂ din combustibilii fosili cu 50% ar putea amâna această dată cu trei luni.

Companiile care se angajează în practici regenerative și circulare, și care pot demonstra reducerea supraexploatării globale, vor fi cele mai bine poziționate pentru un viitor marcat de schimbări climatice și constrângeri ale resurselor.

Barbara Bendadi, director de conservare al WWF – România (Fondul Mondial pentru Natură) subliniază: Faptul că Ziua Suprasolicitării Planetei cade din nou înainte de finalul lunii iulie arată că modelul nostru actual de consum este profund nesustenabil. Trăim pe datorie ecologică și erodăm capitalul natural de care depind sănătatea noastră, economia și securitatea alimentară. În România și la nivel global, WWF susține tranziția către un sistem economic care respectă limitele planetei – prin protejarea biodiversității, decarbonizarea economiei și investiții în natură. Nu avem nevoie de promisiuni vagi, ci de acțiuni concrete, măsurabile și urgente pentru a inversa direcția și a ne încadra în bugetul ecologic al planetei.

Earth Overshoot Day nu are o zi fixă, se calculează împărțind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să genereze în acel an), la amprenta ecologică a umanității (cererea umanității pentru acel an) și înmulțind cu 365, numărul de zile dintr-un an.

Amprenta ecologică a fiecărui oraș sau stat poate fi comparată cu biocapacitatea sa. Dacă cererea unei populații pentru bunuri ecologice (de exemplu pescuitul excesiv) depășește oferta, regiunea respectivă are un deficit ecologic. O regiune în deficit ecologic satisface cererea importând, lichidând propriile active ecologice sau emițând dioxid de carbon în atmosferă. La nivel global, deficitul ecologic și depășirea sunt aceleași, deoarece nu există un import net de resurse către planetă.

Obiectivele globale ale WWF (Fondul Mondial pentru Natură) pentru 2050 sunt zero pierdere a habitatelor naturale, înjumătățirea amprentei ecologice a producției și a consumului și zero extincții ale speciilor cauzate de om. Odată cu intensificarea fenomenelor meteorologice extreme și continuarea conflictelor militare din lume, considerăm că este important să securizăm resursele planetei pentru a putea susține prosperitatea economică pe termen lung. Aceste obiective se vor traduce în beneficii directe pentru oameni, cum ar fi stabilitatea climei, hrană sănătoasă, apă potabilă și o mai bună calitate a vieții.

Prin urmare, Ziua Suprasolicitării Planetei este un apel la răspunsuri proactive pentru a împiedica dezastrul prin decizii bune. Este alegerea noastră acum.

Sursă: comunicat WWF – România

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

AUDIO | În așteptarea ploii care nu mai vine. Un reportaj din Valea Nucarilor

Publicat de Doina Sirbu, 20 iunie 2025, 08:34

În Valea Nucarilor, pământul a fost cândva o promisiune. Conductele șerpuiau prin lanuri, iar sistemul de irigații ridicat în anii ’70 alimenta cu apă din Lacul Razim aproape toate cele 20.000 de hectare din zonă. 

Astăzi, în locul apei curg zvonuri. Că va ploua. Că se va reabilita canalul. Că se vor face investiții. Dar nimeni nu pare să mai creadă în ele. Oamenii și-au pierdut răbdarea. Și încrederea — în stat, în promisiuni, uneori chiar și în rostul muncii lor.

Inginerul agronom Georgian Iorga, fermier din zonă, ne povestește cum schimbările climatice, lipsa irigațiilor și neputința autorităților transformă agricultura într-un joc de noroc cu pierderi garantate.

În anii buni, să zicem, începând cu 2012 și până prin 2020, producția la grâu se înregistra undeva la 5-6 tone la hectar, ceea ce era o producție satisfăcătoare pentru zona noastră, având în vedere că suntem oricum într-o zonă defavorizată. În momentul de față, de 5 ani deja nu mai reușim să sărim de 2,5 tone la grâu, orz, în medie. Porumb spre zero, floarea-soarelui 1.600 kg, în condițiile în care, de exemplu, floarea-soarelui am făcut și 3.600 kg/ha, dar neirigat, ecologic, unde nu folosim îngrășăminte chimice, erbicide și așa mai departe. Eu zic că s-a redus cu 70%.

Iar momentul în care lucrurile au luat-o la vale, spune Georgian Iorga, a fost anul 2020.

Din 2020 a început declinul, puternic. A mai fost în 2021 puțin, am făcut un pic de grâu, un pic de porumb. 2022, 2023, 2024, deja… Anul ăsta, de exemplu, am avut precipitații abundente în toamnă, dar de întreținere nu am avut nimic în primăvară. 

Fără apă, pământul crapă, iar plantele îmbătrânesc prematur.

Efectul vizibil începe undeva prin luna martie și o ia pe o pantă descendentă. Se vede și stăvire, uscare, ofilire, spicul nu mai formează un anumit număr de boabe. Planta, până la urmă, e făcută să meargă mai departe, să se ducă la maturitate, să facă semințe. Ele ajung în primă fază la o maturitate accelerată. Se vede cum îmbătrânește cultura imediat. De exemplu, orzul sau grâul, în condițiile în care ar trebui pe la 50 cm să existe o talie perfectă, corectă, deja observi că la 25 cm începe să apară spicul, spiculețul. Și din momentul în care a apărut spicul, nu prea mai ai ce să-i faci. Adică ea s-a programat genetic pentru un anumit număr de plante, de bobițe pe care poate să le ducă. Și când și-a ales codul genetic, după aceea poate să plouă găleata că nu poate face mai multe, doar să le facă pe alea mai mari și mai frumoase. Un spic de 2 centimetri, în schimbul unui spic de 5 centimetri, e o diferență.

Iar dacă seceta nu te doboară, atunci o face statul. Costurile au explodat, taxele s-au mărit, iar facilitățile fiscale au dispărut.

Totul s-a scumpit și salariile au rămas relativ aceleași. Dacă am pornit în 2020 cu 4.000 de lei în mână, acum probabil că au undeva la 5.000 de lei. Nu poți să-i dai mai mult, indiferent cât de mult ți-ai dori. Nu poți, nu ai cum. Am avut o facilitate. Agricultura avea, sigur, mai aveau  IT-ul și construcțiile. Bunicică. Era bună. Acum au scos acea facilitate și, n-aș putea să vă spun, dar aproape că ni s-au dublat contribuțiile la stat. Nu e normal, când administrezi o fermă de 1.000 de hectare, să te gândești la ziua de mâine. Să zici bă, dar oare fac, dar oare nu fac, dar dacă nu fac, dar ce fac, dar câți oameni, dar dacă îmi pleacă, că pot pleca, sau ești nevoit să-i dai afară, să-i concediezi. Și e o moartă lentă așa… Plutim, plutim.

De reținut este că seceta din Dobrogea nu afectează doar culturile. La Valea Nucarilor, ea duce la probleme sociale și economice tot mai mari, explică primarul Cătălin Mocanu.

Fermierii sunt în incapacitate de plată a arendei. Mulți oameni depind de multe ori de arenda respectivă. În plus, mai avem și noi suprafețe care le-am concesionat către anumiți fermieri. Ei nu pot plăti concesiunile și toate cele. Noi putem să-i ajutăm doar cu o reducere, în mare, a cantității pe care o au de dat la primărie. Se resimte un pic la buget. Și impozitul pe teren și toate taxele pe care le au de plătit către noi sunt mai greu de suportat și, în general, de multe ori, îi mai așteptăm cu banii. 

Mulți fermieri evită să mai angajeze. Se implică chiar ei, familia. Oamenii își caută loc de muncă în străinătate, pleacă… Nu mai au cum să lucreze pentru că nici fermierul nu poate să-i susțină financiar. Salariile sunt cum sunt, au crescut și nu mai poți să-ți iei atât de mult personal, chiar și la o fermă mai mare.

Fermierii știu regula: nu poți cultiva aceeași plantă la nesfârșit. Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene cere diversificarea culturilor. Dar ce te faci când rotația nu mai e o măsură rentabilă?

Sunt nevoit deja să renunț la culturile de primăvară. Pe primul loc cred că va fi porumbul la care trebuie să renunțăm pentru că deja nu mai are nicio șansă. Și după aceea, ușor, ușor, floarea soarelui, mazărea. Deci, cam la culturile de primăvară cred că trebuie să renunțăm ușor, ușor. Dar nu prea avem cum pentru că o politică de agromediu la nivel european spune că trebuie să facem o rotație a culturilor, ori eu nu pot face o rotație a culturilor atât timp cât nu am alte plante tehnice în planul meu de rotație. Adică nu pot să cultiv doar grâu cu orz, cu care să zicem că am putea să avem niște producții relativ satisfăcătoare. Va trebui să pui orz după grâu și grâu după orz. Iar nu se poate.

Ridicat în anii ‘70, sistemul de irigații din Valea Nucarilor a stat, timp de zeci de ani, la baza agriculturii din zonă. În vremurile sale de glorie, sistemul alimenta cu apă 90% din suprafața cultivată. După anii 2000, a fost lăsat în paragină: nu s-a mai folosit, nu s-a mai păzit, iar în timp a fost vandalizat. Astăzi, canalele sunt goale, iar stațiile de pompare, abandonate.

Nu e o treabă foarte complicată. E o stație acolo, nu știu cum este, trebuie reabilitată. Trebuie puse două motoare, două pompe. Canalul există, dar trebuie rearanjat un pic, curățate ierburi, pământ pe acolo. Pornim pompele și băgăm apa în canal. Iar din canal, normal, este infrastructura secundară, pe care fiecare fermier în fond și-o gospodărește la un moment dat. Eu, dacă aș avea apă în canal, de exemplu, din toată ferma mea de 1.000 de hectare, cred că 300-400 de hectare sunt mărginite de canal. Și e foarte simplu să ai apă în canal, să pui o motopompă să uzi. E foarte, foarte, foarte simplu. În cel mai îndepărtat punct de Lacul Razim, la mine în fermă, am 3-4 km. Și dacă mă uit în partea cealaltă, văd Dunărea la 4 km. Deci, oricum ar fi, avem două surse de apă permanente.

Și totuși, fermierii au încercat. Georgian Iorga a inițiat un proiect european pentru reabilitarea sistemului de irigații din zonă. A înființat OUAI-uri (Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații), a scris un proiect, a obținut finanțare. Dar dacă statul nu își face la rândul lui treaba, efortul său va fi în zadar.

Din 2020, imediat cum a fost seceta aceea atunci, am înființat un OUAI. Am depus și un proiect pe fonduri europene, prin AFIR (n.r. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale). Am și câștigat proiectul, în valoare de 1.500.000 de euro, 100% nerambursabil. Dar problema este că acest proiect este doar pentru infrastructură secundară. Ori ANIF-ul (n.r. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) trebuie să pună apă în canale, ca noi, din canalele de irigație, să extragem acea apă și să o băgăm în infrastructura secundară.

Nu lipsa inițiativei îi oprește pe agricultori, ci piedicile administrative care apar la fiecare pas. Pentru Georgian Iorga, drumul de la idee la execuție este plin de hârtii și cheltuieli care nu sunt cuprinse în ghidurile de finanțare.

Am întâmpinat, nu o problemă, zeci de probleme. De la muzeu, săpături arheologice care costă, vă arăt facturi de zeci de mii de lei, probleme, facturi de la Enel, avize și așa mai departe. Zeci și zeci și zeci de facturi și de avize, percepute de către stat. Deci nu de persoane fizice – trebuie să trec prin terenul tău sau dă-mi o bucată din pământul tău. Nu. La muzeu este o taxă de săpături situri arheologice. Dacă se găsește vreun tumul funerar, vreun mormânt pe terenurile astea, și o să fie, dacă vreau să continui lucrările, trebuie să fac toate aceste săpături și toată cheltuiala eu, să susțin tot. Să aduc de la utilaje, știu și eu, de mici dimensiuni până la mari dimensiuni, să sap, să curăț, să greblez, să mătur, să le scot scheleții de acolo. Păi, se fac lucrurile astea așa? Dacă nu ai bani, nu se fac. Și nici măcar nu sunt eligibile în proiectul acesta. Toate, toate chestiunile astea adiacente, toate adeverințele astea nu sunt eligibile în proiect. Astea trebuie să le susții tu. Deci aici eu nu văd un ajutor.

Mai sunt oameni care ar vrea să repare ce s-a stricat. Dar primarul Cătălin Mocanu recunoaște că fără bani și fără un cadru legal clar, primăria rămâne cu mâinile legate.

Noi nu putem, ca primărie, să depunem în numele lor sau să investim în sistemul de irigat pentru că nu avem nicio bază legală. Nu avem un buget alocat strict pentru a sprijini investițiile pe fonduri europene și pe partea asta, pentru cei cu irigatul.

În tot acest haos administrativ, nici vorbă de solidaritate. Doar o parte din fermieri sprijină financiar inițiativa, în timp ce restul așteaptă: mai întâi apa, apoi contribuția, spune Georgian Iorga:

Și eu acum încep să adun banii. Toți fermierii care sunt înscriși în OUAI-ul respectiv, încep să-i sun și să le cer bani. Am făcut o cotizație, am pus-o mai mare ca să acopăr toată suma asta, 1.000 de lei/ha și începem să plătim în 3 ani, câte un leu, câte doi lei, ca să adunăm această sumă. Eu dacă îți cer ție acum 50.000 de lei, nu ai cum să-mi plătești. Dar dă-mi câte un pic, câte un pic, câte un pic, ca să îi adunăm, să facem banii ăia, că o să trebuiască. Mulți mi-au spus că ei nu pun căruța înaintea calului. «Mie îmi dai apă, să văd eu că am apă și ud, și după aceea îți plătesc». Atunci o să vină să îți dea banii că are o garanție că udă 100 de hectare, face producție de 10 tone și are de unde să plătească. Dar până atunci, doar 20% sunt în asentiment cu mine și mă ajută. Restul nu.

Proiectul de reabilitare a infrastructurii primare de irigații Beibugeac – Sarinasuf, care ar urma să aducă din nou apă și în Valea Nucarilor, este încă în faza de proiectare. Directorul ANIF Tulcea, Emil Constantinescu, explică:

Amenajarea Beibugeac-Sarinasuf este numai de irigații, nu are desecare. Deservește 10.278 hectare cu culturi agricole. Și în momentul actual este în stadiul de proiectare începând din luna a 8-a 2024. Această proiectare cu execuție are termen stabilit final sfârșitul anului 2028. În cadrul acestui proiect se vor reabilita trei stații — SPA Colina, stația de bază, SRP 1 și SRP 2 Mahmudia. Se vor recondiționa și reprofila 47 de kilometri de canal, adică cele patru canale principale, care au o lungime extrem de mare, 44,7 km. Întreaga investiție este destul de costisitoare: 254 de milioane de lei, valoare stabilită în anul 2024. În timpul execuției se pot majora sau micșora, în funcție de prețurile de pe piață.

Deocamdată, însă, doar proiectarea are banii asigurați. Restul finanțării va fi împărțită pe ani, iar sumele se vor stabili din mers, la masa negocierilor dintre ANIF și constructori. Un mecanism care lasă proiectul vulnerabil în fața schimbărilor de priorități bugetare.

În fiecare an, în funcție de constructorul care va fi desemnat, care va câștiga, se va stabili de comun acord cu filiala Tulcea, Agenția Națională București și constructor cât poate realiza în primul an, al doilea, respectiv al treilea an. Și se alocă bugetul pentru ceea ce se stabilește la începutul anului respectiv.

Pe hârtie, proiectul pare să avanseze: planurile există, termenele sunt fixate, finanțarea e promisă. În realitate, însă, fermierii din zona Beibugeac – Sarinasuf mai au de așteptat. Și fiecare an de așteptare înseamnă încă o recoltă la cheremul sorții.

Cu toate că sistemul se mișcă greu, în Valea Nucarilor mai sunt și oameni care trag de el. Primarul Cătălin Mocanu rămâne optimist: într-o zi, spune el, va veni și rândul lor.

Majoritatea fermierilor acum sunt tineri, cu poftă de muncă și curajoși. Și primarul-i tânăr și vrea să-i ajute (râde). Am încredere că zona se va dezvolta, doar că lucrurile o să meargă mai greu. Așa-i la noi.

Redactor: Andreea Dorobăț

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

FOTO | Fenomen spectaculos pe cerul României: Aurora Boreală, vizibilă din aproape toată țara

Publicat de Adina Sîrbu, 6 noiembrie 2023, 05:54

Imagini spectaculoase cu Aurora Boreală, un fenomen rar în țara noastră, au inundat aseară rețelele sociale. Au fost postate fotografii cu perdele purpurii pe cer din aproape toate zonele României: Timiș, Bihor, Cluj, Caraș Severin, București, Giurgiu, Ialomița, Tulcea etc. Potrivit specialiștilor, Aurora Boreală de aseară a fost cea mai strălucitoare și cea mai extinsă pe cerul României, din ultimii 20 de ani cel puțin.

Aurora Boreală a fost surprinsă și în nordul Dobrogei, la ora 19,15, în dreptul localității Zebil, dar și la Cetatea Enisala, din județul Tulcea.

În Norvegia sau Islanda sunt cele mai bune locuri pentru a admira Aurora Boreală și spre deosebire de țările nordice, unde fenomenul poate fi văzut în special în nuanțe de verde și albastru, în Dobrogea și în toată țara, dar chiar și în unele state din Europa, ea a avut culoarea roșie.

Ce este Aurora Boreală și cum se formează?

„Temperatura din miezul Soarelui este enormă. La această temperatură are loc o reacție de fuziune nucleară a hidrogenului. Ca urmare, particulele încărcate electric sunt aruncate din atmosfera Soarelui și scapă în spațiu. Acestea ajung la un moment dat la Pământ și interacționează cu câmpul magnetic al Terrei (numit magnetosferă), creând o perturbare în magnetosferă.

Apoi, aceste particule ale vântului solar, încărcate cu o energie mare, se ciocnesc cu gazele care compun atmosfera Pământului, în principal oxigen și azot. Aceste coliziuni determină emisia de lumină vizibilă, pe care o numim Auroră Polară – Boreală în emisfera nordică și Australă în emisfera sudică.

Culorile Aurorei Polare se datorează naturii și altitudinii atomilor din atmosferă, care sunt loviți de particule încărcate energetic, ce vin de la soare. Fiecare element chimic emite lumină vizibilă de o anumită culoare. La altitudinea la care se regăsesc Luminile Nordice, atmosfera este formată, în mare parte, din oxigen, care emite o lumină verde în câteva secunde. Acesta este motivul pentru care aurora este predominant verde. Totuși, ea poate avea și nuanțe de roșu, cum a fost cea de ieri, de mov sau albastru”, potrivit site-ului https://ro.auroralabsnorway.com/the-northern-lights/.

Astronomul Adrian Șonka a declarat pentru Digi24.ro că fenomenul este foarte rar la latitudinea țării noastre, ultima oară fiind văzut în 2015. Potrivit acestuia, Aurora Boreală a fost cauzată de o erupție solară care a avut loc în urmă cu câteva zile, pe 3 noiembrie, și a devenit vizibilă aseară, când particulele emise în urma erupției au ajuns pe Pământ și au interacționat cu atmosfera terestră. Astronomul a mai precizat că nu se poate anticipa dacă astfel de fenomene vor mai fi văzute, pentru că sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca Aurora Boreală să devină vizibilă.

Sursă și foto: Auris Luca – Dobrogea Explore/ Galerie: Furtuni România – Prognoze, avertizări și analize meteo

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

INTERVIU | Iulia Mihalcea: ”Bric-à-Brac înseamnă o colecție de trăiri, de experiențe, pe care le-am transpus în poeme”

Publicat de Adina Sîrbu, 29 octombrie 2023, 15:43 / actualizat: 29 octombrie 2023, 21:04

”Eram la masă cu mama și ea frământa cozonacul și acest dialog dintre grâu și mâinile mamei pur și simplu m-a inspirat și am început să scriu versuri!” Este mărturisirea emoționantă a Iuliei Mihalcea, poeta care și-a lansat săptămâna aceasta volumul de versuri „Bric-à-Brac” la Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanța. Una dintre poezii amintește de războiul din Ucraina și de trăirile refugiaților.

Ce înseamnă ”bric-à-brac”?

Bric-à-Brac înseamnă o colecție de trăiri, de experiențe pe care le-am transpus în poeme. Aș putea spune că această colecție a plecat cumva dintr-un moment pe care chiar pot să-l identific. Eram la masă cu mama și frământa cozonacul și, nu știu, acest dialog dintre grâu și mâinile mamei pur și simplu m-a inspirat și am început să scriu. Mama a fost curioasă să audă ce am scris și uite așa am început să le colecționez. Dar pot spune că dintotdeauna am văzut lumea în versuri, în culori, în mișcări și poate mișcările mâinilor mamei într-adevăr m-au inspirat să încep să scriu efectiv.

Războiul din Ucraina și drumurile pe care le-ați făcut cu expoziția itinerantă ”Viața într-o valiză” au fost surse de inspirație pentru acest volum de poezii?

Pot spune că un artist este legat, ca oricare alt om, de realitate, iar sensibilitatea sa îi amplifică trăirile. Volumul de față este o sinteză a mai multor etape de creație și nu neapărat dedicat experienței pe care am trăit-o și care a generat acel proiect ”Viața într-o valiză”. Dar, într-adevăr, există un singur poem creat în timpul desfășurării proiectului ”Viața într-o valiză”, și anume ”Război și pace”, care este inclus în acest volum.

Ați putea să ne recitați câteva dintre versurile care vă sunt cele mai dragi și care apar în volumul „Bric-à-Brac”?

Întrucât, din păcate, și tema războiului rămâne foarte actuală, chiar îmi doresc să recit, și poate ăsta ar fi un mesaj, câteva versuri din poemul menționat mai sus, ”Război și pace”…

”Nu-ți dau pământul meu, ci vreau doar să înțelegi că nu o țară vrei să cucerești,

Sunt eu și tu, și el, și ea, copii, femei bătrâne,

Noi ce plecăm departe pământ avem în buzunarul de la piept,

Vrem pace!”

Deci, cumva, tema pământului și întoarcerea la origini este o temă pe care ar trebui să o avem toți în suflet.

Interviul integral îl puteți asculta aici:

Interviu realizat de Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Seară de observații astronomice la Planetariul din CONSTANȚA

Publicat de Adina Sîrbu, 28 octombrie 2023, 13:37

Între orele orele 20.00 și 24.00, pasionații de astronomie sunt așteptați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, pentru a urmări eclipsa de Lună, dar și pentru o recunoaștere de constelații și observarea diferitelor obiecte cerești prin instrumente astronomice.

Eclipsa parțială de Lună va începe la ora 21.01, moment în care Luna intră în conul de penumbră al Pământului. Pentru că penumbra Pământului nu este foarte opacă, la începutul fenomenului culoarea Lunii nu se va schimba mult.

Intrarea în conul de umbră va începe la 22.35, când partea de jos a Lunii va începe să aibă o culoare diferită faţă de partea de sus. Maximul se va produce la 23.14, când Luna va fi total în penumbră şi aproximativ 7% în umbra Pământului. În acel moment Luna se va afla sus pe cer, înspre sud-est.

După faza maximă, Luna își va recăpăta strălucirea și culoarea ieșind complet din umbră, la ora 23.53, și din penumbră, la ora 01.27 (29 octombrie).

Următoarea eclipsă de Lună va putea fi observată din România tot ca parţială şi se va produce la 18 septembrie 2024.

O eclipsă de Lună se produce întotdeauna la Lună Plină, iar Lunaţiile – Luna Nouă sau Luna Plină – se produc la fiecare 2 săptămâni, însă eclipse avem, de regulă, patru pe an, două de soare şi două de lună.

Pământul are întotdeauna o umbră în spaţiu creată de lumina Soarelui, care are o parte centrală mai întunecată şi o parte externă mai puţin întunecată, numită „penumbră”. În timpul unei eclipse de Lună, Luna intră în umbra Pământului încetul cu încetul. La un moment dat, Luna poate dispărea aproape de tot, fiind vizibilă doar ca un disc de culoare roşie închisă. Aceasta se numeşte „eclipsă totală de Lună”. Dacă Luna nu intră în întregime în umbra Pământului, ci trece pe deasupra sau pe sub centrul umbrei, este posibil ca discul Lunii să nu fie acoperit în totalitate, ci doar „muşcat” foarte tare. Aceasta se numeşte „eclipsă parţială de Lună”. Dacă Luna trece doar prin partea externă a umbrei, prin penumbră, se zice că avem o „eclipsă de Lună prin penumbră”.

Spre deosebire de cele de soare, eclipsele de  Lună pot fi văzute din orice punct de pe Glob, cu condiţia ca în locul respectiv să fie noapte şi cer senin.

Dincolo de spectaculozitatea acestor fenomene, eclipsele de Lună furnizează specialiştilor date extrem de importante privind atmosfera Pământului, gradul de poluare a acesteia, efectele radiaţiei solare asupra atmosferei şi altele, Luna comportându-se ca un ecran pe care putem ”citi” particularităţile atmosferei Pământului. Eclipsele de Lună sunt folosite şi pentru măsurarea vitezei de răcire a scoarţei lunare, în intervalul în care aceasta este lipsită de căldura Soarelui.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Planetariul Constanța

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Ziua Planetei Pământ – Ziua Internaţională a Mamei-Pământ (ONU)

Publicat de Doina Sirbu, 22 aprilie 2020, 07:30

La 22 aprilie, sărbătorim, în fiecare an, Pământul prin marcarea Zilei Planetei Pământ, dar şi a Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ (ONU).

„Trebuie să acţionăm decisiv pentru a ne proteja planeta de ameninţările venite din partea coronavirusului, cât şi a perturbării climei”, transmite secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.

Tema stabilită pentru Ziua Planetei Pământ vizează schimbările climatice, care reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanităţii şi pentru sistemele de susţinere a vieţii care fac lumea noastră locuibilă. Ziua dedicată Pământului reprezintă un răspuns unanim la un mediu aflat în criză din cauza deversărilor de petrol, a smogului sau a râurilor atât de poluate care, în unele cazuri, au luat foc, potrivit www.earthday.org.

În 2020 se marchează 50 de ani de la prima zi dedicată Pământului, căreia i se atribuie lansarea mişcării ecologice moderne şi care este în prezent recunoscută drept cel mai mare eveniment civic al planetei, potrivit sursei menţionate. În condiţiile date ale confruntării cu coronavirusul toţi cetăţenii planetei Pământ sunt chemaţi să acceseze site-ul earthday.org pentru a participa virtual la cea de-a 50-a aniversare a Zilei Planetei Pământ prin conversaţii globale, apeluri la acţiune, spectacole, instrucţiuni video şi multe altele.

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este sărbătorită pentru a aminti fiecăruia dintre noi că Pământul şi ecosistemele sale ne oferă viaţă şi mijloace de subzistenţă. Natura suferă din cauza incendiilor australiene, a temperaturilor crescute şi, nu în ultimul rând, din cauza celei mai mari invazii de lăcuste din Kenya, iar, în prezent, de pe urma confruntării cu COVID-19 – o pandemie aflată în strânsă legătură cu sănătatea ecosistemului nostru.

Organizaţia Naţiunilor Unite ne îndeamnă să ne reamintim mai mult ca niciodată în această Zi dedicată Mamei-Pământ că avem nevoie de o schimbare, spre o economie mai durabilă, care să funcţioneze atât pentru oameni, cât şi pentru planetă. Să promovăm armonia cu natura şi Pământul. Răspândirea coronavirusului prezintă un risc imens pentru sănătatea publică şi pentru economia globală, dar şi pentru diversitatea biologică. Cu toate acestea, biodiversitatea poate fi o parte a soluţiei, deoarece această diversitate de specii ar îngreuna răspândirea rapidă a agenţilor patogeni – menţionează site-ul www.un.org/en/observances/earth-day.

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ din 2020 – anul internaţional pentru sănătatea plantelor (ONU Rez. 73/252 din 28 dec. 2018) – are rolul de indicator al sănătăţii Pământului.

Aniversată pentru prima dată în 1970, Ziua Plantei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA. Legile privind aerul curat, apa curată şi speciile pe cale de dispariţie au fost create ca răspuns la aniversarea primei Zile a Pământului în 1970, care a avut ca rezultat şi crearea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA). Multe ţări au adoptat în ani următori legi similare. Din 1990, datorită eforturilor depuse de activistul Denis Hayes, Ziua Planetei Pământ a început să fie organizată la nivel internaţional, în peste 140 de ţări, potrivit www.earthday.org/earth-day-2020/

La rândul ei, Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, ce recunoaşte legătura noastră cu planeta care ne susţine şi ne hrăneşte. Această zi nu înlocuieşte celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se doreşte o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată Pământului se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.

Sursă – AGERPRES/ Foto – unsplash.com

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Ora Pământului (”Earth Hour”)

Ora Pământului (”Earth Hour”)

Publicat de Doina Sirbu, 28 martie 2020, 09:56

Ora Pământului („Earth Hour”), marcată în acest an la 28 martie în intervalul orar 20.30-21.30 este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istoria omenirii.

Mişcarea „Earth Hour” a fost iniţiată de „World Wide Fund for Nature” (WWF) („Fondul mondial pentru natură”), care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste o sută de ţări. Înfiinţată în 1961, misiunea WWF, la nivel global, este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii să trăiască în armonie cu natura, potrivit awsassets.panda.org.

În acest an, într-un context excepţional, în care ţări din întreaga lume se confruntă cu cea mai gravă criză de sănătate publică ce decurge din izbucnirea pandemiei de COVID-19 (coronavirus), echipa de organizare globală, WWF, a evenimentului recomandă tuturor persoanelor să participe digital la marcarea Orei Pământului.

Distanţarea socială nu înseamnă pierderea conexiunii sociale. Pornind de la acest deziderat echipa de organizare globală sugerează mai multe acţiuni pentru a marca evenimentul în 2020: oprirea iluminării acasă pentru o oră în intervalul stabilit; conectarea online la unul dintre fluxurile live din timpul nopţii ale www.earthhour.org; înregistrarea vocii digital prin înregistrarea unui mesaj; împărtăşirea unei experienţe în timpul acordat evenimentului; folosirea platformelor proprii sociale pentru a aduce informaţii despre Ora Pământului în rândul prietenilor, în cadrul familiei şi în comunitatea din care faci parte; folosirea hashtag-ul #EarthHour (@EarthHour pe Facebook şi Twitter, @EarthHourOfficial pe Instagram) pentru a vă putea împărtăşi postările şi poveştile de pe propriile reţele de socializare.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2007, la Sydney, în Australia, înregistrându-se participarea a 2,2 milioane de oameni. Ediţiile următoare au implicat tot mai multe persoane, ajungându-se în prezent la milioane de oameni din peste 180 de ţări şi teritorii. Ora Pământului a devenit un catalizator pentru impactul pozitiv asupra mediului, determinând schimbări legislative majore prin valorificarea puterii oamenilor. Evenimentul se remarcă pentru implicarea şi contribuţiile aduse, printre altele, când a cerut o nouă legislaţie pentru protecţia pădurilor din Rusia, când a mobilizat sprijinul public pentru crearea unei zone marine protejate de 3,5 milioane de hectare în Argentina, când a făcut posibilă plantarea a 17 milioane de copaci în Kazahstan, când a susţinut interdicţia pentru utilizarea plasticului în Ecuador, potrivit postării directorului pentru politicii internaţionale de biodiversitate, WWF – Germania, Günter Mitlacher, pe latest.earthhour.org/global-action.

De-a lungul timpului, la nivel mondial, organizatorii au marcat acest eveniment prin stingerea luminilor pentru o oră în construcţii emblematice: cele mai înalte turnuri gemene, Petronas Twin Towers, din Kuala Lumpur (Malayezia); Sfinx şi Marile Piramide ale lui Giza (Egipt); cel mai înalt turn din lume (829 metri, 200 de etaje) construit în Dubai, Burj Khalifa; la Moscova, clădirile din jurul Pieţei Roşii, Muzeul Istoriei, magazinul GUM, catedrala Vasili Blajenîi şi o parte din incinta Kremlinului; la Paris, Turnul Eiffel, Primăria, Catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei; la Lisabona, Turnul Belem şi Mănăstirea Jeronimos; la Londra, Palatul Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei; Fântâna din Geneva, catedralele din Lausanne şi Fribourg, castelul din Chillon etc.

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocţiile de primăvară sau de toamnă în nordul şi, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu „Earth Hour”, un simbol ce exprimă grija faţă de planetă, potrivit ora-pamantului.ro/wwf-si-earth-hour.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

30 iunie, Ziua internaţională a asteroidului

Publicat de Doina Sirbu, 30 iunie 2019, 09:24

La 30 iunie este marcată Ziua internaţională a asteroidului pentru a atrage atenţia asupra importanţei pentru Terra reprezentate de aceste corpuri cereşti, indică site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.

În decembrie 2016, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia A/RES/71/90 prin care a instituit data de 30 iunie drept Ziua internaţională a asteroidului pentru a marca anual, la nivel internaţional, aniversarea impactului din regiunea Tunguska, Siberia, din 30 iunie 1908.

Decizia Adunării Generale a ONU a fost luată în urma propunerii venite de la Asociaţia Exploratorilor Spaţiului, care a fost aprobată de Comitetul privind utilizarea paşnică a spaţiului îndepărtat.

Ziua Asteroidului este marcată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educarea şi conştientizarea comunităţii internaţionale asupra rolului asteroizilor în formarea universului, asupra modului în care pot fi valorificate resursele lor în viitor, despre potenţiala explorare a acestora sau despre modalităţile în care poate fi protejată planeta de viitoare coliziuni ale asteroizilor, potrivit https://asteroidday.org. Evenimentul dedicat acestei zile, organizat la Luxemburg, va include 48 de ore de discuţii şi transmisii live privind explorarea spaţiului. Printre participanţii la eveniment se numără oameni de ştiinţă, astronauţi şi observatori ai fenomenului precum: astronautul Rusty Schweickart, vicepremierul Luxemburgului Etienne Schneider, directorul general al Agenţiei Spaţiale Europene Johann-Dietrich Worner, fost director în cadrul NASA Pete Worden, biologul Richard Dawkins, fizicianul şi comentatorul BBC Brian Cox, cosmonauţii Dumitru Prunariu şi Alexander Misurkin, indică sursa citată.

Obiectele din apropierea Terra (NEO, „Near-Earth Object”) reprezintă o ameninţare potenţial catastrofică pentru planeta noastră. NEO este un asteroid sau o cometă care trece aproape de orbita Pământului. Potrivit Centrului de Studii privind NEO al Agenţiei Spaţiale Americane, până în prezent au fost descoperite peste 16.000 de asteroizi în apropiere de Terra.

La 15 februarie 2013, o minge mare de foc (denumită tehnic de specialişti – ”superbolid”), care se deplasa cu o viteză de 18,6 kilometri pe secundă, a intrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintegrat în zona de deasupra Celiabinsk (Federaţia Rusă). Potrivit măsurătorilor NASA, asteroidul dezintegrat deasupra Celiabinsk avea un diametru estimativ de 18 metri şi cântărea aproximativ 11.000 de tone. Evenimentul a fost o minge uriaşă de foc, având un impact energetic deosebit, conform www.un.org.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – unsplash.com

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

8 iunie, Ziua mondială a oceanelor

8 iunie, Ziua mondială a oceanelor

Publicat de Doina Sirbu, 8 iunie 2019, 11:22

Ziua mondială a oceanelor, sărbătorită în fiecare an la 8 iunie, are rolul de a reaminti importanţa pe care o au oceanele în ceea ce priveşte influenţa asupra planetei şi a speciei umane. Tema zilei pentru 2019 este „Gender and the Ocean”, potrivit www.un.org.

Această zi a fost instituită la 8 iunie 1992, la Summitul Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro. Ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de Organizaţia Naţiunilor Unite, urmând a fi sărbătorită în fiecare an la data de 8 iunie.

Cu fiecare ediţie, un număr tot mai mare de ţări şi organizaţii sărbătoresc această zi, promovând ocrotirea oceanelor planetei şi legătura noastră directă sau indirectă cu acestea. Fie că locuim pe ţărm sau nu, putem organiza şi participa cu toţii la evenimente care au ca scop ocrotirea oceanelor. Din cauza provocărilor enorme cu care se confruntă acest imens sistem ecologic a devenit necesar ca întreaga populaţie a planetei să ia măsuri pentru a proteja oceanele, pentru generaţiile prezente şi viitoare. Poluarea globală şi pescuitul în exces au dus la scăderea drastică a populaţiei majorităţii speciilor marine.

Oceanele reprezintă fundamentul vieţii pe Pământ, ele facilitând legătura între oameni de pe întregul mapamond, indiferent unde locuiesc. De asemenea, generează cea mai mare parte a oxigenului pe care îl inspirăm, absorb o mare parte din emisiile de dioxid de carbon, asigură hrană şi nutrienţi şi reglează clima.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – unsplash.com

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Care este rolul unei societăți agricole cooperatiste

Publicat de Doina Sirbu, 9 aprilie 2019, 10:52

Prin asocierea proprietarilor de terenuri agricole în organizații cooperatiste se pot obține, atât eficientizarea activității, cât și accesul la piețe importante pentru vânzarea produselor. O astfel de societate agricolă cooperatistă, înființată în județul Constanța, reușește să valorifice producția obținută din cultivarea a peste 18 mii de hectare de teren agricol. De 10 ani există, în sudul județului, o cooperativă agricolă. Care sunt avantajele unei astfel de asocieri , am aflat de la administratorul Ionuț Lungoci.

‚‚Nu există un factor decizional superior, altul, decât adunarea generală. Ideea a venit din nevoia de a vinde cât mai scump și de a cumpăra cât mai ieftin. Facem lucrul ăsta de 10 ani de zile! În prezent suntem 40 și gestionăm fluxul de desfacere și aprovizionare pentru 18.500 de hectare’’, a declarat Ionuț Lungoci.

Ionuț Lungoci a explicat și felul în care s-a schimbat viața membrilor cooperativei, dacă au avut venituri mai bune sau o stabilitate mai mare.

‚‚E o certitudine că nimeni nu a ieșit din cooperativă de bunăvoie, ci doar din cauza faptului că au existat fermieri, mai mult sau mai puțin serioși și care la un moment dat s-au despărțit de cooperativă. Cei care au rămas până astăzi formează un nucleu de oameni care știu ce vor, care investesc împreună’’, a precizat Ionuț Lungoci.

Problema majoră cu care se confruntă este forța de muncă.

‚‚Este o problemă pe care  o constatăm la nivelul membrilor. Nu este problema cooperativei deoarece noi nu lucrăm suprafețele de teren, însă membrii noștri aduc din ce în ce mai des problema forței de muncă, a mecanizatorilor, care, deși sunt bine plătiți, nu sunt!’’, a mai spus Ionuț Lungoci.

Practic, fiecare își muncește pământul.

‚‚Sigur, a intrat în cooperativă pentru a vinde și a cumpăra, nu pentru a lucra la comun’’, a completat Ionuț Lungoci.

Ionuț Lungoci a vorbit și despre accesarea fondurilor europene.

‚‚De la teorie până la practică este o cale lungă și nu neapărat românească, dar având în vedere că suntem destul de mari ca și suprafață, nu avem posibilitatea de a accesa fonduri europene. Peste toate, există și următorul aspect! Este de înțeles că cei mici trebuie să fie ajutați, dar noi avem o problemă cu cei mici și cei mari. Dacă vrem să dezvoltăm în România mentalitatea asta de cooperare, ar trebui să ne uităm la un tot și abia după aia să triem. Noi ne-am apucat mai întâi să triem și după aia să ne uităm la ceea ce avem în curte. E o problemă de sistem’’, a mai spus Ionuț Lungoci.

Realizator – Cristina Iliuță

Redactor online – Liviu Predescu

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Ziua mondială a meteorologiei

Ziua mondială a meteorologiei

Publicat de Doina Sirbu, 23 martie 2019, 09:13

În fiecare an, la 23 martie, se sărbătoreşte Ziua mondială a meteorologiei eveniment ce marchează intrarea în vigoare, în anul 1950, a Convenţiei Organizaţiei Meteorologice Mondiale, conform site-ului oficial www.wmo.int.

Evenimentul subliniază contribuţia esenţială a serviciilor meteorologice şi hidrologice naţionale la siguranţa şi bunăstarea societăţii. Temele alese pentru sărbătorirea acestei zile reflectă probleme ale climatului, apei sau ale stării atmosferice.

Tema din 2019 a Zilei mondiale a meteorologiei este „Soarele, Pământul şi Vremea”. Astfel, în ţări din lumea întreagă vor fi organizate dezbateri şi conferinţe despre impactul Soarelui asupra Pământului, despre Soare şi schimbările climatice sau despre Soare şi energia regenerabilă, conform sursei citate.

„Soarele furnizează energia care însufleţeşte toate formele de viaţă de pe Pământ, este la originea vremii, curenţilor oceanici şi ciclului hidrologic, ne influenţează starea de spirit şi activităţile zilnice şi reprezintă o inspiraţie pentru muzică, fotografie şi artă”, se arată în mesajul secretarului general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, Petteri Taalas, cu prilejul aniversării Zilei Mondiale a Meteorologiei 2019, conform www.wmo.int.

Tema de anul trecut a evenimentului a fost „Vremea şi clima; să acţionăm inteligent”, în condiţiile în care populaţia planetei, în continuă creştere, se confruntă cu pericole ale naturii precum cicloane tropicale, ploi torenţiale, valuri de caniculă, secetă iar urbanizarea şi extinderea megalopolisurilor expun tot mai multe persoane acestor intemperii, mai notează sursa citată.

România se numără printre ţările care au fondat Organizaţia Meteorologică Mondială, în 1884, prin Serviciul Meteorologic al României, sub conducerea lui Ştefan Hepiteş, conform site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, www.meteoromania.ro. În 1948, statul român a ratificat Convenţia de la Washington din 1947 şi a devenit membră cu drepturi depline a Organizaţiei Meteorologice Mondiale, iar în 1951 a participat la primul Congres al acesteia.

Anul acesta, Administraţia Naţională de Meteorologie va marca Ziua mondială a meteorologiei printr-o conferinţă la care va participa şi viceprim-ministrul Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului, conform aceleiaşi surse.

sursa – AGERPRES

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Solstiţiul de iarnă, ziua cea mai scurtă a anului

Publicat de Arantxa Catană, 21 decembrie 2017, 15:46

Solstiţiul de iarnă, care marchează ziua cea mai scurtă a anului, are loc astăzi.

Iarna astronomică în emisfera nordică începe la ora 18:28, ora României.

Fenomenul este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe bolta cerească, o consecinţă a mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Chiar dacă ziua începe să crească, există o întârziere a Pământului în ceea ce priveşte pierderea căldurii.

Adică, pierde mai multă căldură decât primeşte în săptămânile de după solstiţiu, astfel că ianuarie este cea mai friguroasă lună.

În emisfera cealaltă, 21 decembrie marchează echinocţiul de vară, fiind ziua în care partea sudică a Pământului este cea mai apropiată de Soare.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

2017 va veni mai târziu cu o secundă

2017 va veni mai târziu cu o secundă

Publicat de Arantxa Catană, 31 decembrie 2016, 12:46 / actualizat: 31 decembrie 2016, 13:50

Anul 2017 va veni mai târziu cu o secundă, astfel, în această seară la ora 23, 59 de minute şi 59 de secunde va fi adăugată o secundă pentru a compensa încetinirea rotaţiei Pământului.

O altă secundă a fost adăugată în iulie 2015, iar de această dată, de Revelion, va fi pentru a 27-a oară când se va face o astfel de corecţie.

Modificarea orei este necesară întrucât ceasurile obişnuite au întârzieri faţă de cele atomice.

Acestea din urmă sunt de peste un milion de ori mai precise în măsurarea timpului decât rotaţia Pământului în jurul Soarelui, care are fluctuaţii impredictibile.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

LUNA și PĂMÂNTUL, apropiere … rară!

LUNA și PĂMÂNTUL, apropiere … rară!

Publicat de , 14 noiembrie 2016, 18:32

Fenomenul de „Super Luna” va fi vizibil pe cer în această noapte, dacă cerul va fi senin.

Cea mai mare şi mai strălucitoare Lună din ultimii aproape 70 de ani va putea fi vizibilă, în cursul nopţii de luni spre marţi, în întreaga lume.

„Super Luna” va fi cu 14% mai mare decât dimensiunea cu care ne-am obişnuit să o percepem şi cu 30% mai luminoasă.

Fenomenul astronomic denumeşte o nouă lună plină, care apare când astrul se află la 90% din distanţa cea mai mică faţă de Pământ în timpul orbitării.

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!
Social joi, 4 iunie 2026, 15:43

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!

Un apel la solidaritate pentru un prieten drag al Bibliotecii Județene Constanța! Scriitoarea de cărți pentru copii și colaboratoarea noastră,...

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!
Sindicaliştii de la Sanitas cer retragerea proiectului noii legi a salarizării
Social miercuri, 3 iunie 2026, 15:10

Sindicaliştii de la Sanitas cer retragerea proiectului noii legi a salarizării

Proiectul noii legi a salarizării unitare i-a scos în stradă pe sindicaliștii de la Sanitas. Lucrători din sănătate și asistență socială...

Sindicaliştii de la Sanitas cer retragerea proiectului noii legi a salarizării
CONSTANȚA: Protest al angajaților ANAF
Social miercuri, 3 iunie 2026, 11:32

CONSTANȚA: Protest al angajaților ANAF

Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SEDLEX, organizație...

CONSTANȚA: Protest al angajaților ANAF
700 de sindicaliști constănțeni din Sanitas participă la protestul din Capitală
Social miercuri, 3 iunie 2026, 10:27

700 de sindicaliști constănțeni din Sanitas participă la protestul din Capitală

Șapte sute de angajați din sistemul sanitar și de asistență socială din Constanța participă, astăzi, la protestul din Capitală. 13 autocare...

700 de sindicaliști constănțeni din Sanitas participă la protestul din Capitală
Social miercuri, 3 iunie 2026, 08:46

CONSTANȚA: A fost lansat proiectul centrului Respiro dedicat persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora

Ieri a avut loc conferința de lansare a proiectului „Dezvoltarea de servicii de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu...

CONSTANȚA: A fost lansat proiectul centrului Respiro dedicat persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora
Social marți, 2 iunie 2026, 09:11

Grefierii și personalul auxiliar din Justiție protestează împotriva noii legi a salarizării

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial anunță proteste în instanțe și parchete, după ce a respins proiectul noii legi a...

Grefierii și personalul auxiliar din Justiție protestează împotriva noii legi a salarizării
Social miercuri, 27 mai 2026, 14:36

Ministrul Muncii: Salarizarea din sistemul bugetar se va schimba din temelii și nici un venit nu va scădea

Salarizarea din sistemul bugetar se va schimba din temelii și nici un venit nu va scădea, promite ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru....

Ministrul Muncii: Salarizarea din sistemul bugetar se va schimba din temelii și nici un venit nu va scădea
Social miercuri, 27 mai 2026, 10:47

Grefierii se pregătesc de proteste la adresa noii legi a salarizării

Sindicatul grefierilor Dicasterial condamnă ‘fără rezerve’ noul proiect al legii salarizării și anunță că miercuri va stabili...

Grefierii se pregătesc de proteste la adresa noii legi a salarizării

O ploaie de meteori se îndreaptă către Pământ

Publicat de Arantxa Catană, 21 octombrie 2016, 18:12

Ploaia de meteori Orionide se îndreaptă către Pământ.

Provenită din coada cometei Halley, ploaia de meteori a început activitatea maximă pe 20 octombrie şi va scădea în intensitate, până pe 14 noiembrie.

În ceea ce privește fluxul, acesta va fi, în medie, între 20 şi 25 de meteoriţi pe oră, fiecare străbătând cerul cu 66 de kilometri pe oră. Vor putea fi și 60 de meteori pe oră.

Important de știut este faptul că persoanele interesate pot observa fenomenul căutând constelaţia Orion din emisfera de Nord.

Dacă cerul va fi senin şi lumina lunii nu va fi intensă spectacolul ceresc va putea fi urmărit în toată splendoarea sa.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Primăvara-i ca … iarna!

Primăvara-i ca … iarna!

Publicat de , 20 martie 2016, 07:11

Emisfera nordică a planetei a intrat, duminică dimineața, la ora 6.30 (ora României), în primăvara astronomică. Deși temperaturile de afară n-ar arăta aceasta, în majoritatea zonelor din țară, inclusiv în Dobrogea, temperaturile fiind negative la primele ore ale dimineții!

La momentul echinocțiului de primăvăra, Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Noaptea cea mai lungă. SOLSTIŢIUL de iarnă

Publicat de , 21 decembrie 2015, 22:20

Marţi dimineaţă începe iarna astronomică. Solstiţiul de iarnă, care va avea loc la ora 6:48, ora României, marchează ziua cea mai scurtă a anului.

Deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează aproximativ direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

solstitu

La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află în emisfera sudică a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Pământul intră într-o nouă perioadă de extincţie în masă

Publicat de Bogdan Comșa, 21 iunie 2015, 21:19

Oamenii de ştiinţă avertizează că planeta Pământ se îndreaptă spre o nouă perioadă de extincţie în masă, iar victimele acesteia se pare că vor fi oamenii.

Ultimul studiu realizat sugerează că speciile de animale dispar cu o viteză alarmantă, de o sută de ori mai repede decât se estimase şi fără influenţă umană.

Declinul faunei este generat de pierderea habitaturilor, poluare şi schimbările climatice, relevă corespondenţii BBC.

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Două furtuni solare lovesc Pământul vineri

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 septembrie 2014, 10:31

Pământul va fi lovit vineri de două furtuni magnetice solare, iar oamenii de ştiinţă avertizează asupra posibilelor probleme cu comunicaţiile prin satelit, semnalul GPS şi liniile de înaltă tensiune, transmite Reuters.
Luate separat, cele două furtuni, numite de specialişti ejecţii de masă coronală, nu prezintă niciun pericol, dar apariţia lor neobişnuită, una după altă, la mică distanţă în timp şi faptul că se îndreaptă direct spre Terra i-au făcut pe specialiştii de la centrul de predicţie a vremii spaţiale din cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) din Statele Unite să emită o alertă.

Prima furtună, care s-a produs luni seară într-o regiune a Soarelui cu puternice tulburări ale câmpului magnetic, a atins Terra în noaptea de joi spre vineri, potrivit expertului NOAA Thomas Berger.

Aceeaşi regiune solară a dat naştere unei a doua furtuni, mult mai puternice. Fenomenul a avut loc miercuri, la ora 18.45 (ora României, n.r.). „Nu ne aşteptăm la un impact inimaginabil al acestor furtuni asupra infrastructurilor terestre, dar urmărim aceste fenomene îndeaproape”, a mai spus Berger.
Soarele se află ân prezent la momentul de maxim al ciclului său de 11 ani, deşi, per total, nivelul de activitate solară este mai scăzut faţă de un moment de maxim tipic al acestui ciclu.

Furtuni de intensitatea celor două care afectează Terra vineri lovesc planeta de 100-200 de ori într-un ciclu solar, spun experţii.

„Ce este unic la acest eveniment este că avem două furtuni succesive, la mică distanţă una de alta, iar cele două fenomene pot interacţiona unul cu celălalt pe drumul către Terra, pe orbita Pământului sau dincolo de planeta noastră. Nu ştim încă unde vor interacţiona”, a explicat Thomas Berger.

Potrivit NOAA, particulele puternic energizate emise de Soare pot lovi câmpul magnetic al Terrei şi pot provoca intreruperi ale comunicaţiilor radio şi scăderea calităţii semnalului GPS.

Furtunile magnetice solare pot, de asemenea, să afecteze reţelele electrice în regiunile nordice ale Terrei, care sunt mult mai sensibile la perturbările magnetice.

Există însă şi o parte frumoasă a furtunilor solare. Interacţiunea dintre particulele emise de Soare şi câmpul magnetic al Terrei dă naştere aurorei boreale şi australe. Aurora este provocată de particulele puternic energizate emise de Soare care se lovesc de atomii de oxigen, azot şi alte gaze din straturile superioare ale atmosferei, creând valuri de lumină deasupra regiunilor polilor magnetici ai planetei.